Administratia Fondului de Mediu (AFM) a extins prima etapa de depunere a proiectelor din programul Casa Verde pana pe 7 august, iar pana la 31 iulie au depus proiecte 25 de unitati administrativ-teritoriale, a transmis vineri AFM, la solicitarea NewsIn.
Potrivit datelor AFM, au fost depuse proiecte „pentru cele doua categorii de beneficiari, conform Ordinului nr. 565/2009”, respectiv pentru cladiri publice sau pentru asociatiile de proprietari sau locatari.
„Vor fi admise inclusiv proiectele ce au ca data a postei, 07 august 2009”, precizeaza AFM.
Prima etapa, care trebuia initial sa se deruleze in perioada 15-31 iulie, are alocate 150 milioane lei, iar a doua etapa, care va avea loc intre 1 si 15 septembrie, are un buget de 160 milioane lei.
„Valoarea proiectelor depuse nu se cunoaste deocamdata. Abia dupa finalizarea perioadei de depunere, acestea vor fi deschise si analizate. Procedura de analiza si evaluare va dura in functie de numarul proiectelor depuse”, a mai precizat AFM, la solicitarea NewsIn.
Presedintele AFM va numi Comisia de analiza, care va verifica documentele prezentate de solicitant si va formula propuneri privind eligibilitatea unitatii administrativ-teritoriale.
„Lista unitatilor administrativ-teritoriale aprobate si lista celor respinse se va publica pe site-ul AFM, dupa finalizarea procedurii de analiza si evaluare. Unitatile administrativ-teritoriale nemultumite de decizia comisiei de avizare pot depune o contestatie la sediul AFM, in termen de 3 zile de la data afisarii pe pagina de internet a listelor cu proiectele aprobate si cele respinse. Contestatiile se solutioneaza de catre o comisie constituita prin ordin al ministrului mediului, in termen de 7 zile de la data expirarii termenului de depunere a contestatiilor”, potrivit AFM.
Cuantumul finantarii aprobate nu poate depasi 4 milioane lei pentru primariile cu peste 100.000de locuitori, 3 milioane lei pentru cele care au intre 50.000 si 100.000 de locuitori, 2 milioane lei pentru cele care au intre 20.000-50.000 de locuitori, 1 milion lei pentru cele care au intre 3.000 si 20.000 de locuitori, respectiv 500.000 lei pentru unitatile administrativ-teritoriale cu mai putin de 3.000 de locuitori.
Ministerul Mediului a anuntat ca tinta programului este de imbunatatire a calitatii aerului, apei si solului, prin reducerea gradului de poluare cauzata de arderea lemnului si a combustibililor fosili utilizati pentru producerea energiei termice folosite pentru incalzire si obtinerea de apa calda menajera, precum si stimularea utilizarii sistemelor care folosesc in acest sens sursele de energie regenerabila, nepoluante.
Romania va trebui ca in 2020 sa produca 24% din energie din resurse regenerabile, cu 6 puncte procentuale mai mult decat obtine in prezent din hidroenergie si biomasa.
Sursa: NewsIn