Situl «Natura 2000», «un morman de hartii» de 3,3 milioane de euro

Situl «Natura 2000», «un morman de hartii» de 3,3 milioane de euro
Situl «Natura 2000», «un morman de hartii» de 3,3 milioane de euro

La sfirsitul saptaminii precedente, doua ONG-uri obscure au anuntat public debutul a doua proiecte care vizeaza «protectia biodiversitatii de-a lungul Coridorului Ialomitei». Concret, aproape trei sferturi din teritoriul judetului nostru si un sfert din teritoriul Prahovei vor face obiectul unui plan de management european care isi propune «mentinerea starii de conservare a speciilor si habitatelor de desemnare din Situl „Natura 2000“». Teoretic, initiativa este una laudabila, care va permite, ulterior, accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea activitatilor economice in zona respectiva. Practic, orice activitate economica in zona ar putea fi blocata timp de 30 de luni, respectiv pina la finalizarea acestui plan de management…

3,3 milioane de euro pentru un plan de management

Joi, 16 ianuarie 2014, reprezentantii Asociatiei Remedio si Archos Entertaiment au anuntat la sediul Agentiei pentru Protectia Mediului Ialomita debutul a doua proiecte care vizeaza mentinerea starii de conservare a speciilor si habitatelor de desemnare din Situl «Natura 2000». Primul dintre acestea se numeste «Managementul european si protectia biodiversitatii de-a lungul Coridorului Ialomitei», iar cel de-al doilea «Dezvoltarea managementului durabil in 6 arii naturale protejate din Cimpia Romana (PROCAR)». Concret, cele doua proiecte vizeaza imbunatatirea managementului ariilor protejate si elaborarea unui plan de management corespunzator acestor arii in urmatoarerele 24 de luni. Conform declaratiilor oficialilor celor doua ONG-uri, viitorul plan de management va reprezenta documentul de baza pentru administrarea ariilor naturale vizate, dar si «pentru dezvoltarea durabila a comunitatilor locale din zona acestor arii protejate». Proiectele au o valoare cumulata de 3,3 milioane de euro si vor fi cofinantate in proportie de 90% din Fondul European de Dezvoltare Regionala, restul de 10 la suta urmind sa fie suportat de catre statul roman. Situl «Natura 2000», care face obiectul proiectelor, ocupa 72% din teritoriul judetului Ialomita si 28% din teritoriul judetului Prahova. Scopul declarat al celor doua proiecte este acela de «a realiza un cadru necesar pentru protectia biodiversitatii si a patrimoniului natural de pe teritoriul Sitului „Natura 2000“ vizat de proiect, prin sprijinirea unui management performant si durabil, inclusiv prin implementarea retelei „Natura 2000“».

Drumul spre iad e pavat cu bune intentii

Dincolo de intentiile laudabile promovate, proiectele celor doua ONG-uri se dovedesc a fi inca de la inceput perdante pentru Ialomita. La inceputul acestui an, Consiliul Judetean Ialomita anunta ca firmele care au concesionat terenuri pe actualul amplasament al Sitului «Natura 2000» au reziliat contractul, iar reprezentantii institutiei, prezenti la intilnirea de joi, au confirmat faptul ca terenurile din zona nu mai pot fi concesionate pina la finalizarea planului de management. Reprezentanta Asociatiei Remedio, managerul de proiect Marina Ranta, a sustinut ca nu cunoaste implicatiile demersului initiat de asociatie, dar ca nu se considera vinovata. «Trebuie precizat faptul ca Situl „Natura 2000“ este o suprafata gindita la nivel european in care nu se iau masuri restrictive. Noi sprijinim conservarea biodiversitatii, dar si dezvoltarea durabila a comunitatilor. Practic, aceste doua elemente se influenteaza, iar noi ne-am gindit sa le ajutam sa se dezvolte impreuna cu ajutorul unor studii de specialitate. De aceea, nu credem ca ne facem vinovati pentru blocarea investitiei despre care vorbiti. Noi am muncit un an si jumatate pentru a face un morman de hirtii care sa permita accesarea acestor fonduri… Dar nu vom face noi studiile! Noi sintem specialisti in managementul proiectelor, in a porni astfel de proiecte, a le implementa si a le duce la bun sfirsit. In Romania s-au pornit multe astfel de studii (…), numai ca ele ori nu ajung sa fie aprobate, ori nu ajung la bun sfirsit…» a declarat Marina Ranta. Reprezentantii ONG-urilor au admis insa ca noul plan de management nu va mai permite firmelor care au interese economice in zona sa functioneze «in dizarmonie» cu acest plan de management. In ciuda importantei pe care o are viitorul plan de management al Sitului «Natura 2000», de la intilnirea de joi au lipsit reprezentantii la virf ai autoritatilor judetene care urmeaza sa fie implicate in proiect. Oficial, absenta acestora este justificata de desemnarea unor reprezentanti din cadrul institutiilor. Neoficial insa, aparitia acestei initiative la nivelul judetului este considerata inoportuna in conditiile economice de la acest moment…

