Parcul eolian de la Orsova, in constructie

Un grup de oameni de afaceri germani va investi 60 de milioane de euro in construirea unui parc eolian langa Orsova. Acolo vor functiona 32 de centrale eoliene, cu o capacitate totala de 50 de megawati.
parc eolian
Parcul se situeaza la limita dintre judetele Caras-Severin si Mehedinti, intre Toplet si Orsova, la altitudinea de 380 de metri, unde viteza vantului este de minimum 6,5 metri pe secunda.
Directorul firmei care se va ocupa de punerea in functiune a parcului, Dinu Buliga, care este si initiatorul proiectului, a spus ca acesta se va intinde pe o suprafata de 250 de metri patrati, iar centralele eoliene vor fi amplasate la 4,5 kilometri de Orsova. Trei astfel de turbine sunt finalizate.
„Speram ca pana la sfarsitul lui decembrie sa montam doua turbine cu nanotehnologie in pala, fiecare de cate 1 MW. O asemenea turbina costa in jur de 1,2 milioane de euro. Este pentru prima oara in Romania cand se vor folosi centrale noi. Mai exista parcuri eoliene in unele zone, insa se utilizeaza echipamente second hand”, a spus Buliga.
Restul de 30 de turbine vor fi mai mari, de productie germana, cu o capacitate de 1,5 MW pe unitate. O astfel de turbina costa aproximativ 1,8 milioane de euro.
Parcul eolian de la Toplet-Orsova va intra in exploatare la sfarsitul anului 2009 si va aduce un profit lunar beneficiarilor de 250.000 de euro, energia fiind furnizata in Sistemul Energetic National. Lucrarile la alte doua centrale eoliene vor fi finalizate la sfarsitul lunii iunie.

Sursa: Gazeta de Sud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *