Tesla Motors primeste fonduri pentru productia supermasinii electrice

Situatia companiei Tesla Motors, producatorul auto al celebrei supermasini electrice, capabila sa se bata de la egal la egal cu Porsche si Ferrari, se amelioreaza, dupa problemele financiare cu care s-a confruntat in ultima perioada, pe fondul crizei economice globale.
masina electrica tesla motors
Astfel, Tesla Motors au anuntat ca au primit o finantare de 40 de milioane de dolari pentru a continua productia de serie a roadsterului electric, anunta Automotive News. Potrivit fondatorului companiei americane, Elon Musk, o mare parte dintre fonduri au venit din partea unor investitori, iar cei 40 de milioane de dolari sunt mai mult decat au nevoie, dar au dorit sa se asigure ca exista suficiente rezerve de bani pentru a continua productia.

Doar 50 dintre cele 1200 de roadstere comandate au fost livrate pana in prezent, compania fiind la un pas de dezastru financiar datorita problemelor pe care le-au avut cu furnizorii si a intarzierii productiei. Tesla Motors a fost nevoita recent sa concedieze aproape o treime din personal, sa-si inchida birourile din Michigan si sa amane productia sedanului Model S, pentru a tine costurile sub control.

Sursa: Antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *