Peste 100.000 de persoane au manifestat in Germania si Franta impotriva energiei nucleare
Peste 100.000 de persoane au manifestat in Germania si Franta impotriva energiei nucleare

Peste 100.000 de persoane au participat, luni, in Germania si Franta, la mitinguri prin care au cerut abandonarea energiei nucleare, cu o zi inainte de comemorarea a 25 de ani de la catastrofa nucleara de la Cernobil, relateaza AFP.
In total, peste 144.500 de militanti germani au paticipat la manifestatii organizate la 12 instalatii germane, dar si in apropierea centralelor franceze de la Cattenom, a doua in Franta ca putere, si Fessenheim, in Alsacia, potrivit asociatiei Ausgestrahlt (Iradiat).

Politia nu a furnizat date cu privire la numarul total al participantilor.

Pe jos, catarati pe tractoare sau cu bicicleta, militantii intentionau sa exercite presiuni asupra Guvernului Angelei Merkel, sa abandoneze definitiv energia nucleara civila.

Foarte populara in Germania, aceasta miscare antinucleara a castigat si mai multa putere dupa accidentul de la centrala japoneza de la Fukushima, avariata la 11 martie de un cutremur, urmat de un tsunami devastator.

Langa instalatiile nucleare, manifestantii au amplasat cruci din lemn, pentru a aduce un omagiu victimelor japoneze.

“Participarea importanta la aceste manifestatii arata ca populatia nu are incredere in Guvern, in materie de politica nucleara”, a apreciat Jochen Stay, purtatorul de cuvant al Ausgestrahlt.

“Revendicarea repetata de peste 100.000 de ori astazi este urmatoarea: toate centralele nucleare trebuie oprite”, a adaugat el.

Cancelarul german, Angela Merkel, a hotarat instituirea unui moratoriu de trei luni asupra prelungirii duratei de viata a reactoarelor atomice.

Reactoarele, care produc aproximativ o treime din electricitatea tarii, urmau, initial, sa fie inchise pana in 2020, dar Merkel le-a acordat, toamna trecuta, o amanare de 12 ani.

La Gronau, oras in nord-vestul tarii, unde se afla o uzina de imbogatire a urnaiului, peste 10.000 de persoane au cerut inchiderea instalatiei.

Mitinguri au avut loc, de asemenea, in fata instalatiilor de la Biblis (sud-vest), unde au fost prezente 15.000 de persoane, sau de la Krummel (nord), cu 17.000 de participanti.

Organizatorii au inregistrat, totodata, 20.000 de persoane langa centrala de la Grohnde (Saxonia Inferioara, nord-vest), si 15.000 la Grafenrheinfeld (Bavaria, sud).

Manifestantii purtau steaguri galbene si rosii cu sloganul “Nuclear? Nu, multumesc!”.

Aproximativ 20.000 de militanti germani s-au adunat langa Fessenheim, cea mai veche centrala din Franta, motiv pentru care este tinta protestelor.

Aproximativ 3.000 de militanti au facut acelasi lucru la Cattenom, in Lorena, regiune vecina, potrivit aceleiasi surse. Prefectura din Lorena a anuntat, la randul sau, o participare de cel putin 2.000 de persoane, intre care numerosi germani si luxemburghezi.

In Alsacia, militantii au ales sa manifesteze pe sase poduri peste Rin, afirmand ca “radioactivitatea nu cunoaste frontiere”. Ei au ironizat, astfel, faptul ca, potrivit specialistilor oficiali francezi, de la vremea respectiva, norul radioactiv de la Cernobil s-ar fi oprit, in 1986, la frontiera germana.

La Strasbourg, manifestantii s-au culcat pe asfalt si au aruncat flori pe Rin, pentru a aduce un omagiu victimelor accidentelor nucleare.

Aceste manifestatii au loc in contextul in care lumea comemoreaza, marti, catastrofa nucleara de la Cernobil, cea mai grava din istoria energiei nucleare civile de pana in prezent. Presedintele rus, Dmitri Medvedev, a apreciat, luni, ca a “spune adevarul” este lectia care trebuie trasa din acest accident, ca si din cel de la Fukushima.

La 26 aprilie 1986, reactorul numarul 4 al centralei de la Cernobil a explodat, in timpul unui test, dupa o eroare de manipulare, provocand emisii radioactive care au contaminat o buna parte din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here