Trei senatori s-au pus in slujba baietilor destepti cu parcuri

Doi senatori ai PD si unul al PSD vor sa modifice Legea Mediului, mai exact articolul 71, aprobat initial de Guvern, astfel incat spatiile verzi sa poata fi transformate in zone construibile. Astfel, „baietii destepti”, cum ar fi Constanda, proprietari de parcuri, isi vor putea duce pana la capat proiectele imobiliare, distrugand spatiile verzi. Interesele sunt mai presus de orice.

Senatorii Dan Carlan – PD, Marin Bobes – PD si Aurel Simionescu – PSD vor sa distruga ce a mai ramas din spatiile verzi, modificand articolul 71 din Legea Mediului, aprobata initial de Guvern si promovata de Ministerul Mediului. Nu este prima oara cand se intampla acest lucru, in vara anului trecut, cand la sefia Ministerului Mediului se afla un alt membru al PD, Sulfina Barbu, articolul 71, care practic interzice construirea pe spatiul verde, a fost modificat, tot in Senat. Efectul. Majoritatea zonelor verzi, in principal a parcurilor, a fost defrisata, proiecte imobiliare de sute de milioane de euro fiind deja in derulare. Dupa ce Jurnalul National a initiat o campanie, Ministerul Mediului, condus acum de Attila Korodi, prin secretarul de stat Lucia Varga, a modificat Ordonanta 195/ 2005, mai exact paragraful care permitea distrugerea zonelor verzi. Guvernul a aprobat, urmand ca Senatul si Camera Deputatilor sa dezbata. Numai ca dezbaterea risca sa se transforme intr-o schimbare majora.

Desi toata lumea brusc a devenit la nivel declarativ aparatoare a zonelor verzi – doar e la moda si da bine -, in fapt se lucreaza pe muteste tocmai invers, in favoarea afaceristilor posesori de parcuri. Costica Constanda, proprietarul Parcului Bordei, este primul beneficiar al schimbarii legii, daca aceasta va fi sustinuta pana la capat de senatori.
MOTIVE PENIBILE

Cei trei alesi nu vad nici o problema in schimbarea acestui articol de lege. Pe scurt, ei vor ca pe spatiile verzi proprietate privata, asa cum este Parcul Bordei, sa se poata construi. Domnul senator PD Marin Babes pare ca stie ce impune Uniunea Europeana la capitolul spatiu verde, dar ne propune sa nu facem o tragedie din asta. „Uniunea Europeana impune un anume standard. Trebuie sa avem 26 de metri de spatiu verde pe cap de locuitor. Numai ca acum toata lumea s-a dus pe cazul Constanda. Nu facem lege pentru Bordei, nu am facut o tragedie din cazul asta. Nu stiu daca retrocedarea parcului este legala sau ilegala. Administratia locala trebuie sa decida daca pune in posesie un spatiu verde sau nu. Mie imi convine ca proprietatea sa fie sacra pentru om”, ne-a declarat Marin Bobes, senator PD.

Evident ca in toate situatiile senatorul muta problema in curtea administratiilor locale, si asta in conditiile in care vrea cu orice pret sa lase o portita in lege pentru cei care detin zone verzi. Oare de ce? Si nu este singurul.
La fel gandeste si un alt pedist, Dan Carlan, aflat ieri la Iasi cu presedintele Traian Basescu. „Comisia de la Senat a inteles sa pastreze legea in varianta Guvernului, dar la spatiile verzi proprietate privata trebuie vazut clar care este situatia din teren, pentru ca multe sunt trecute in planurile de urbanism drept spatii verzi, in realitate fiind maidane. Sunt informatii false, pentru ca un teren viran cu balarii nu poate fi considerat zona verde. Ma scuzati, sunt in coloana oficiala, am ajuns cu presedintele la Iasi, nu mai pot vorbi”, ne-a expediat Dan Carlan.
ABERATII

Chiar daca presedintele de onoare al partidului din care face parte, Ion Iliescu, s-a implicat in apararea Parcului Bordei si in general a spatiilor verzi, senatorul PSD Aurel Simionescu a gasit doua notiuni de incadrare a zonelor verzi cel putin ciudate.

„In Planul Urbanistic exista notiunile de spatiu verde existent si spatiu verde propus, adica unul care poate fi amenajat, nu stiu acum cum se numeste exact. Amendamentul se refera la zonele care nu sunt amenajate”, a precizat alesul PSD. Trebuie sa-i spunem domnului senator ca si Parcul Bordei a fost la fel de controversat, motivandu-se ca nu este parc pentru ca nu era amenajat (adica n-avea banci si alei pavate). Acest motiv nu este altceva decat o chichita legislativa tocmai pentru a-i ajuta pe proprietarii de spatii verzi sa le distruga.

Pe lista zonelor vanate se afla aproape toate parcurile din Capitala: Bordei, Herastrau, Tineretului, Circului, IOR, Titan, Floreasca, Crangasi, dar si din tara.

Conform Uniunii Europene, autoritatile publice locale sunt obligate sa asigure o suprafata de spatiu verde de minimum 20 mp/locuitor din terenul intravilan. Pana in 2013, la data de 31 decembrie, suprafata trebuie sa ajunga la 26 mp pe cap de locuitor. Daca Senatul modifica acest paragraf din Legea Mediului, cerintele europene devin greu de atins.

Procesul prin care fundatia Ecocivica a cerut anularea deciziilor fostului primar al Capitalei Traian Basescu, in baza carora parcul Bordei a fost dat in schimbul terenului din Satul Francez, se va desfasura la Judecatoria Sectorului 1. Magistratii Tribunalului Bucuresti au hotarat ieri ca nu au dreptul legal de a judeca acest caz si si-au declinat competenta in favoarea instantei de grad mai mic. Decizia a fost luata dupa ce avocatul lui Costica Constanda a invocat aceasta exceptie si a sustinut ca instanta competenta este judecatoria. O alta parte din proces, Banca Raiffeisen (creditoarea omului de afaceri), ceruse trimiterea cazului la sectia de Contencios-administrativ a Tribunalului, iar avocatul fundatiei sustinuse ca, dimpotriva, Sectia Civila a Tribunalului este cea competenta.
Sesizari

Daca aflati despre abuzurile care se fac pe spatiile verzi care apartin domeniului public al statului si despre taierea copacilor din zona in care locuiti, atat din Bucuresti, cat si din tara, puteti scrie pe adresa de mail: [email protected] sau puteti suna la 318.20.37; 318.20.43 sau 318.20.26.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *