Interesul dezvoltatorilor si beneficiarilor finali in ceea ce priveste constructia cladirilor eficiente energetic, cu materiale sustenabile, a sporit vizibil in 2014, fata de anul trecut. Astfel, in conformitate cu anumite criterii mai stricte de evaluare, Consiliul Roman al Cladirilor Verzi (Romania Green Building Council – RoGBC), in parteneriat cu expertii NAI Romania, a anuntat ca, in cadrul raportului aferent acestui an, intitulat „Cele mai verzi cladiri din Romania) au fost incluse 104 obiective, din care 40 certificate conform standardelor internationale (LEED, BREEAM sau DGNB) si 64 incadrate in clasa A de eficienta energetica, a caror suprafata insumeaza circa 2,4 milioane mp. Comparand cu situatia anului trecut, documentul releva ca in 2013 au fost identificate 65 de asemenea imobile, din care doar 17 indeplineau cerintele celor trei sisteme internationale mentionate anterior, restul fiind clasificate in categoria A. Totodata, aria totala a acestora s-a situat la aproape 2,2 milioane mp. Acestea au fost doar cateva aspecte dezbatute cu prilejul Galei Premiilor RoGBC 2014, unde a fost prezentat Raportul Cladirilor Verzi, eveniment desfasurat la data de 12 mai 2014 in sala P12 de seminar stiintific a Facultatii de Inginerie a Instalatiilor a Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti. „Analizand din punct de vedere al functionalitatii cladirile verzi cuprinse in actualul document, rezulta ca majoritatea imobilelor o constituie cele de birouri (1,27 milioane mp), urmate de obiectivele din sectorul de retail (0,47 milioane mp) si, la distanta din punct de vedere al suprafetei, de hoteluri, hale industriale etc. In ceea ce priveste zona rezidentiala, au fost incluse diverse imobile in randul celor 104 de constructii verzi, insa – in momentul definitivarii raportului – nici un imobil de locuinte nu era certificat definitiv in vreunul dintre sistemele LEED, BREEAM sau DGNB, astfel incat acestea au fost cuprinse in calitate de cladiri din clasa energetica A”, a subliniat Andrei Botis, reprezentantul NAI Romania.
Initial, Steven Borncamp, presedintele RoGBC, a trecut in revista activitatea organizatiei, anuntand noul consiliu director, ce va fi responsabil pentru initiativele derulate in intervalul 2014-2015 si prezentand situatia financiara a asociatiei. „Dupa cinci ani de prezenta activa in Romania, RoGBC reuneste 110 firme membre. In ultimii trei ani, se deruleaza o platforma educationala, iar ca noutate se efectueaza lobby pentru proiectul Green Mortgage – Ipoteca Verde, asemanator celui guvernamental Prima Casa, dar mult mai flexibil si axat pe cladirile sustenabile si eficiente energetic. Din bugetul de venituri si cheltuieli al organizatiei, auditat de Dunlop Mills, rezulta ca in 2013 au fost consemnate 1,42 milioane de lei (fata de 1,54 milioane de lei in precedentele 12 luni), circa 0,21 milioane de lei fiind subscriptiile membrilor premium, 0,63 milioane de lei cele al membrilor generali, iar restul din sponsorizari, conferinte, donatii si granturi”, a explicat Steven Borncamp.
Premiantii – selectati de un juriu format din noua specialisti
Intrunirea s-a finalizat cu inmanarea unor premii acordate de un juriu format din noua specialisti celor care s-au distins in domeniul constructiilor sustenabile si eficientei energetice. Jurizarea a fost efectuata de: Andreas Laspadakis (Etem), Cristian Popescu (Cofely), Dragos Riti (Erste Group Immorent – Construction Department), Eugen Goldhammer (auditor energetic), Silviu Ginju (Strucon Proiect), Elena Rastei (specialist in sustenabilitate al Institutului de Ecoinovare), Andrei Botis (NAI Romania), Rodica Margarit (BASF) si Perry Zizzi (partener, Badea Clifford Chance). La categoria „Proiectul Verde al Anului”, au fost nominalizate obiectivele Edenia Titan, Liberty Technology Park, Floreasca Park, ansamblul de locuinte Dogarilor si Hermes Business Campus, iar castigator a fost desemnat dezvoltatorul Portland Trust SRO, pentru obiectivul Floreasca Park, dat recent in folosinta si care gazduieste birourile unor corporatii multinationale ca BASF, Saint-Gobain si altele. „Produsul Inovator pentru Cladiri Verzi al Anului” este reprezentat de o statie de incarcare a acumulatorilor vehiculelor electrice, promovata de firma E-Motion Electric, care si-a adjudecat si distinctia „Furnizorul de Servicii Verzi al Anului”. Pentru initiativa educationala in domeniu, a fost selectat un proiect derulat de o echipa de studenti si absolventi ai Facultatii de Instalatii care, in cadrul unei teme de dizertatie doctorala, au propus un sistem experimental de incalzire/racire a aerului din salile de clasa ale unitatilor de invatamant. Aceasta inovatie, menita sa imbunatateasca masiv calitatea aerului in scoli, are un cost de cel mult 500 de euro pentru o sala de curs. In fine, dar nu in ultimul rand, cea mai verde initiativa a autoritatilor in domeniul sustenabilitatii in constructii a apartinut, in opinia juriului, Primariei municipiului Alba Iulia, pentru proiectul „Orasul initiativelor verzi”. Astfel, autoritatile locale, ce au planificat aceasta initiativa inca din 2010, au reusit, printre altele, sa instaleze peste 1.700 de panouri fotovoltaice pe acoperisurile cladirilor publice reprezentative din oras. O distinctie speciala a fost acordata firmei Studium Green Campus, care a prezentat primele apartamente verzi din Romania, realizate la Cluj-Napoca (proiectul Vision) si in curs de certificare internationala cu BREEAM Good (192 de unitati locative) si BREEAM Very Good (177 de apartamente). De asemenea, tot in Cluj-Napoca, se afla in stadiu conceptual o alta investitie asemanatoare, respectiv un imobil multifamilial cu 300 de unitati locative, pentru care se urmareste obtinerea certificatului BREEAM Outstanding, in anul 2015. Pentru informatii suplimentare, www.rogbc.org