Noua estetica a uratului: arta din deseuri

Nina Nikiforova, un fost medic din Rusia, transforma deseurile si resturile menajere in obiecte de arta, vandute pe sute de dolari in vestul Europei.

De cate ori are ocazia, Nina Nikiforova, un fost medic din Rusia, se trezeste foarte devreme dimineata. Asta, doar cand ajunge intr-un oras cu plaja. Si nu cauta neaparat compania Soarelui la rasarit sau a pescarusilor solitari, ci un lucru mult mai palpabil: sticle goale, aduse de apa.

„Uneori, apa lasa pe plaja sticle cu urme de scoici si nisip in ele. Pe acestea, le transform in ce le mai frumoase opere de arta”, spune rusoaica trecuta de prima tinerete, care le-a aratat, saptamana trecuta, bucurestenilor prezenti la Muzeul Taranului Roman cum sa faca arta din gunoaie. 


Un proiect de familie

Nikiforova arata ca o bunica serioasa cand isi pune ochelarii pe nas si incepe sa caute in cutia cu vechituri numai bune de aruncat. Are insa indemanarea si imaginatia unui adolescent care experimenteaza arta. Pentru ea nu exista reguli, orice material, oricat de ponosit, murdar ori stricat, poarta cu sine o poveste si are un potential artistic.

Astfel, resturi de sticle din plastic – vopsite un pic si topite pe alocuri – devin pesti, materialele vechi transmit ideea de fluiditate, iar sticla este elementul de baza in reinventarea con sumu lui de vin sau votca.

Proiectul Ninei Nikiforova, in titulat, „Transformarea Gunoiului Civilizatiei in Arta”, consta in turnee in intreaga lume, in cadrul carora artista organizeaza ateliere de creatie pentru a le demonstra oamenilor ca, acolo unde ei vad deseuri, se naste, de fapt, arta. Iar in peregrinarile prin lume, Nina Nikiforova e insotita adesea de sotul si de copiii ei, pe care i-a atras in proiect.

Rusoaica are o abordare care a min teste de estetica uratului a lui Baudelaire sau de florile de mucigai ale lui Tudor Arghezi. „Nu m-a invatat nimeni sa fac asta”, spune artista ale carei opere au devenit cunoscute si se vand chiar si pe cateva sute de dolari. Cele mai cautate sunt sticlele decorate, dar si tablourile din plastic, hartie sau doze.

UNICAT

Cum sa redecorezi o sticla veche

Cu un dres vechi, artista Nina Nikiforova a imbracat o sticla de vin, bine spalata in interior. A lipit, pe alocuri, ciorapul cu silicon si a prins capetele ramase libere si le-a innodat artistic, sub forma unui trandafir, fixat cu lipici.

A taiat apoi varful unui ciorap si a lipit, in jurul lui, o franghie portocalie, pe care a continuat sa o ra suceasca pe sticla, lipind-o din loc in loc.

A crestat, ici-colo, dresul maroniu, iar, la final, a stropit totul cu vopsea cu bronz. Aceasta a fost sticla cu numarul 301 din cele realizate de artista si vandute cu cateva sute de dolari bucata restaurantelor care servesc vin sau votca din operele ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *