Schimbarile climatice afecteaza lanturile trofice

Primaverile timpurii afecteaza lanturile trofice, provocand aparitia unor intreruperi ale acesta, potrivit unui studiu realizat de o echipa de cercetatori britanici.lant trofic

Potrivit studiului preluat de BBC News Online, in Marea Britanie, primavara se instaleaza cu, in medie, 11 zile mai devreme decat in urma cu 30 de ani, acest lucru afectand semnificativ lantul trofic.

Pradatorii par a fi mai lenti decat organismele care le sunt inferioare in lantul trofic in ceea ce priveste adaptarea la schimbarea anotimpurilor, potrivit echipei de cercetatori de la Centre for Ecology and Hydrology (CEH), care semneaza acest studiu.

Pentru acest studiu au fost analizate peste 25.500 de inregistrari despre 726 de specii marine, terestre si din apele dulci.

„Daca evenimentele biologice de la diferite niveluri din lantul trofic se modifica in ritmuri diferite este posibil sa asistam la o desincronizare”, care va provoca tulburari in functionarea si supravietuirea multor ecosisteme, a explicat autorul principal al studiului, Stephen Thackeray.

Studiul a demonstrat pentru prima data faptul ca exista o accelerare in ceea ce priveste influenta factorilor meteorologici asupra dezvoltarii speciilor la nivel de ecosistem. Cercetatorii cred ca este necesar ca acest fenomen sa fie pe deplin inteles, pentru a se putea face proiectii ale modificarilor viitoare.

Studii anterioare au identificat existenta unei tendinte ca primavara sa se instaleze mai devreme, insa s-au concentrat pe specii singulare sau pe grupuri mici, in general plante.

„Am demonstrat ca accelerarea exista in toate mediile”, a declarat Thackeray, adaugand ca modificarile sunt mai pronuntate in partea inferioara a lantului trofic.

„Acest lucru ar putea avea un impact asupra supravietuirii pradatorilor”, a spus acesta. „Foarte des, pradatorii – din partea superioara a lantului trofic – isi programeaza puii in functie de disponibilitatea de hrana”, a mai spus acesta.

Thackeray a adaugat ca mai sunt necesare studii asupra subiectului, pentru intelegerea proceselor si realizarea unor proiectii ale evenimentelor viitoare.

In medie, la fiecare decada din timpul studiului, primavara s-a instalat mai devreme decat perioada anterioara cu 3,9 zile.

Lantul trofic reprezinta trecerea materiei organice de la un organism la altul prin intermediul nutritiei.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *