Telegondole pe hidrogen spre cetatile Soimos si Siria

Telegondole pe hidrogen

Planuri marete, care uneori suna de domeniul fantasticului, se regasesc pe lista potentialelor investitii pe termen lung, de pana in 2020, ale administratiei (pentru care nu s-au cautat inca fonduri).

Ele vizeaza folosirea apei, vantului si a hidrogenului pe post de combustibil. De departe, cele mai indraznete sunt realizarea de telegondole care sa duca turistii la cetatile Siria si Soimos, respectiv constructia unui automobil hibrid sau chiar pe baza de hidrogen.

„Prin conceptul european Intelligent Energy, prin colaborarea intre incubatoarele de afaceri si transfer tehnologic, printr-o colaborare stransa cu Institutul de Energii Regenerabile Timisoara, sau chiar prin promovarea unor sectii in cadrul universitatilor pe energii regenerabile, se pot obtine rezultate deosebite in domeniul energiei. Astfel este proiectul Siria si Soimos, care consta in producerea de curent electric cu centrale eoliene si utilizarea acestuia pe timp de noapte la iluminatul artistic al Cetatii Siria si Soimos”, se precizeaza intr-un document afisat de Consiliul Judetean.

Hidrogenul rezultat poate fi utilizat, potrivit documentului, „pentru actionarea unei telegondole care sa urce turistii la cele doua cetati”.

Nu a fost uitata nici constructia de automobile. „Avand in vedere capacitatea industriala a orasului Arad si faptul ca pe Platforma fostei Uzine de Vagoane Arad s-au fabricat automobile, se poate aborda cu incredere, impreuna cu universitatile din Arad, constructia unui automobil hibrid sau chiar pe hidrogen”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *