Constructorii auto europeni resping propunerile in materie de reducere a emisiilor de CO2 ale Comisiei Europene • Temerile acestora sunt legate de cresterea costului de productie, ca urmare a investitiilor in cercetare si tehnologizare, pe care le implica alinierea la noile cerinte • In plus, producatorii de autoturisme considera masura una discriminatorie, aratand cu degetul asupra pietelor concurente extracomunitare, precum cele din SUA sau Japonia, care nu sunt obligate sa se supuna unor asemenea exigente
Producatorii europeni de automobile sunt ingrijorati in legatura cu propunerile recente ale Comisiei Europene, de a reduce si mai mult emisiile de dioxid de carbon provenite de la autoturisme si vehicule utilitare. Asociatia Europeana a Constructorilor de Automobile (AECA) considera masurile drept „cele mai dure din lume”. Reprezentantul Romaniei in cadrul AECA, Constantin Stroe, vicepresedinte al companiei Dacia si presedinte al Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania, a declarat, in exclusivitate pentru ZIUAnews, ca se face o mare discriminare tocmai industriei auto europene, considerand ca valorile anuntate ca tinte europene pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon presupun investitii fabuloase in materie de cercetare si tehnologie. Toate acestea, in conditiile in care, din 2007, piata europeana a masinilor este in cadere libera, iar nivelul vanzarilor asteptat pentru 2012 este cel mai slab din ultimii 17 ani.
Comisia Europeana (CE) a prezentat, saptamana trecuta, o serie de propuneri care ar trebui sa determine o reducere substantiala, pana in anul 2020, a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) generate de automobilele vandute pe continent. Propunerile vor permite reducerea emisiilor medii provenind de la automobilele noi de la 135,7g CO2/km, in 2011, la 95g CO2/km, in 2020, obiectivul obligatoriu pentru 2015 fiind de 130g CO2/km. Emisiile provenind de la camionete vor fi reduse, si ele, de la 181,4g CO2/km, in 2010 (ultimul an pentru care sunt disponibile cifre), la 147g CO2/km in 2020, obiectivul obligatoriu fiind de 175g CO2/km, in 2017.
Propunerile urmeaza a fi prezentate Parlamentului si Consiliului European spre discutare si adoptare, in cadrul procedurii legislative normale. Odata adoptate, acestea vor modifica doua regulamente aflate in vigoare, care stabilesc cerinte obligatorii pentru producatori in vederea indeplinirii obiectivului pentru 2015, in cazul automobilelor, si a obiectivului pentru 2017, in privinta camionetelor.
CE estimeaza ca soferii vor economisi mii de euro
Analiza Comisiei indica faptul ca, pentru 2020, obiectivele sunt realizabile, adecvate din punct de vedere economic si rentabile. Aceasta deoarece tehnologia exista deja, costul este considerabil mai scazut decat se credea initial, iar implementarea ei ar trebui sa stimuleze ocuparea fortei de munca si cresterea PIB-ului, respectiv sa aduca beneficii consumatorilor si industriei de profil. Potrivit CE, in medie, un proprietar de automobil nou va economisi, in cursul primului an de utilizare, aproximativ 340 de euro din costurile aferente carburantilor, ceea ce ar insemna, in total, 2.904-3.836 de euro pe intreaga durata de viata a automobilului, estimata la 13 ani, comparativ cu obiectivul pentru 2015. Pentru camionete, economiile medii de costuri aferente carburantilor sunt estimate la aproximativ 400 de euro in primul an si la 3.363-4.564 de euro pe durata vietii autovehiculului (13 ani).
Conform CE, in total, consumatorii vor economisi aproximativ 30 de miliarde de euro pe an din costurile aferente carburantilor. Se estimeaza, totodata, ca atingerea obiectivelor ar putea duce la cresterea PIB-ului UE cu 12 miliarde de euro pe an si a cheltuielilor aferente ocuparii fortei de munca cu aproximativ noua miliarde de euro pe an. Comisia Europeana mai apreciaza ca, in total, propunerile vor permite economisirea a 160 de milioane de tone de petrol – in valoare de aproximativ 70 de miliarde de euro, la preturile actuale – si a aproximativ 420 de milioane de tone de CO2, pana in 2030.
