Un iepure fara urechi s-a nascut in imprejurimile centralei nucleare Fukushima-1, in nord-estul Japoniei, unde o inlantuire de accidente – ca urmare a cutremurului si valului seismic din 11 martie – a dus la scurgeri radioactive importante in atmosfera si in mare, informeaza vineri portalul The Japan Probe.
Iepurele mutant a fost descoperit de un localnic din Namie, un orasel situat la limita de nord-vest a zonei de excludere de 30 kilometri in jurul centralei, care l-a filmat, iar inregistrarea a postat-o pe YouTube.
Imprejurimile orasului Namie au fost puternic contaminate in urma seriei de accidente de la Fukushima-1, conform oamenilor de stiinta niponi si americani. De aceea, in luna aprilie, zona de excludere a fost extinsa, iar locuitorii din Namie au primit ordin de evacuare.
Clipul video cu iepurele fara urechi a fost vizualizat din 21 mai si pana acum de 375.000 de ori. Frica se raspandeste printre oameni, iar multi dintre locuitorii din zona de excludere se tem ca vor da nastere unor copii cu tumori maligne sau tulburari genetice, scrie in acest context publicatia italiana Corriere della Sera.
Multi internauti se indoiesc insa ca iepurele mutant ar fi o victima a radiatiilor de la Fukushima. In acest context, ei indica faptul ca nu exista nicio certitudine ca imaginile au fost filmate in zona de excludere de langa centrala nucleara avariata. In al doilea rand, nu exista nicio dovada ca povestea dateaza de dupa accident si nu dinaintea acestuia. In plus, spun ei, unele fraze in limba japoneza folosite in descrierea subiectului se deosebesc intrucatva de limba vorbita in zona.