Ar trebui sa platim pentru polenizarea facuta de albine sau pentru ploaia din padurea tropicala? – se intreaba Le Monde (15 octombrie), facand referire la problemele ridicate cu ocazia conferintei ONU privind biodiversitatea, desfasurata in India.
Nu exista preturi asociate serviciilor aduse de biodiversitate si deci ele nu sunt contabilizate, afirma directorul sectiei de biodiversitate a Programului ONU pentru mediu, Neville Ash, citat de Le Monde.
Una din abordarile in voga in ultimii ani este aceea de a pune un pret serviciilor facute gratuit pana acum de ecosisteme; promotorii ideii vor sa gaseasca pentru biodiversitate un loc in ‘business planurile’ companiilor si in bugetele guvernelor.
Economistul indian Pavan Sukhdev, autorul unui cunoscut raport finalizat in 2010, sustine aceasta idee: ‘Pentru a-i face sa inteleaga pe decidenti cat este de importanta biodiversitatea, trebuie sa le arati valoarea in dolari a serviciilor furnizate de ecosistemele pe care economia lor este pe cale sa le distruga din cauza proastei gestionari sau a disparitiei biodiversitatii’, spune Pavan Sukhdev.
Au fost facute studii care au evaluat valoarea polenizarii facute de albine si s-a ajuns la suma de 190 de miliarde de dolari pe an. Un alt studiu estimeaza la 4 miliarde de dolari pe an fondurile necesare pentru reducerea riscului de extictie a speciilor amenintate si la 76 de miliarde sumele necesare gestionarii siturilor terestre importante pentru biodiversitate.
Dar la ce folosesc aceste cifre? Numai evaluarea nu este suficienta. Trebuie ca fiecare sa plateasca pentru dependenta de biodiversitate, utilizarea si impactul sau asupra ei daca doreste ca aceasta sa fie in continuare disponibila, sustine seful programului biodiversitate al organizatiei non-lucrative americane Forest Trends.
Ar fi nevoie poate de o piata a biodiversitatii dupa modelul celei care exista in Europa pentru carbon si care urmareste reducerea emisiilor de CO2 sau poate de taxe ori sisteme de facturare a ‘serviciilor’ ecosistemelor.
Dominic Moran, profesor de economie a mediului la Rural College din Scotia, crede ca instaurarea dreptului de proprietate ar putea fi o solutie: daca resursele sunt incredintate unor comunitati sau tari care ar deveni proprietare, acestea ar avea dreptul sa le factureze – ceea ce ar incita la gestionarea durabila a acestor resurse pe termen lung.
