Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, miercuri, demararea proiectului de reducere a consumului de hartie „Paperless Parliament”, care are ca obiectiv in acest an reducerea la jumatate a consumului de hartie, a anuntat presedintele Camerei, Valeriu Zgonea.
„Am decis sa incepem proiectul de eliminare a hartiei („Paperless Parliament” – n.r.). Sper ca saptamana viitoare sa incepem acest lucru cu Biroul Permanent, urmand ca fiecare comisie sa treaca prin aceasta etapa. Pana la sfarsitul anului am speranta ca putem sa implementam acest concept de «paperless» la nivelul tuturor comisiilor sau cel putin la cat mai multe dintre ele, astfel incat din cele 25 de mii de topuri de hartie pe care le consumam sa putem reduce macar la jumatate consumul”, a precizat Zgonea, dupa sedinta Biroului Permanent al Camerei.
Potrivit memorandumului intern al secretarului general al Camerei, la aceasta data Camera Deputatilor inregistreaza un important consum de hartie, cea mai mare parte, respectiv 75%, fiind utilizata pentru multiplicarea documentelor aferente procesului legislativ.
„Implementarea unui astfel de sistem („Paperless Parliament” – n.r.) permite atat reducerea cheltuielilor cu achizitia de hartie, de consumabile si cu intretinerea imprimantelor si copiatoarelor, cat si economisirea spatiului de depozitare”, se arata in memorandum.
Astfel, documentele vor putea fi accesate pe dispositive mobile de tip laptop, tablete, smartphone, inlocuirea operatiunilor traditionale de aplicare a contrasemnaturilor, vizelor, avizelor prin folosirea semnaturii electronice.
Implementarea sistemului pilot necesita un set de masuri, cum ar fi implementarea aplicatiei software, asigurarea resurselor hardware – tablete, monitoare, spatii de lucru, servere, dotarea membrilor Biroului Permanent cu dispositive tip iPad, organizarea unor sesiuni de training pentru participantii la proces, dar costurile vor fi zero.
„Intrucat aplicatia software este proiectata si dezvoltata de catre Directia pentru tehnologia informatiilor si comunicatiilor, iar echipamentele hardware vor fi reconfigurate prin grija Directiei Tehnice, costurile aferente implementarii acestui proiect pilot sunt zero”, se mai arata in memorandum.