Un nou transport cu zimbri ar putea sosi din nou la Armenis in aceasta primavara, urmand ca cele 14 exemplare aflate deja in rezervatie sa fie lasate in libertate.
Toate aceste detalii vor fi insa stabilite dupa discutiile ce vor avea loc zilele acestea intre membrii Rewilding Europe, WWF Romania si Primaria Armenis. Tot acum se va stabili si un plan de actiune pentru anul in curs, avand in vedere ca animalelor nu trebuie sa le lipseasca nimic.
„Asteptam oaspeti din Bucuresti si Olanda, care vor sta la noi cateva zile, timp in care vor vizita turma de zimbri, ce ar putea fi lasata in libertate in luna mai. Tot atunci ar putea ajunge si un nou transport de animale. Nu stim numarul lor exact, dar nu mai mult de 20 de exemplare. Tinand cont ca cele doua organizatii – WWF Romania si Rewilding Europe – suporta cam toate cheltuielile de intretinere ale zimbrilor, vom pune la punct si planul de actiune pentru anul 2015. In rest, alte probleme nu sunt. Asteptam un numar cat mai mare de vizitatori“, a declarat primarul comunei Armenis, Petru Vela.
Zona salbatica in care vor fi eliberati cei 14 zimbri se intinde pe o suprafata de 59.000 de hectare si face parte din situl Natura 2000 Muntii Tarcu. Reamintim ca primele animale au fost aduse la Armenis in mai 2014, gratie unui proiect initiat de organizatiile Rewilding Europe si WWF Romania, prin care se doreste crearea unei populatii de cel putin 500 de zimbri, care sa traiasca in salbaticie in Carpatii Meridionali, pana in anul 2025.