Adoptat in decembrie anul trecut, Pachetul legislativ 2020 „Energie – Schimbari climatice” vizeaza, prin masuri constrangatoare pentru statele membre si pentru industria lor, sa reduca pana in 2020 emisiile de gaze de sera ale Uniunii Europene cu 20% fata de 1990.
Planul prevede, in plus, cresterea ponderii energiei din surse regenerabile la 20% din consumul UE, precum si economii de energie de 20%.
In cazul in care s-ar ajunge la un acord mondial la care sa participe si tari mari poluatoare precum Statele Unite, China si India, Europa este pregatita sa isi ridice efortul de reducere a emisiilor la 30%. UE a luat, insa, si masuri pentru a-si apara industria de concurenta neloiala a tarilor mai putin grijulii cu mediul.
Priintre reglementarile stabilite de Parlamentul European in Pachetul 2020 se numara:
· reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de sera (cu 30% in cazul unui acord global post-Kyoto) pana in 2020
· revizuirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) – plafon stabilit la nivel UE
· stabilirea de obiective punctuale pentru sectoarele neacoperite de schema ETS, la nivelul ficarei tari membre
· 20% din energia generata la nivel UE sa provina din surse regenerabile in 2020
· cresterea eficientei energetice cu 20%
Directiva privind energiile din surse regenerabile, care intra in vigoare in mai 2009, stabileste tinte precise pentru fiecare stat membru: minim 10% pondere biocombustibili in totalul carburantilor pana in 2020.
Romania si celelalte state membre ale Uniunii Europene au termen-limita pentru prezentarea Planurilor Nationale de Actiune pana la 31 martie 2010.
Sursa: Cotidianul