Oamenii de stiinta rusi au descoperit sute de suprafete gigantice in care gazul metan din Oceanul Arctic iese la suprafata si ajunge in atmosfera. Gazul, de 20 de ori mai daunator decat dioxidul de carbon, poate grabi schimbarea climatica, scrie The Independent.
Era timpul sa poti lua si un credit direct de pe internet. Cetelem a rezolvat asta!
Metanul care se afla sub permafrostul arctic incepe sa ajunga in atmosfera. Cantitatile sunt uriase / FOTO: ro-news.ro
„In urma cu ceva timp, am descoperit structuri gen torta, dar acestea nu depaseau cateva zeci de metri. Este pentru prima data cand descoperim scurgeri continue, puternice si impresionante. Vorbim de suprafete cu peste 1.000 de metri in diametru”, a spus un membru al Academiei de Stiinte din Rusia, Igor Semiletov.
Semiletov a catalogat descoperirea drept una socanta si a avertizat ca se asteapta sa existe mii de astfel de scurgeri gigantice in zona cuprinsa intre coasta rusa si platforma continentala est-siberiana.
„Intr-o zona foarte redusa, de mai putin de 10.000 de mile patrate (circa 26.000 de kilometri patrati), am numarat mai mult de 100 de fantani, unde gazul iesea in bule si ajungea direct in atmosfera. Unele zone aveau diametre de peste un kilometru, iar emisiile ajungeau direct in atmosfera. Concentratia in acele locuri (cea de metan in aer – n.r) era de 100 de ori peste valorile normale”.
Sute de milioane de tone de metan
Oamenii de stiinta estimeaza ca rezerve de sute de milioane de tone de metan sunt blocate sub permafrostul Arctic. Permafrostul defineste un strat de sol si de roci care nu se dezgheata nici in timpul verii. Una dintre cele mai mari griji este ca temperaturile tot mai mari duc la topirea acestui permafrost si la eliberarea metanului.