Mai putini copaci taiati in 2008

Guvernul limiteaza taierile de copaci din proprietatea statului. Astfel, anul viitor, persoanele fizice si firmele autorizate pentru lucrari exploatare forestiera vor putea taia din padurile aflate in proprietate publica un volum maxim de lemn pe picior de 18,5 milioane de metri cubi. Potrivit unei hotarari de guvern, lemnele vor putea fi preluate din paduri aflate in proprietatea publica a statului, in cantitate de 9,82 milioane de metri cubi, a unitatilor administrativ-teritoriale, cu 3,41 milioane de metri cubi, si a persoanelor juridice de drept privat, cu 2,50 milioane de metri cubi. Alte cantitati de lemne vor putea fi preluate din padurile aflate in proprietatea persoanelor fizice, cu 1,75 milioane de metri cubi, si din vegetatia forestiera situata pe terenuri din afara fondului forestier national, cu 1,02 milioane de metri cubi.
Sursa: Realitatea romaneasca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *