Parlamentul European se opune autorizarii porumbului modificat genetic “Pioneer 1507″

Parlamentul European se opune autorizarii porumbului modificat genetic
Parlamentul European se opune autorizarii porumbului modificat genetic

Porumbul modificat genetic „Pioneer 1507” nu ar trebui pus pe piata pentru cultivare, intrucat polenul sau rezistent la insecte ar putea rani moliile si fluturii, se arata intr-o rezolutie adoptata joi de Parlamentul European. Rezolutia a fost adoptata cu 385 de voturi „pentru”, 201 „impotriva” si 30 de abtineri, informeaza Agerpres si Mediafax.

Eurodeputatii cer Consiliului sa respinga autorizarea pe care o propusese, iar Comisiei sa nu propuna si sa nu reinnoiasca autorizatiile pentru niciun fel de organism modificat genetic inainte de imbunatatirea metodelor de evaluare a riscurilor.

Parlamentul European se opune introducerii pe piata UE a porumbului modificat genetic „Pioneer 1507” pe motiv ca acest lucru ar depasi puterile de implementare ale Comisiei, stabilite in regulile comunitare privind eliberarea deliberata in mediu a unor organisme modificate genetic.

Europarlamentarii subliniaza ca propunerea Comisiei nu specifica „nicio conditie pentru protejarea unor medii/ecosisteme speciale si a unor arii geografice”, asa cum cere legislatia europeana.

PE mai subliniaza ca porumbul 1507 este rezistent la glufosinatul din ierbicide si ca este comercializat in SUA si Canada. Cu toate acestea, UE clasifica glufosinatul ca fiind toxic pentru reproductie si nu va mai autoriza utilizarea sa dupa 2017, sustin eurodeputatii.

Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara (AESA) a precizat, in februarie 2012, ca nu este de acord cu concluzia companiei Pioneer, potrivit careia cultivarea porumbului 1507 prezinta doar „un risc neglijabil” pentru Lepidoptera (un ordin ce include mai multe specii de insecte) in UE, subliniind ca acestea pot fi afectate daca sunt expuse la acest polen.

In 2010, UE a autorizat cartoful modificat genetic Amflora, dar acesta a fost retras de pe piata in decembrie 2013, printr-un ordin al Tribunalului UE. Rezolutia are caracter non-legislativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *