Operatorii de petrol si gaze din Orientul Mijlociu ofera proiecte companiilor romanesti

Operatorii de petrol si gaze din Orientul Mijlociu ofera proiecte companiilor romanesti

Ce proiecte in petrol si gaze au companiile romanesti in Orientul Mijlociu ? 

Desi inca reduse cantitativ, aplicatiile pentru petrol si gaze implementate in Orientul Mijlociu si provenind de la furnizorii de echipamente industriale din Romania si, in general, din Europa de Sud-Est sunt pe un trend ascendent.

Un exemplu recent il constituie compania romaneasca de automatizari industriale si sisteme de masura, Syscom 18, care a primit la inceputul acestui an doua comenzi constand in furnizarea de skiduri fiscale pentru produse petroliere in Irak si Bahrain. Valoarea celor doua proiecte este de circa trei milioane de euro. Livrarile vor fi efectuate in primavara acestui an, iar specialistii Syscom 18 vor asigura inclusiv punerea in functiune in locatie.

Companiile din regiune care furnizeaza solutii, servicii si echipamente pentru procesarea petrolului si a gazelor si-au extins in ultimii cinci ani proiectele si experienta de lucru. Europa de Sud-Est este o zona strategica pentru transportul de energie, conectand proviziile euro-asiatice cu marii consumatori din Europa de Vest. Regiunea este totodata un mare consumator de energie, acumuland 35% din totalul cererii de energie la nivelul intregii Europe.

Companiile romanesti de profil urmaresc acest trend, extinzandu-si aria de competente. „Pregatim ingineri capabili sa implementeze proiecte de amploare in afara tarii la standarde internationale de calitate. Pe anumite segmente concuram cu multinationalele si companiile nationale din regiunile geografice in care realizam sisteme de masura si automatizare.”, afirma Ion Andronache, presedintele companiei romanesti Syscom18, unul dintre liderii nationali pe piata de automatizari si sisteme de masura, companie care asigura solutii integrate si instalatii complexe pentru industria de petrol si gaze. In acest context, regiunile in care se deruleaza cele mai multe proiecte de petrol si gaze, precum Orientul Mijlociu in care activitatea industriala a atins stadiul de maturitate, reprezinta un potential ridicat de activitate si pentru echipele de ingineri din Europa de Sud-Est. Pietele din Golf au continuat sa aiba un potential economic ridicat, dat fiind ca resursele financiare si energetice raman la parametri importanti, iar Orientul are mare nevoie de echipamente industriale pentru explorarea petrolului.

Este de asteptat ca piata de energie din Orientul Mijlociu sa creasca pana la 82% intre 2017 si 2035. Studiile arata ca in Arabia Saudita, de exemplu, se ard aproape 130.000 de barili de petrol pe zi.

Chiar daca operatorii de petrol si gaze din Orientul Mijlociu lucreaza in mod obisnuit cu specialistii din India si Pakistan, inginerii din Europa sud-estica au in spate o experienta profesionala care decurge din traditia indelungata, de sute de ani, in petrol si gaze, a tarilor de pe batranul continent.

Din punctul de vedere al Syscom 18, nu exista diferente esentiale intre aplicatiile dezvoltate si implementate de catre furnizorii din Europa de Sud-Est si cei din Orientul Mijlociu sau chiar din Asia Centrala.

Exista, de fapt, o singura diferenta: marimea proiectelor livrate in regiunea noastra in comparatie cu cele din aceste zone. In Orientul Mijlociu si Asia sunt investitii mult mai mari si totodata mai numeroase in proiecte de procesare a petrolului si a gazelor.”, spune Ion Andronache.

Prioritatea companiilor de sisteme de masura din Europa de Sud-Est a fost sa investeasca in dezvoltarea propriilor solutii de automatizare si control al proceselor pentru a indeplini standardele europene impuse odata cu integrarea tarilor din regiune in Uniunea Europeana, dar si pentru a creste productivitatea.”, spune reprezentantul Syscom 18. In Romania, acum sase ani o noua lege a obligat rezervoarele de petrol sa instaleze sisteme fiscale de masura pentru toate produsele petroliere. “Aceasta situatie a reprezentat de fapt o noua oportunitate pentru Syscom 18 care a devenit in acei ani de departe cel mai mare producator de astfel de sisteme din Romania, instaland mai mult de  200 de skid-uri pentru toate tipurile de produse petroliere atat in Romania, cat si in Iran, Kazakstan, Libia, Iordania. Am achizitionat totodata o hala de productie si am infiintat  un laborator de metrologie, astfel incat toate testele si verificarile echipamentelor sa fie facute intern, de catre echipa noastra de specialisti.”, adauga domnul Andronache. Syscom 18 a fost de altfel prima companie din Romania care a primit certificarea MID (Measurement Instruments Directive) pentru sistemele sale fiscale de masurare a lichidelor, altele decat apa, putand sa vanda sistemele pe care le produce in interiorul Uniunii Europene.

Integratorii de sistem de dimenisiuni mici spre medii pot umple o serie de goluri specifice in expertiza industriala regionala. Pe pietele de automatizare si control din Orientul Mijlociu, operatorii in petrol si gaze cauta tot mai mult furnizori de servicii „la cheie” care sa ofere solutii complete pentru a creste operabilitatea si profitabilitatea.

Noi suntem integratori de sistem, practic putem sa oferim aceleasi produse, echipamente si solutii ca si companiile multinationale, prin specialistii si partenerii nostri. In Romania suntem competitivi datorita preturilor pe care le practicam, la care se adauga serviciile si suportul tehnic post-vanzare. Echipamentele sunt similare, insa incercam sa castigam clienti in fata competitiei prin abordarea noastra pentru proiecte.”, concluzioneaza Ion Andronache.

One thought on “Operatorii de petrol si gaze din Orientul Mijlociu ofera proiecte companiilor romanesti

  1. Bună ziua, colegi.
    Voi cumpăra o mașină de pompare folosită pentru producția de ulei.
    Trebuie să facem un stand de testare.
    Vă rugăm să trimiteți propunerea dvs.
    Firma noastra produce echipamente pentru productia de ulei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *