In 2009, specialistii agentiei americane US Geological Survey anuntau ca in Arctica exista rezerve colosale de petrol: cca 160 de miliarde de barili, o cantitate suficienta pentru a acoperi intreg consumul mondial pe o perioada de 5 ani. Cum era de asteptat, anuntul a bagat imediat in priza industria petroliera, dornica sa exploateze aceste rezerve care – iata – transformau Arctica intr-o noua Arabia Saudita. In momentul de fata marile companii petroliere ale lumii prospecteaza cu infrigurare zona. E-adevarat, ecosistemul foarte fragil de aici si disputele teritoriale dintre tarile subarctice creeaza ceva probleme, dar nu suficient de importante incat sa opreasca aceasta cursa cu o miza de 18.000 de miliarde de dolari.
Arctica este zona care se intinde pe o raza de 2.600 km in jurul Polului Nord. Are o suprafata de 21 de milioane de kilometri patrati si cuprinde Oceanul Arctic (cu marile adiacente) si zonele nordice ale Europei, Asiei si Americii de Nord, avand granita cu 8 tari: Rusia, Canada, SUA, Norvegia, Finlanda, Suedia, Islanda si Danemarca (prin Groenlanda, care este teritoriu danez).
Cum spuneam, analizele geologice efectuate in urma cu patru ani au aratat ca aici exista rezerve uriase de petrol. Se banuia lucrul acesta, dar raportul US Geological Survey a oferit pentru prima data cifre concrete, pe care industria petroliera le astepta cu sufletul la gura.
Desigur, e vorba doar de niste estimari, dar daca ele se confirma operatiunile in zona vor exploda, in ciuda dificultatilor pe care le creeaza temperaturile extreme, permafrostul, noptile polare sau calota de gheata ce acopera in timpul iernii trei sferturi din Oceanul Arctic. Pentru a desfasura operatiuni in Arctica e nevoie de combustibil, de rezerve de hrana, de tot felul de utilitati si mai ales de echipamente care sa functioneze la minus 50 de grade.
Problema cea mare o constituie insa protectia mediului. E imposibil ca infrastructura necesara extragerii si transportului petrolului arctic sa nu afecteze echilibrul zonei, populatia de ursi polari sau de balene etc. Ca sa nu mai vorbim de riscul unui dezastru similar celui din Golful Mexic din 2010 (Deepwater Horizon), cand 800 de milioane de litri de petrol s-au scurs in ocean, in conditiile in care zona nu presupunea nici pe departe riscurile din Arctica.
Un accident in nord, dincolo de Cercul Polar, ar avea consecinte cu adevarat dramatice – specialistii spun ca nu ai cum sa gestionezi eficient o scurgere de petrol intr-un asemenea mediu ostil.
Situatia e sensibila, dar se pare ca pana la urma interesele economice vor avea castig de cauza. Nu conteaza nici conditiile extreme, nu conteaza nici faptul ca Arctica gazduieste unul dintre foarte putinele ecosisteme de pe glob neafectate (inca) de mana omului. Motto-ul industriei petroliere este „Can Do” („Putem s-o facem”). Si marile companii chiar „o fac”:
Shell, gigantul anglo-olandez, a investit deja peste 2 miliarde $ intr-un program care prevede forarea a 10 puturi in largul coastelor nordice ale Alaskai, intr-o zona in care se estimeaza ca exista 25 de miliarde de barili de petrol. Iar ExxonMobil a anuntat un program similar de explorari in cealalta parte a Arcticii, in largul coastelor siberiene, intr-un parteneriat cu compania ruseasca Rosneft.
Cursa pentru petrolul arctic a inceput si nimeni nu o poate opri. Chiar nimeni. Lucrul acesta devine evident daca privim pozitia Norvegiei, o tara etalon pentru ceea ce inseamna gradul de civilizatie: Norvegia este bogata, are un standard de viata foarte ridicat si o rata a criminalitatii foarte scazuta, militeaza pentru salvarea padurilor tropicale si pentru reducerea emisiilor de carbon.
Dar totodata aceasta tara este unul dintre cei mai mari exportatori de petrol din lume si isi investeste bogatia in descoperirea si exploatarea a noi zacaminte, incalcandu-si propriile norme de mediu. Si daca Norvegia, tara cea mai favorizata de pe pamant, nu poate rezista tentatiei exercitate de petrol, indiferent de impactul ecologic, atunci cine ar putea?
Poate ca firmele care fac jocurile la nivel mondial ar trebui sa realizeze faptul ca, pana la urma, cele mai importante resurse ale Arcticii nu sunt petrolul, gazele naturale, aurul, fierul, uraniul sau metalele rare (care, de asemenea, se gasesc din abundenta in zona), ci gheata, care reflecta radiatia solara si raceste astfel planeta, si tundra, care absoarbe cantitati uriase din gazele cu efect de sera. Din pacate, in loc sa valorifice aceste resurse, lasandu-le pur si simplu in pace, firmele in cauza se grabesc sa le distruga. In 2007, suprafata calotei glaciare a atins de-abia jumatate din media inregistrata in intervalul 1979-2000.