Industria auto europeana, nemultumita si ingrijorata
Asociatia care reprezinta producatorii de automobile din Europa (ACEA) nu priveste cu ochi buni propunerile CE si le catalogheaza ca fiind „mai dure decat cele din SUA, China si Japonia”. In opinia ACEA, „ca urmare a cerintelor stricte, va creste costul de productie in Europa, iar companiile care fac masini aici vor avea din aceasta cauza un dezavantaj la partea de competitivitate”. Producatorii europeni completeaza ca, de cinci ani, piata masinilor noi scade pe continent, iar nivelul asteptat pentru anul in curs, de 12,2 milioane de unitati, este cel mai slab de dupa 1995.
Constantin Stroe, vicepresedinte al companiei Dacia, presedinte al Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania si reprezentantul tarii noastre in ACEA, a declarat pentru ZIUAnews ca, de fapt, valorile anuntate ca tinte europene pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon presupun investitii fabuloase in materie de cercetare si tehnologizare. „Din punct de vedere al intrarii in posesia acestor tehnologii, Dacia Renault si Ford nu vor avea probleme, deoarece firmele mama au echipamentele necesare. Insa trecerea la aceste sisteme cu emisii reduse de CO2 presupune modificari structurale in componenta actualelor motoare. Asta va conduce la schimbarea unor componente si, asadar, renuntarea la o parte dintre furnizorii vechi de piese”, ne-a declarat Stroe. Acesta a completat ca, „in plan strategic, se face o mare discriminare”. „Spre exemplu, Japonia si Coreea de Sud nu au, evident, obligativitatea alinierii la noile exigente europene. Prin urmare, va urma o deversare masiva de automobile fabricate de catre ele, in Europa, si se va crea o discriminare extraordinara pentru europeni. Mai mult, aceasta tinta – de 95g CO2/km, reprezentand o medie, poate determina un producator sa construiasca si masini cu emisie mica, si cu emisie mare de dioxid de carbon. Si, evident, vor aparea speculatii. Unii vor produce 10-15 autovehicule cu emisii de, spre exemplu, 60g CO2/km si sute cu, sa zicem, 300 gr CO2/km, ceea ce este incorect”, a completat Stroe.
Penalitati controversate
Propunerile CE contin si penalitati consistente, daca media emisiilor flotelor este peste tintele stabilite pentru fiecare constructor. Depasirea cu un gram inseamna penalizari de cinci euro pentru fiecare vehicul inmatriculat, 15 euro/vehicul pentru al doilea g/km si 25 de euro pentru al treilea g/km. Din 2019, regulile vor fi mult mai dure, iar fiecare gram de dioxid de carbon emis in aer, per kilometru, de catre un vehicul nou, il va costa pe producator 95 de euro. Companiile care fac sub 500 de masini anual sunt exceptate de la noile reguli.
Cel mai slab an pentru piata auto romaneasca
„In 2001, se vindeau pe piata romaneasca putin peste 92.000 de autovehicule, din care circa 72.000 de autoturisme. Datele de vanzari inregistrate la jumatatea lui 2012 justifica pe deplin posibilitatea ca in acest an sa avem un volum similar cu cel de acum 11 ani. Astfel, pe primele sase luni din 2012, au fost vandute circa 36.000 de autoturisme si aproximativ 7.000 de vehicule comerciale si microbuze, aceste volume ducand piata auto, pe ansamblul sau, la un -16% fata de aceeasi perioada a anului trecut”, arata o analiza recenta a Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autovehicule (APIA).
In schimb, a fost inregistrata o crestere puternica a intrarilor de autovehicule rulate, care sunt de circa 2,5 ori mai mari decate cele noi. Asta, in conditiile in care pietele mature ale Europei consemneaza, in medie, un raport invers: un autoturism rulat la fiecare trei autoturisme noi, inregistrand un plus de 66% fata de primele sase luni ale lui 2011. Numai 25% dintre aceste vehicule rulate au sub cinci ani vechime.