PD ataca strategia energetica

PD si-a exprimat astazi, prin vocea vicepresedintelui Senatului, Radu Berceanu, pozitia cu privire la strategia energetica. Democratii au anuntat ca vor trimite Consiliul Suprem de Aparare a Tarii si Guvernului un document ce va prezenta punctul de vedere al democratilor privind strategia energetica, partidul considerand ca proiectul elaborat de Ministerul Economiei nu contine masuri concrete care sa vizeze siguranta energetica a Romaniei.

Ministerul Economiei riposteaza insa, atragand atentia ca, desi strategia energetica este in dezbatere publica de cinci luni, reprezentantii PD nu au avut pana acum nici-un fel de obiectii.

Romania a luat masuri eronate in privinta resurselor energetice, considera Bereceanu

Radu Berceanu a criticat astazi cu duritate startegia energetica, sustinand ca aceasta nu include masuri concrete privind siguranta nationala. „In primul rand, proiectul propus nu este o strategie, pentru ca o strategie inseamna lucruri precise”, a declarat vicepresedintele Senatului. El s-a declarat de asemenea alarmat de faptul ca Romania nu mai are nici un control asupra resurselor energetice, pentru ca in acest domeniu companiile nu au fost privatizate, ci cedate catre alte state, informeaza Rompres. ”Romania a luat decizii eronate in ceea ce priveste resursele energetice”, a declarat Berceanu, subliniind ca ”la ora actuala, nu mai poate construi o politica in ceea ce priveste, spre exemplu, resursele de petrol. Privatizarile din acest domeniu nu au fost conduse corect. Nu fost contracte de privatizare, ci de cedare a companiilor romanesti catre alte state”. Printre exemplele date de Berceanu s-a numarat acela al privatizarii companiei Petrom, in schimbul careia, potrivit vicepresdeintelui Senatului, statul roman a obtinut numai 600 de milioane de euro, desi ar fi putut primi si 4 miliarde.

Astfel, a declarat Berceanu, Romania a reusit sa ia decizii ce i-au modificat statutul, transformandu-se dintr-o tara cu o puternica si importanta baza de titei si gaze naturale, intr-una care nu mai dispune de resursele proprii. Din acest motiv, Romania nu mai are posibilitatea de a-si construi o politica proprie in ceea ce priveste petrolul. Potrivit lui Berceanu, de siguranta noastra energetica se vor ocupa de acum alte state, carora Romania le-a cedat intreaga rezerva de titei si petrol.

Mai mult, a remarcat Radu Berceanu, legea privatizarii a fost folosita in asa fel incat raspunderea sa nu-i revina niumanui. El a tinut totodata sa precizeze ca si in sistemul energiei electrice situatia este asemanatoare, deoarece nu exista un sistem concurential, care sa determine scaderea preturilor pe piata si deoarece ”si aici am privatizat, dand la alte state”.

Ministerul Economiei si Finantelor se intreaba de ce democratii nu au obiectat pana acum

Declaratiile lui Radu Berceanu au fost urmate de replica reprezentantilor din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor (MEF). Surse din cadrul Ministerului au declarat pentru Rompres ca reprezentantii PD din grupul de lucru al strategiei energetice nu au avut nici o obiectie in cele cinci luni de cand a inceput dezbaterea publica a documentului. Din centralizarea datelor, au subliniat aceleasi surse, reiese ca democratii nu au facut in tot acest timp nici-un fel de observatie cu privire la continutul strategiei. ”Mai mult”, au declarat reprezentantii MEF citati de Rompres, ”dezbaterea publica a inceput cand domnul Radu Berceanu era inca ministru al Transporturilor, iar acesta nu a avut nici un fel de obiectie fata de strategia energetica”.

REACTII LA CALD

Rene PARSAN, sef Departament Social:

„PD-ul comenteaza despre strategia energetica sa nu uite lumea de ei. Iar Radu Berceanu este putin suparat pentru ca nu a reusit sa vanda el Petromul, de exemplu. Atunci, ar fi zis ca suma cu care a fost vandut a fost fabuloasa”.

Sursa: Ziua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *