Desi cercetarile stiintifice arata ca produsele bio sunt benefice sanatatii umane, doar 1 % din romani consuma alimente ecologice. Studiile dovedesc ca anual consumam 20 de kilograme de aditivi alimentari de persoana.
Produsele bio se obtin prin practicarea sistemului de agricultura ecologica. Acest sistem interzice folosirea organismelor modificate genetic, a fertilizantilor si pesticidelor de sinteza, a stimulatorilor si regulatorilor de crestere, precum si a hormonilor si a antibioticelor. Hrana ecologica este curata si potrivita metabolismului uman.
Multe dintre legumele si fructele comercializate in supermarketuri au un aspect artificial si sunt total lipsite de gust. Rolul agriculturii ecologice este tocmai acela de a conferi produselor, prin respectul fata de natura si de legile ei, gust, textura si calitati autentice.
„Diferenta dintre o ceapa conventionala si una ecologica tine de faptul ca cea din urma contine mult mai putin lichid decat cea dintai. Pana la urma ajungi sa constati ca, in cazul celei conventionale, nu cumperi altceva decat apa”, a spus Karin Kaiblinger, expert austriac in alimentatia cu produse ecologice, prezenta la un seminar care a avut loc la inceputul acestei saptamani la Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR).
S-au realizat teste pe animale
De-a lungul timpului, s-au realizat nenumarate cercetari pentru observarea diferentei dintre produsele conventionale si cele ecologice si a efectului pe care acestea le au asupra sanatatii umane. Testele s-au facut pe animale, iar rezultatele au fost intotdeauna favorabile consumului de alimente bio. „Hrana ecologica este preferata in mod semnificativ de catre sobolani, iepuri de casa si pasari. Este stiut faptul ca animalele au un instinct al autoconservarii mai dezvoltat decat cel al oamenilor”, a mai spus Karin Kaiblinger.
In plus, s-a analizat comportamentul in timp al plantelor crescute in mod conventional si a celor dezvoltate in sistem ecologic. Astfel, in 1996, cativa cercetatori au taiat varza chinezeasca obisnuita si au pus-o intr-un recipient, iar in altul au plasat varza chinezeasca biologica.
Dupa doua saptamani, ambele verze erau alterate, cu deosebirea ca cea ecologica mucegaise, iar cea conventionala putrezise. Karin Kaiblinger a adaugat insa ca tot mai multi oameni opteaza pentru produsele bio, fiind constienti de pericolul la care se expun consumand anual aproximativ 20 de kilograme de aditivi alimentari de persoana.
Boala Parkinson, de la pesticide
S-a constatat ca pesticidele prezente in alimentele conventionale cresc de pana la opt ori riscul de contractare a cancerului in cazul agricultorilor care lucreaza cu pesticide. Mai mult decat atat, in 2003, cercetatorii au recunoscut ca maladia Parkinson la agricultori este o boala profesionala cauzata de utilizarea pesticidelor.
Organizatia Mondiala a Sanatatii a dat chiar un verdict: 3 milioane de oameni sunt anual victime ale intoxicatiilor acute cu pesticide, dintre care 20.000 chiar isi pierd viata.
Mod de viata sanatos si durabil
Pretul prea mare al produselor ecologice, dar si productia foarte mica la nivelul Romaniei face ca bioconsumatorii sa fie insa extrem de putini. In ceea ce priveste consumul de produse bio pe piata interna, acesta este sub 1% in momentul de fata, potrivit Teodorei Aldescu, consilier pentru agricultura ecologica in cadrul MAPDR.
Pentru 2013, reprezentantii ministerului au stabilit o tinta de 5%, dar sunt pesimisti in ceea ce priveste atingerea ei. Testele realizate pentru observarea diferentei dintre alimentele biologice si cele conventionale, precum si promovarea lor intensa a facut ca la inceputul anului 2000 sa apara o noua miscare – LOHAS (Lifestyles of Health and Sustainability), care promoveaza un nou stil de viata, centrat pe sanatate si durabilitate.
Miscarea a castigat numerosi adepti, astfel ca in momentul de fata o treime din populatia tarilor dezvoltate a aderat la acest mod de viata, potrivit lui Karin Kaiblinger. Adeptii Lohas nu mananca decat produse bio, cumpara doar haine si produse de intretinere ecologice si nu conduc decat masini hibride.
Jumatate din produsele ecologice merg la export
La Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale sunt inregistrati in momentul de fata 4.200 de operatori care functioneaza in agricultura ecologica. Dintre acestia, 89 sunt procesatori si comercianti, numarul lor dublandu-se in 2008 fata de anul 2007, potrivit Teodorei Aldescu, consilier pentru agricultura ecologica in cadrul MAPDR.
Cifrele sunt estimative, ele putand fi cunoscute cu exactitate abia la sfarsitul lunii iunie a acestui an. Dar anul trecut nu a crescut doar numarul procesatorilor si a comerciantilor, ci si cel al magazinelor specializate pe vanzarea de produse ecologice. Toti acesti operatori au obtinut la nivelul anului trecut, de asemenea estimativ, 260.000 de tone de produse ecologice, jumatate dintre acestea mergand la export.
Suprafata cultivata in sistem ecologic in Romania este acum de circa 220.000 de hectare. Culturile ecologice au crescut semnificativ din anul 2000, cand suprafata agricola ecologica era de doar 17.500 hectare.
Tinta stabilita de MAPDR pentru 2013 este de circa 750.000 de hectare, dar si in aceasta privinta autoritatile sunt destul de rezervate. Ion Toncea, presedintele Federatiei Nationale pentru Agricultura Ecologica, declara ca pe piata romaneasca cantitatea produselor ecologice importate este mai mare decat cea a alimentelor din productia interna.
Importurile de produse ecologice in Romania cresc de la an la an. Anul trecut, tara noastra a importat produse bio in valoare de aproximativ 10 milioane de euro, cu circa 4 milioane de euro mai mult decat in anul precedent.
3 milioane de oameni sunt anual victime ale intoxicatiilor acute cu pesticide.
Sursa: Adevarul