Revolutia gazului de sist provoaca colapsul raportului 80/10 privind resursele – faptul ca 80% din resursele de petrol si gaze naturale se gasesc in tarile cartelului OPEC sau in Rusia si doar 10% in tarile OCDE si in China. Energia poate fi acum extrasa din sisturi existente in lumea intreaga, cel mai semnificativ in China si SUA, dar si in Europa.
Totusi, chiar daca nu extrag nicio molecula de energie din sisturi, europenii nu pot ignora consecintele acestui fapt. Acest lucru va reconfigura pozitia geostrategica a continentului. In mod pozitiv, gazul de sist dezvoltat in alte zone va consolida securitatea aprovizionarii Europei, fie prin excesul de gaz lichefiat conventional care va fi deviat catre pietele sale, fie prin gazul de sist expediat ca gaz natural lichefiat (GNL).
Mult mai putin pozitiv, Europa va deveni singurul bloc economic major fara resurse energetice importante. SUA, India, China si America Latina vor avea toate acces la gazul de sist, precum si la combustibilii fosili offshore. In contextul in care SUA se apropie de independenta energetica, Washingtonul va insista, probabil, ca Europa sa investeasca in propria securitate energetica, asumindu-si o parte din povara protejarii fluxului de petrol din Golf spre Occident, in prezent asumata de Marina SUA.
UE nu poate evita impactul gazului de sist asupra politicii sale privind schimbarile climatice. Obiectivele pe 2007 ale Bruxellesului de reducere a emisiilor de carbon au fost afirmate pe baza cresterii permanente a preturilor combustibililor fosili, care ar motiva economic investitiile intr-o generatie de energie regenerabila. Totusi, in contextul in care dezvoltarea gazului se bucura de un mare succes pe intreaga planeta, cantitati imense de gaze vor deveni disponibile, determinind o scadere a preturilor.
Revolutia gazului de sist din SUA distorsioneaza deja politica privind schimbarile climatice. Preturile gazelor americane sint acum atit de mici, incit producatorii de carbune din SUA isi trimit productia in Europa. Cresterea acestor exporturi constatata in 2012 este probabil sa fie doar o mostra a unei probleme mai mari pentru Bruxelles. Politicile pro-resurse regenerabile ale UE vor actiona ca un magnet pentru orice producator de carbune, fortat sa iasa de pe pietele de origine, in urma dezvoltarii gazului de sist. Confruntindu-se cu producerea costisitoare de resurse regenerabile, utilitatile europene vor trece la carbunele poluant pentru a reduce costurile. Pericolul pentru UE este ca, in cazul in care va mentine politicile existente privind schimbarile climatice, sa devina terenul de dumping global pentru carbune.
In afara impactului geostrategic (si asupra schimbarilor climatice) al gazului de sist, exista si un impact economic considerabil. Preturile ridicate la energie nu sint, in sine, neaparat daunatoare economic. Totusi, in situatia in care toate celelalte blocuri economice majore au, sau vor avea in curind, acces la cantitati semnificative de resurse ieftine, Europa se va confrunta cu o “dezindustrializare”. Acest lucru este probabil sa inrautateasca efectul combustibililor fosili ieftini, restituind astfel de industrii Americii. Multe state producatoare de gaz de sist, in afara SUA, vor dori sa emuleze efectul multiplicator, fie pastrind fabricatia acasa, fie incurajind transferul catre economiile lor – lucru care va accentua in continuare dezindustrializarea europeana.
Dezvoltarea gazului de sist are nevoie de timp. In afara de SUA, este putin probabil sa ajunga la o scara la care sa aiba un impact in Europa inainte de 2020. Dar acest lucru nu este un motiv de satisfactie. Din punct de vedere economic si geostrategic, placile tectonice se misca impotriva Europei, iar clima nu asteapta pe nimeni. Blocul trebuie sa se focalizeze asupra impactului preturilor ridicate asupra prosperitatii si sa-si reevalueze fundamental modul de abordare a securitatii energetice si a schimbarilor climatice.
Nu este imposibil pentru Europa sa furnizeze energie durabila, sigura si competitiva in epoca gazului de sist – dar pentru aceasta este nevoie de o noua strategie. Acest lucru inseamna dezvoltarea resurselor de gaze de acasa si trecerea de la carbune la gaz, pentru a obtine reduceri semnificative pe termen scurt ale emisiilor de carbon. In plan extern, presupune asumarea unei mai mari responsabilitati pentru protejarea rutelor sale de aprovizionare din SUA si un acord international pentru a reduce rolul carbunelui pe pietele energetice globale.