Shell nu vrea sa plateasca pentru gazele cu efect de sera

Compania Shell a amenintat ieri ca nu va mai investi in Europa daca oficialii europeni vor lua decizia ca marile companii industriale sa plateasca pentru certificatele de emisii cu efect de sera. Acestea, pana acum, se distribuiau gratuit.

„In cazul in care va trebui sa platim pentru cotele de emisii poluante, sumele vor fi foarte mari, iar pentru Shell ar fi echivalente cu profitul grupului pe divizia Europa. Nu putem accepta asa ceva si, daca aceasta ipoteza se va materializa, grupul nu va mai investi in Europa”, a declarat presedintele Shell Franta, Christian Balme, citat de AFP.

Reprezentantul Shell spune ca profitul anual al grupului in Europa se cifreaza la 250 milioane de dolari. „Daca facem un calcul, la pretul de 23 de euro pentru un certificat de emisii de gaze cu efect de sera (echivalentul unei tone de astfel de emisii – n.r.), ajungem la acelasi nivel, ceea ce este absolut inacceptabil”, considera Balme.

Avand in vedere obiectivul asumat de Uniunea Europeana prin Protocolul de la Kyoto, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera cu 20% pana in anul 2020, fata de anul de referinta 1990, Comisia Europeana a propus, la sfarsitul lunii ianuarie a acestui an, doua masuri suplimentare in acest sens.

Astfel, companiile europene din industria grea ar trebui sa isi reduca emisiile de dioxid de carbon cu 21% comparativ cu anul 2005. De asemenea, a doua propunere prevede ca toti poluatorii sa plateasca pentru cotele de emisii de gaze cu efect de sera, care, in prezent, le sunt alocate gratuit.

Cele doua propuneri ar putea fi adoptate pana la sfarsitul acestui an. Emisiile de dioxid de carbon provenite din industrie (doua miliarde de tone) reprezinta jumatate din totalul de astfel de emisii la nivel european. Cealalta jumatate provine din transporturi, agricultura si deseuri.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *