“Marea Neagra din Plastic” – Explozie de culoare si creativitate

http://www.antena3.ro/externe/reuniune-de-lucru-intre-coreea-de-nord-si-coreea-de-sud-pentru-pregatirea-negocierilor-la-nivel-inalt-217293.html
http://www.antena3.ro/externe/reuniune-de-lucru-intre-coreea-de-nord-si-coreea-de-sud-pentru-pregatirea-negocierilor-la-nivel-inalt-217293.html

Sambata, 8 iunie 2013, de la ora 16:00, rondo-ul cu trandafiri de langa Tara Piticilor, din Parcul Tabacarie, s-a animat si s-a umplut de culoare si veselie, iar creativitatea elevilor care au participat la expozitia „Marea Neagra din plastic”, organizata de ONG Mare Nostrum, a demonstrat inca o data ca avem copii talentati si cu spirit civic.

La eveniment au participat 25 de institutii de invatamant din judetul Constanta, care au realizat exponate din deseurile pe care altii le arunca pe plaja sau in apa marii. De la mori de vant, din PET-uri, plastic si hartie, delfini si foci din seminte, pana la adevarate tablouri cu peisaje marine, din sticla colorata, creatiile au uimit si au primit premii pe masura frumusetii lor. Castigatorii premiului I au fost tinerii artisti de la Colegiul National de Arte „Regina Maria”, din Constanta, pe locul secund s-au clasat cei de la Liceul Tehnologic „Ion Podaru”, din Ovidiu, iar premiul III a fost adjudecat de micutii de la Gradinita „Tom Degetel”, din Constanta.

Pe parcursul expozitiei, pana la decernarea premiilor, copiii si tinerii prezenti nu au avut timp sa se plictiseasca, pentru ca organizatorii si voluntarii Mare Nostrum le-au pregatit cateva concursuri atractive si incitante, dar in acelasi timp care sa le dezvolte spiritul civic si responsabilitatea fata de mediul inconjurator. Astfel, aproximativ 30 de participanti s-au intrecut la pescuit educativ, PET Bowling, Arunca cercul, Piticot de Mediu si Preda Stafeta.

Evenimentul a marcat Ziua Mediului 2013 si a facut parte din cadrul proiectul European MARLISCO (MARine Litter in Europe Seas: Social AwarenesS and CO-Responsibility), care se desfasoara pe o durata de 36 de luni, din 6 iunie 2012 pana pe 30 mai 2015, cu implicarea a 15 tari europene, finantat prin Programul Cadru 7 (FP 7).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *