Sarbatori ECO-fericite!

Organizatia ecologista WWF prezinta o serie de masuri pe care un om obisnuit le poate lua pentru ca in perioada Sarbatorilor de Iarna sa se evite tonele de deseuri, milioanele de brazi taiati si o mare risipa de energie.

Jurnalul National a prezentat de-a lungul ultimului an, de cand exista pagina “Verde”, modalitati prin care fiecare dintre noi poate contribui la reducerea consumului de resurse sau la generarea unei cantitati mai mici de deseuri. Raportul dintre acesti doi factori, pe de-o parte, si capacitatea de regenerare a mediului, pe de alta parte, este ingrijorator: consumam resursele a 1,2 planete. Stilul de viata de pe continentul nord-american duce la un consum echivalent cu resursele a cinci planete, iar cel din Europa de Vest la un consum echivalent cu resursele a trei planete. In Romania, consumam resursele a 1,5 planete, iar tendinta este in crestere. In aceste conditii, este important ca fiecare dintre noi sa constientizeze ca activitatea cotidiana, stilul de viata si chiar modul in care alegem sa ne petrecem Sarbatorile de Iarna contureaza viitorul planetei noastre. WWF, organizatia care actioneaza pentru conservarea naturii, ofera cateva sugestii de petrecere a Sarbatorilor de Iarna, avand, in acelasi timp, o atitudine prietenoasa fata de mediu si folosind in mod rational resursele naturale.

BRAZI NATURALI, LA GHIVECI. Milioane de brazi sunt taiati anual pentru Craciun, iar dupa numai 2-3 saptamani sunt aruncati la gunoi. O varianta ar fi achizitionarea unui brad in ghiveci, pe care sa il impodobim de Craciun, iar apoi sa il plantam in gradina proprie sau in cea a blocului. Veti avea astfel un brad natural nu doar pentru cateva zile, ci poate chiar pentru o viata. Brazii in ghiveci pot fi achizitionati din hypermarketuri, florarii, mall-uri sau magazine online.

CADOURI ECOLOGICE – Pentru un impact cat mai redus asupra mediului, cadourile trebuie sa fie cat mai rezistente in timp, sa aiba cat mai putin ambalaj, sa fie eficiente din punct de vedere al consumului de energie, sa fie reciclabile sau realizate din materiale reciclate. Oferiti experiente in loc de obiecte! Bilete la un spectacol, un abonament la un centru sportiv sau de infrumusetare, un curs de dans sau pentru invatarea unei limbi straine, o zi de babysitting sau o iesire in oras – toate acestea pot fi cadouri originale si, in acelasi timp, ecologice. La cumparaturi – Mergeti la cumparaturi cu propria sacosa (de preferat, din material textil), evitand astfel pungile de plastic sau de hartie de la magazine.

JUCARII – Evitati sa cumparati jucarii cu baterii. Daca veti opta totusi pentru acest tip de cadou, asigurati-va ca bateriile pot fi reincarcate. Bateriile clasice reprezinta o problema din ce in ce mai mare, intrucat acestea contin chimicale toxice ce pot afecta mediul. Ambalare cadouri – Folositi cu masura hartia, cutiile si pungile de cadou si refolositi-le pe cele care v-au ramas de anul trecut.

ORNAMENTE. Moda ornamentelor de Craciun se schimba de la an la an, tendinta fiind aceea de a cumpara iar si iar alte decoratiuni care, intr-un timp mai scurt sau mai lung, ajung la gunoi. De ce nu ati opta anul acesta pentru ornamente ecologice? Dati frau creativitatii si realizati propriile ornamente de brad. Iata cateva idei: betisoare de scortisoara; conuri de brad, mere, nuci; jucarii si obiecte decorative vechi; CD-uri vechi; banda de la casetele video si audio vechi; funde din resturi de materiale; saculete cu lavanda; flori uscate…

ALIMENTE. In Europa, industria cu cel mai mare impact asupra mediului este cea alimentara. Si aceasta intrucat majoritatea alimentelor pe care le consumam sunt transportate de la mii si mii de kilometri distanta, generandu-se o cantitate impresionanta de CO2. Alegeti alimente naturale, produse local. Optati pentru alimente de sezon (cartofi, varza, ceapa, nuci, morcovi, dovleac, conopida, praz) in locul celor congelate, a caror pastrare si congelare presupun un consum foarte mare de energie. Cititi cu atentie etichetele produselor alimentare si informati-va cu privire la sursa de provenienta.

Consumul de energie
La birou – Inainte de a pleca in vacanta, asigurati-va ca ati inchis complet aparatura de birou! Nu lasati aparatura in stand-by! Conform unui studiu realizat de Canon in 2006 in Marea Britanie, energia irosita de aparatura de birou lasata in stand-by timp de 10 zile, pe perioada vacantei de Craciun, ar fi suficienta pentru pregatirea unui numar de 4,4 milioane curcani sau pentru functionarea a 350.000 de beculete ornamentale, timp de 240 ore. In plus, cei 43,6 milioane KWh consumati in mod inutil se traduc in emisii de peste 25.000 de tone de dioxid de carbon sau in cheltuieli suplimentare de 8.66 milioane lire. Acasa – Consumul energetic este cu mult mai mare in perioada sarbatorilor, insa exista metode simple prin care putem economisi energie. Daca ne gandim doar la clasicele beculete de brad, simpla lor inchidere pe perioada noptii sau cand nu suntem acasa poate economisi energie. De asemenea, stingerea completa a televizorului, calculatorului, DVD-ului sau a altor aparate electronice, atunci cand nu le folosim, va duce atat la scaderea emisiilor de dioxid de carbon, cat si la micsorarea facturii de electricitate. Pentru si mai multa economie, puteti sa faceti cadou casei voastre un set de becuri ecologice. Au o durata de viata mult mai mare si reduc semnificativ consumul de electricitate.

Sursa: Jurnalul

Articole similare

ABC-ul sistemului garanție-returnare. Tot ce trebuie să știe consumatorii

Sistemul de garanție-returnare este noul subiect care scindează opinia publică din România în ultima perioadă. Discuțiile din spațiul public relevă însă multă...

The DRS draft is a solid platform for development of high quality recycling in Romania. It should also include more legal guidelines to secure...

Zero Waste Romania welcomes the launch in public debate of the draft Government Decision on the implementation of the DRS for non-reusable...

Ce schimbări aduce pentru consumatori și industrie proiectul de hotărâre privind sistemul garanție-returnare? O analiză Zero Waste România

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat spre dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind implementarea sistemului de garanţie-returnare (SGR) pentru...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,690FaniÎmi place
86CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente

ABC-ul sistemului garanție-returnare. Tot ce trebuie să știe consumatorii

Sistemul de garanție-returnare este noul subiect care scindează opinia publică din România în ultima perioadă. Discuțiile din spațiul public relevă însă multă...

The DRS draft is a solid platform for development of high quality recycling in Romania. It should also include more legal guidelines to secure...

Zero Waste Romania welcomes the launch in public debate of the draft Government Decision on the implementation of the DRS for non-reusable...

Ce schimbări aduce pentru consumatori și industrie proiectul de hotărâre privind sistemul garanție-returnare? O analiză Zero Waste România

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat spre dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind implementarea sistemului de garanţie-returnare (SGR) pentru...

Peste 350 de tineri activiști din 150 de țări vor participa la un eveniment climatic online

Tineri activiști din întreaga lume vor lua parte la o discuție virtuală privind schimbările climatice, în cadrul căreia își vor prezenta viziunea...

Proiectul de hotărâre privind sistemul garanție-returnare, lansat în dezbatere publică

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat ieri în procedură de consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind sistemul garanție-returnare. În...