Producatorii de subansamble si echipamente pentru turbinele eoliene sunt tot mai atrasi de tara noastra, unde vin sa investeasca zeci de milioane de euro. Printre acestia se numara si doua firme din China si Elvetia care vor sa investeasca la Buzau si Constanta.
De exemplu, chinezii de la United Electric vor sa investeasca in judetul Buzau 50 de milioane de euro pentru o fabrica pe platforma parcului industrial din comuna Parscov.
Oficialii companiei sustin ca in urma lor vor veni si alti investitori, mai multe firme din China avand in plan dezvoltarea de parcuri eoliene in Romania de peste 500 de MW, potrivit Adevarul.
Compania in cauza a investit 200 de milioane de euro in Parscov, insa in domenii diferite, precum asamblarea de electrocasnice, tigarete, prelucrarea lemnului, constructii si textile.
La randul lor, elvetienii de la Windex vor sa construiasca o fabrica de turbine si palete eoliene in judetul Constanta, investitie care se va ridica la 25 de milioane de euro.
Turbinele produse aici vor avea o capacitate cuprinsa intre 225 de kW si 2,5 MW, constructia fabricii va dura un an, iar unitatea va avea circa 100 de angajati.