Teculescu vs Consiliul Judetean Ialomita
Un scandal de 7 milioane de lei

Anuntul dezvoltarii unui plan de management pentru Situl «Natura 2000» se suprapune peste un scandal mai vechi ale carui ecouri publice inca nu s-au stins. La inceputul acestui an, oficialii Consiliului Judetean Ialomita au anuntat ca firmele care au concesionat terenuri in zona Giurgeni au cerut rezilierea contractului din cauza conditiilor draconice impuse de exploatarea sitului. Unul dintre cei acuzati este ex-prefectul Madalin Teculescu, actual consilier local PD-L la Slobozia. In replica la toate aceste acuzatii, Madalin Teculescu sustine ca Situl «Natura 2000» a fost «inventat» de catre Consiliul Judetean Ialomita in anul 2007…

Investitorii fug de Situl «Natura 2000» «Natura 2000» cuprinde, printre altele, si teritoriile din zona Giurgeni-Vladeni, concesionate in anul 2010 de catre Consiliul Judetean Ialomita firmei Cibin SRL Brasov. Potrivit datelor oficiale, valoarea concesiunii pentru cele peste 1600 de hectare concesionate se ridica, la sfirsitul anului 2013, la aproximativ 7 milioane de lei. La inceputul acestui an insa, presedintele Consiliului Judetean Ialomita, Silvian Ciuperca, a anuntat public ca firma a cerut rezilierea contractului de concesiune. Motivul acestei rezilieri il reprezinta piedicile legislative intimpinate de catre firma in demersurile de exploatare a zonei concesionare. Reamintim ca firma a concesionat acestei terenuri la o valoare anuala de 1100 de lei pe hectar, in vederea realizarii unui parc eolian. Ideea acestui proiect a aparut in anul 2011… De la acel moment, in zona a fost construit un parc fotovoltaic si un parc eolian de mare capacitate. Intimplator sau nu, anuntul retragerii firmei Cibin SRL a fost facut anterior primei prezentari oficiale in Ialomita a celor doua ONG-uri nominalizate mai sus. Referitor la posibilele consecinte legale ale rezilierii contractului cu firma Cibin SRL, vicepresedintele Consiliului Judetean Ialomita, Ioan Martin a declarat: «Nu cred ca vor exista alte consecinte decit pierderea acestor surse de venit. Firma nu a cerut, deocamdata, despagubiri financiare. Nici nu ar putea, conform contractului. Dar, chiar daca ar face-o, nu noi vom plati… Noi am respectat legea. Daca cineva trebuie sa plateasca, sa plateasca cel care a incalcat-o!». Reamintim ca Ioan Martin este unul dintre artizanii acestei concesiuni si un sustinator declarat al investitiilor in zona.

Teculescu refuza sa fie tapul ispasitor «Vinovat» de aparitia Sitului «Natura 2000» este considerat a fi ex-prefectul Madalin Teculescu. Conflictul dintre el si Consiliul Judetean pe aceasta tema este de notorietate… Reamintim ca, in octombrie 2011, acesta a acuzat public conducerea Consiliului Judetean Ialomita de incalcare a Legii 50, privind autorizarea lucrarilor de constructii. Potrivit declaratiilor facute atunci, Consiliul Judetean Ialomita a incalcat cu buna stiinta legea, concesionind terenuri in zona. Mai mult decat atit, sustinea la acel moment Madalin Teculescu, terenurile agricole neproductive concesionate in zona fac parte din Situl «Natura 2000» si se supun unui regim legislativ special pe care institutia incriminata, respectiv Consiliul Judetean Ialomita, «il incalca cu buna stiinta». Contactat zilele trecute, Madalin Teculescu a declarat pentru Independent: «Niciunul dintre demersurile mele de la acel moment nu a stat la baza actelor legislative care au dus la constituirea Situl „Natura 2000“. Fundamentarea s-a facut pe baza unui raport al Agentiei pentru Protectia Mediului Ialomita. Iar acest raport s-a bazat, la rindul lui, pe un document redactat de catre Consiliul Judetean Ialomita inca din anul 2007…». In documentul amintit de catre Madalin Teculescu, respectiv un raport privind starea factorilor de mediu din judetul Ialomita, raport realizat de Consiliul Judetean Ialomita se precizeaza urmatoarele: «La nivelul judetului Ialomita au fost identificate si incluse in baza de date on-line „Natura 2000»-10 zone de importanta avifaunistica (SPA), propuse atit de Agentia pentru Protectia Mediului Ialomita, cit si de Societatea Ornitologica Romana si doua situri de importanta comunitara. (…) Printre acestea se numara: ariile de protectie speciala avifaunistica deja declarate la nivel national ca zone protejate, respectiv lacurile Fundata, Strachina, Bentul Mare, Bentul Mic Cotoi, Bentul Mic, o arie de interes judetean-lacul Rodeanu, precum si unele zone aflate in vecinatatea Bratului Borcea si a altor cursuri de apa (Ialomita, Prahova, Sarata), locuri deja cunoscute ca habitate pentru pasarile de apa».

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *