Stirea ca sobolanii hraniti 2 ani cu porumbul NK603 modificat genetic al canadienilor de la „Monsanto” au prezentat tumori sI patologii, ca porumbul a fost exportat pe scara larga, ca oamenii se tem de cancer, i-a pus pe ganduri pe urmasii lui Moromete. In coltul lor de tara, uitati intr-un timp ce trece alene peste ei, fara evenimente majore, si-au cultivat tarlalele cu porumb asa cum au mostenit din mosi-stramosi: cu sapa, la vremea prasitului, sI cu secerea, la taiatul cocenilor. Isi hranesc animalele cu porumbul crescut prin mila Domnului, nu cu cel inventat de geneticieni, sI mananca mamaliga galbena ca o luna plina din malaiul adus de la moara din sat. Desi, aparent, s-ar crede ca macar la tara inca se mananca sanatos, ecologic, nici ei n-au scapat de valul „civilizator” al industriei alimentare ce le serveste E-uri, coloranti artificiali sI tot felul de potentiatori de gust. Asa ca se pune intrebarea: oare ei insisi, taranii, se mai hranesc sanatos?
Viata la tara
Ca aproape de fiecare data la Silistea-Gumesti, judetul Teleorman, e liniste sI pace. Vinul fierbe in butoaie, cazanele de tuica raspandesc in aer pale-pale de aburi de alcool, graul s-a facut demult faina, porumbul s-a transformat in malai. Pe camp, oile ciobanilor rumega absente sI fara pofta iarba parjolita de seceta, cateva femei trec cu vacile de funie, in gospodarii porcii se invartesc prin cotete, gainile scurma tarana iar cocosii se infoaie in rastimpuri trambitand de sus, de pe uluci. Asadar, atmosfera „ecologica” de tara, de aer nepoluat, de toamna tarzie sI frumoasa. In fata carciumii lui Cristian Botoghina, zis al lu’ Bucuresteanu, stransul recoltei se sarbatoreste (mai tot anul!) cinstit sI romaneste cu bere, tuica sau vin. Cum tocmai pusesera granele in hambare, discutia celor prezenti a alunecat spre porumbul modificat genetic al canadienilor. Al lu’ Bucuresteanu crede intr-o conspiratie generala: „Ba, stiti care e scopul astora? Sa ne imputineze, dracu’, ca deja ne-am inmultit! Ca sI aseara spunea la Tv ca suntem prea multi, planeta s-a suprapopulat, trebuie sa mai elimine din noi, nu? Prin porumbul modificat genetic vor sa ne extermine. Ba, aici la noi n-am auzit de culturi modificate genetic, poate aia care cultiva pe suprafete mai mari, prin Insula Mare a Brailei sa faca asa ceva”. Foindu-se pe bancuta din fata carciumii, Stelian Popescu, zis Groparu, intervine: „Da’ boabele alea de le semanam sunt in firea lor? Or fi ele romanesti, dar daca sunt tratate cu prafuri straine, mai poti sa ai incredere? Hranim noi animalele cu boabe sI nutret, dar nu tot cu chimicale sunt tratate? ”
Un pui fript si-o paine-n test
De pe sosea se apropie pasind fara graba Petre Costea, zis al lu’ Lioara. Fusese o saptamana plecat la Bucuresti sI se intorsese odihnit sI cu chef de vorba. „Ce, ba, aci la noi, la tara, mai mananca omul sanatos? Ca in afara de un ou, un pui si-o branza, ce dracu’ mai mancati? Nici animale nu mai creste lumea. S-a boierit, fuge dupa mezeluri. Cresc gaini in curte, dar vin sa cumpere pulpe de pui stresati. Nu mai pun closte, pun oua la clocitoare sau cumpara pui mici de la negustori. Nu se mai mananca sanatos ca acu’ 40-50 de ani. Pai stropeam eu pomii vreodata? Dar cu poluarea asta, daca nu-i stropesti, nu creste nimic in ei. Uite, fusei la Bucuresti! Toate carnurile din magazine sunt cu chimicale, cu E-uri, cu B-uri, cu C-uri, cu dracu’ sa-i pieptene!” Retras la umbra, band tihnit dintr-o sticla cu bere, Marin Ionita, zis Minita, se baga in seama: „Domnule, asa e! Folosim ingrasaminte chimice, iar pe cel natural nu-l mai imprastiem pe ogor. Pai inainte puneai o rosie in camp, te duceai si-o luai, o stergeai nitel cu mana sau cu poala de la camasa si-o mancai direct, ca nu era poluare ca azi. Acu’ nu mai are acelasi gust, chiar daca e pusa de tine in gradina. SI parca s-a prostit si lumea. Nu mai face nimeni pui pe jar, nu mai face nimeni o paine in test”. „Ba, nu e chiar asa, intervine al lu’ Bucuresteanu, ca o stiti pe tata Floarea a lu’ Mita, nu? Are 84 de ani. I-a murit un baiat de tanar sI mai imparte din cand in cand. Ma tezesc cu ea cu cate o paine facuta in test de pamant. Adevarata paine, ba! Cand e calda o mananci goala, da’ merge sI cu branza, ca nu intra printre dinti! Da’, de lene, lumea se inghesuie sa cumpere d-asta cu chimicale de la magazin. Mi-aduc aminte ca, atunci cand eram copil, era satul plin de oameni trecuti de 80 de ani. Acu’ se moare pe capete la 65-70 de ani, rar daca mai vedeti pe cineva sa bata la 80 de ani. Voi nu credeti ca se moare sI din cauza alimentatiei nesanatoase? De ce nu mai mananca, ma, taranul un pui fript, o paine-n test sI sa bea o damigeana de zaibar, vorba lui Amza Pellea?”
