Top 10 produse toxice

poluareA devenit ceva obisnuit, in general, sa presupunem ca avem nevoie de lucruri – multe lucruri. Supraconsumul nu numai ca ne seaca de bani si deterioreaza mediul, dar poate atenta chiar la sanatatea noastra. Chiar daca exista o avertizare pe eticheta sau nu (de obicei nu), multe dintre lucrurile pe care le cumparam sunt asociate cu riscuri de sanatate. Iata un top 10 produse de care nu avem nevoie, intr-o ordine aleatoare. Iar dupa ce o sa le vedeti, nici voi nu o sa le mai vreti. Cu toate astea, multe case contin produse mult mai toxice, dar acest top e alcatuit din produsele cel mai des achizitonate de la magazin.

1. Odorizantele de aer: cele mai multe odorizante de aer mascheaza mirosul cu un parfum sintetic sau amortesc simtul mirosului cu anestezice chimice. Dar, ele nu fac nimic pentru a elimina sursa de miros. De asemenea, deodorizantele cu aerosoli scuipa picaturi mici de substante chimice care sunt usor de inhalat in plamani. In schimb, aerisiti bine si alegeti deodorizante naturale, cum ar fi zeolit sau bicarbonat de sodiu, ce contin minerale care absorb mirosuri.

2. Detergentii pentru curatat scurgerile, cuptorul si toaleta: da, trei produse in loc de unul, dar toate se potrivesc in categoria de curatare – si acestea sunt trei cele mai rele. Curatatorii caustici sau corozivi, cum ar fi lesia si acidul gasit in detergentii pentru curatarea scurgerilor, curatatorii de cuptor si detergentul pe baza de acid care curata vasul toaletei – sunt cele mai periculoase produse de curatare, deoarece acestea pot arde pielea, ochii si tesuturile interne cu usurinta.

3. Conservele: este, probabil, socanta gasirea un element alimentar pe o lista de produse toxice, dar nu este nici o greseala. Conservele alimentare sunt captusite cu o rasina epoxidica, care contine Bisfenol A (BPA). Majoritatea expertilor cred ca acesta este principala noastra sursa de expunere la BPA, care a fost legat de tulburarile hormonle, obezitate, boli de inima, si multe altele. Eden Foods este in prezent singura companie cu alimente ( fara BPA) conservate (in afara de conservele de rosii, carora nu le-au gasit un substitut adecvat pentru aciditate). Optati pentru alimente proaspete, congelate, uscate la borcan.

4. Pesticidele: aceasta este o categorie foarte mare de produse, dar merita a fi inclusa in integralitatea ei, din cauza toxicitatii extreme. Sunt facute pentru a fi toxice. Asta e modul in care ele omoara lucruri. Dar, rezolvarea problemei daunatorilor dumneavoastra va poate lasa cu o alta problema – otravuri reziduale care persista pe suprafete, in aer, contaminandu-l, si pe covor, tarate de talpa pantofilor. Sunt atat de multe moduri non-toxice pentru a elimina daunatorii si buruienile – incearca produsele de la Beyond Pesticides.

5. Curatatoria chimica: bine, este un serviciu, nu un produs in sine, dar chimicalul utilizat pentru a o efectua, percloretilenul, a fost mentionat in diagnosticele cancer, dar si in tulburarile sistemului nervos, ale rinichilor, ficatului si tulburarilor de reproducere. Chiar si hainele ridicate deja de la curatatorie prezinta un risc de luat in seama. Studiile APE au descoperit ca oamenii care au raportat vizita la un magazin de curatare uscata au avut de doua ori mai mult percloretilen in respiratia lor, in medie, decat alte persoane. APE, de asemenea, a constatat ca nivelurile de percloretilen au ramas crescute intr-o casa, chiar la o saptamana dupa introducerea de haine uscate nou-curatate intr-un dulap. Un studiu al Uniunii Consumatorilor a descoperit ca oamenii care poarta haine proaspat curatate, ca sacoul si camasa, fiecare saptamana pe o perioada de 40 de ani, ar putea inhala destul percloretilen „pentru a creste masurabil riscul de cancer” – cu 150 de ori mai mult decat ceea ce este considerat „un risc neglijabil.” Incercati spalarea uda, tehnologia de CO2, sau chiar spalati-le de mana.

6. Apa imbuteliata: cele mai multe persoane cumpara apa imbuteliata din rationamentul „sa evitam orice contaminanti care pot fi prezenti in apa de la robinet”. In mare parte, acesta este gresit. Apa imbuteliata poate fi la fel, sau chiar mai contaminata decat apa de la robinet. De fapt, unele marci de apa imbuteliata au apa de la robinet – trebuie doar sa fie ambalata (in folie de plastic ce poate scurge substante chimice in apa) si vanduta la suprapret. De asemenea, de la producere pana la vanzare, apa imbuteliata creeaza o cantitate enorma de poluare – si face apa noastra mai putin potabila chiar.

7. Ratustele de cauciuc: cum poate fi o astfel de jucarie draguta pe o lista de produse toxice? Cand este facut din PVC – plasticul otravit. Interzis in peste 14 de tari din Uniunea Europeana, PVC-ul cunoscut si sub numele de policlorura de vinil, este inca in mod legal vandut de catre comerciantii cu amanuntul din SUA, desi acesta ameninta mediul si sanatatea consumatorilor la fiecare stadiu al ciclului sau de productie, in conformitate cu Centrul pentru Sanatate, Mediu si Justitie (CHEJ). Cand este in casa ta, din PVC se pot scurge ftalati (legati de perturbarea hormonilor) si plumb (un neurotoxicant puternic) – ce  contamineaza aerul, praful, si in cele din urma, pe voi.

8. Pernele de canapea: nu, nu trebuie sa arunci toate pernele si sa speri spre un viitor de disconfort total. Doar evita pernele, invelitorile de perne, si orice etichetat cu California TB 117, deoarece este probabil sa contina ignifuganti toxici. Aceste substante chimice migreaza din material la praf si la oameni. In cercetarea pe animale, aceste produse chimice sunt asociate cu cancer, malformatii congenitale, tulburari tiroidiene, de reproducere si tulburari neurologice, cum ar fi hiperactivitatea si retardul mintal. Nu va faceti griji de riscul crescut de incendiu, datele nu indica faptul ca acest standard a crescut posibilitatea unui foc. Cauta perne realizate din poliester, lana, bumbac deoarece acestea sunt putin probabil sa contina ignifuganti toxici.

9. Parfumul si apa de colonie: apa de colonie si parfumurile ar putea sa ne faca mai atractivi. Dar, amestecate cu coloranti si mirosurile naturale ale corpului, rezulta o mare varietate de produse chimice neatractive. Parfumurile si aromele pot fi formate din sute de produse chimice. Testarea parfumului Eternity a lui Calvin Klein de catre un laborator independent, comandat de Environmental Health Network (NHE), a relevat faptul ca parfumul continea peste 800 de componenti. Printre substantele chimice gasim si ftalat dietilic (DEP), care este absorbit prin piele si se poate acumula in tesutul adipos uman. Ftalatii sunt suspectati in tulburarile cancerigene si ale hormonilor, dar si in cele de reproducere. Nu e atat de simplu sa evitam ftalatii de comutare a produselor, deoarece acestia sunt rareori listati pe etichetele produsului. Ftalatii sunt inclusi de producatori ca facand parte din „formula secreta”, si astfel sunt scutiti de cerintele federale de etichetare.

10. Vopselele si finisajele pe baza de ulei: exista 300 substante chimice toxice si 150 agenti cancerigeni prezente in vopseaua pe baza de ulei, potrivit unui studiu de la Universitatea John Hopkins. Cautati optiuni de vopsele pe baza de apa – in mod ideal. Ai putea explora, de asemenea, si finisajele naturale, cum ar fi vopseaua din lapte si legume sau ceara de finisaj pe baza de lemn.

sursa si mai multe despre alte optiuni: http://ecochildsplay.com/2010/02/10/the-top-10-toxic-products-you-don”t-need/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *