„In acest moment, la nivel guvernamental, marea provocare este de a impune Strategia Nationala pentru Dezvoltare Durabila, a doua provocare fiind modificarea legislatiei pentru a avea facilitati mai mari privind producerea si utilizarea tehnologiilor eco care reduc emisiile de CO2 dar si atragerea de fonduri pentru investitiile din acest domeniu”, a declarat ministrul Mediului si Padurilor, la lansare Raportului European de Stare a Mediului.
„Mediul si protejarea lui a devenit o moda insa foarte putina lume stie exact ce implica si mai ales ca este un domeniu extraordinar de complex care implica studiu, cercetari si strategii care trebuie puse in practica. Ma bucur sa vad multi tineri in sala, si vreau sa subliniez ca aceasta zona complexa a mediului reprezinta viitorul. Avem nevoie de oameni pregatiti, iar daca nu va exista aceasta pregatire vom pierde cu totii. Sunt sanse extraodrinare in acest domeniu, pentru ca mediul inseamna un anumit tip de gandire, mai liber si mai deschis fata de ceilalti”, a spus ministrul Laszlo Borbely.
Referitor la programele pe care le gestioneaza Ministerul Mediului si Padurilor, ministrul a precizat ca „numai prin Fondul de Mediu am angajat cheltuieli pentru circa 1 miliard de Euro pe ceea ce inseamna mediu: prin programul Casa Verde, prin Programul Rabla dar si programe pentru energii regenerabile. In anul 2010 am dat de doua ori mai multi bani pentru investitii verzi. De asemenea, din 2008 pana acum avem peste 600 de parcuri noi, finantate de AFM, ceea ce are un impact pozitiv asupra mediului”.
Raportul European de Stare a Mediului, SOER 2010 ofera evaluari despre situatia actuala a mediului inconjurator in Europa, scenarii privind evolutia sa, despre actiunile care se intreprind la nivelul fiecarui stat membru in parte, precum si ceea ce trebuie facut sau se poate face pentru imbunatatirea acestuia. SOER 2010, descrie modul in care se desfasoara si evolueaza la nivel european si mondial politicile de mediu, tendintele in acest domeniu, in scopul sustinerii politicilor de mediu nationale si a prognozelor impactului la nivelul statului membru.