Jumari la garnita
La vizualizarea unei imagini atat de plastice, cei de fata au inceput sa se intreaca in a rememora tot ce mancau ei cand erau mici. Si-au inceput sa se insire toate bunatatile din vremea bunicilor, bunatati demne de povestile gastronomice ale Seherezadei. Parca si vedeai mamaliga fierbinte peste care se punea unt galben ca ceara, puii de tara fripti pe jar innebunind vazduhul cu mirosul lor ademenitor, turtele de malai aburinde, ciorba de fasole facuta in oala de pamant, fiarta la gura sobei sau langa test sI acrita cu corcoduse verzi. Pana sI banala posirca parea sa le trezeasca pofte uitate, facand sa le lase gura apa. Radiind o placere imensa al lu’ Lioara gesticuleaza aprins. „Mai stiti, ma, cum era posirca, zeama ce ramanea de la boasca de prune, mancata cu mamaliga rece sI cu foita de ceapa? Mama, mama ce buna era! Pai acu’ taranii vor carnati, vor cabanosi, vor pulpe de pui stresati! Ar fi in stare sa manance si-o oaie clonata, pe Dolly aia! Pe vremuri, taiai duminica un pui, un porc la Craciun, il faceai jumari si-l puneai la garnita sa ai vara la secerat. Luai tigaia cu untura si jumari, mamaliga rece, gaseai niste bete sa pui tigaia la foc sI mancai de te spargeai. Ati vazut ca nea Stancu, la 92 de ani, moare si-acuma sa manance untura d-aia cu jumari sI sa mai prajeasca sI un ou in ea sI nu mai face hepatita, nu mai explodeaza colesterolul in el, nu face nici infarct. Sau n-ati manca niste costite de porc scoase din untura, cu oua prajite sI muraturi alaturi? A? Va zgaiti la mine, belitilor!”
Pui cu usturoi a la Marin Preda
Vrajiti de acest corn al abundentei, de imaginare mese intinde de duhul din lampa lui Aladin, musterii ascultau cu ochii mariti sI gura cascata, plescaind din limba in rastimpuri, parca gustand din costitele fripte ale lui Lioara. La strigatul din urma al acestuia se dezmeticesc brusc sI, ca la un semn, toti trag repede o dusca din paharele sau sticlele pe care le tineau in mana. Cu gaturile unse, incep sa spuna de felurite mancaruri, fara sa-i mai intereseze o ordine a discutiei si-o inscriere la cuvant. „Ba, sau tecile alea de fasole, fierte intai, pe urma prajite sI presarat marar pe deasupra. Pai, mancai de trosneau purecii pa burta, ba!” „Ba, da’ voi ati mancat purecei? Erau facuti din mamaliga rece, sfaramata sI prajita in untura. SI beai un pahar de vin sau de zeama de varza. Mama, mama ce bunatate!” „Da’ de turtele de malai ce ziceti? Dadeai mamaliga veche prin faina, o coceai pe tava sI presarai zahar peste ea. Dar la Craciun, cand faceai pe plita burtan, caltabosi, sI intingeai in zeama aia c-o boboroada, cu un colac? Sau cand faceai unt cu mamaliga fierbinte, se topea untul sI iesea galben ca mierea pe marginea castronului? SI Marin Preda, consateanul nostru, cand venea pe acasa tot asa manca. Nu era pretentios. Punea sa se taie o pasare, scotea un borcan cu vin, manca o ciorba si-o friptura cu mult usturoi”. „Ba, gata, ajunge!”, zice al lu’ Lioara sI se ridica in picioare. „Lasati-ma dracu’ in pace, ca eu vin de la Bucuresti, unde am mancat toata saptamana parizer cu gust de cauciuc sI pui d-ala putred. Ma duc sa iau gatul la un pui din batatura, o pun p-aia batrana sa-l jumuleasca si-l fac pe jar”. In rasetele celorlalti se indreapta spre casa, pasind fara graba, asa cum venise.