Un nou stil de viata ecologist

ALTA VIATA. Oricat de minora sau de inutila ar parea, contributia fiecarui individ la protejarea mediului capata greutate atunci cand ea este insumata la nivel global. Exista numeroase solutii simple care ne ajuta sa poluam mai putin si sa economisim si bani.

Sa stingi intotdeauna lumina cand parasesti incaperea. Sa nu lasi apa sa curga atunci cand te speli pe dinti. Sa umpli doar pe jumatate cada cu apa calda. Sa schimbi toate becurile cu unele economice. Sa scoti din priza aparatele electronice atunci cand nu le folosesti. Sa nu urci la volan decat daca nu ai de ales. Sau sa incalzesti casa cu un grad mai putin decat esti obisnuit.

Pentru cel putin 90% din populatia Romaniei, doar un zgarcit sau un maniac poate trai asa. Sunt zeci de idei care ne pot schimba viata in bine, prin care ne putem reduce impactul negativ asupra mediului si prin care putem economisi si bani. Desi astazi a devenit mai complicat sa traiesti mai simplu, in ultima instanta, totul se reduce la vointa.

Este un pariu pe care fiecare dintre noi il poate face cu sine insusi. Daca este „imposibil” sa renuntam la fumat, daca ni se pare greu sa slabim ori sa facem mai multa miscare, cat de greu poate fi sa economisim energie ori sa renuntam la plastic?

Sindromul ridicarii din umeri

Sediul Centrului Regional de Protectie a Mediului pentru Europa Centrala si de Est se afla la Budapesta. Aici lucreaza Adriana Craciun, coordonator-sef de proiecte al acestei organizatii, care are birouri locale in 17 tari din Europa Centrala si de Est, inclusiv la Bucuresti, si care initiaza programe de educare si formare.

„In Romania, oamenii nu realizeaza ca, prin degradarea mediului inconjurator, calitatea vietii lor scade”, spune Adriana. Desi multi actioneaza doar daca obtin un castig material, ea crede ca oamenii pot fi stimulati daca li se arata ca poluarea le afecteaza sanatatea si buzunarul, pentru ca platesc mai mult pe ingrijiri medicale, pe carburant si pe energie.

Petruta Moisi, presedinta Centrului de Consultanta Ecologica din Galati (CCEG), deplange ascensiunea fulminanta a consumismului in Romania si nepasarea cetatenilor in privinta protejarii mediului: „Noi avem un sindrom al ridicarii din umeri in Romania, pe care l-am mostenit dupa jumatate de secol de intrecere socialista si care acum ne demotiveaza. Fiecare dintre noi trebuie sa-si ia un fel de angajament prin care anumite lucruri le faci constant pe toata durata vietii, nu pentru ca acum asa e la moda. Si nu trebuie sa renunti pentru ca nu ai obtinut un efect imediat”.

Pana nu e prea tarziu

Statele care au aderat la Uniunea Europeana inaintea Romaniei (Ungaria, Polonia, Cehia) au avansat, in timp ce noi am ramas la nivelul promisiunilor, al programelor si strategiilor care nu se concretizeaza in viata de zi cu zi, apreciaza Petruta Moisi.

In Romania, in lipsa unui sistem organizat de reciclare, care sa-i motiveze pe cei care vor sa prelucreze deseurile, indeosebi persoanele de varsta a treia isi reduc consumul de energie, si asta din motive pecuniare: „Pensionarii au prins vremuri grele si au capatat niste obiceiuri – fac piata cu aceleasi sacose si isi reduc consumul de energie fiindca au pensii mici. Dar lipseste un sistem organizat de reciclare care sa si motiveze persoanele care recicleaza”, remarca presedinta centrului galatean.

Prin natura activitatii sale, Adriana Craciun cunoaste foarte bine situatia din Vest, unde, spune ea, „este foarte simplu sa fii ecologist”. Ungaria, de exemplu, e plina de tomberoane pentru prelucrarea deseurilor, spune ea.

„In Vest, oamenii primesc bani daca recicleaza, iar daca nu fac asta sunt penalizati. Pentru ei este foarte simplu sa traiasca ecologic, pe cand la noi e mai dificil. Dar nu este foarte greu sa aplici cateva reguli simple. Vesticii produc mai putine deseuri, sunt mai preocupati de reciclare, dar deja nu prea mai au ce proteja. In schimb, romanilor le place sa mearga cu masina in munti si sa se plimbe cu ATV-urile, un adevarat atentat la natura”.

Actionam sau suferim

Adriana Craciun crede ca puterea exemplului inca functioneaza. Poate si pentru ca traieste printre oameni care se comporta exemplar. O prietena din Belgia a prefarat sa vina la Budapesta cu trenul, in loc sa ia avionul de la Bruxelles, chiar daca drumul a fost mai scump si mai lung.

O alta prietena, din Anglia, este vegetariana si nu poarta haine din piele sau blana. „Gateste foarte des, nu merge la restaurant. La noi, in schimb, e o chestie de statut social sa mananci la fast-food”, spune Adriana, care aminteste si de un coleg care locuieste la 20 de kilometri de Budapesta si care vine la serviciu numai cu bicicleta, pentru ca este mai ecologic si mai sanatos sa pedaleze 40 de kilometri zilnic.

Desigur, acestea sunt optiuni pe care nu toti le agream sau pe care nu ni le permitem. Dar exista si solutii mai simple, pe care pana si elevii de scoala primara si le pot insusi. Din pacate, nici macar ei nu sunt invatati sa respecte natura.

Pana la urma, asa cum remarca Adriana Craciun, „Totul depinde de constiinta fiecaruia”. Dar ne mai putem baza pe constiinta? Sau ne complacem in pasivitate, in nepasare si in scepticism?

De retinut

Consum mare, mai multa poluare

> Potrivit CE, fiecare stat european produce anual 11 tone de emisii de gaze cu efect de sera, din care noua tone sunt de dioxid de carbon (CO2).

> Locuintele consuma o treime din energia folosita in Europa si genereaza 20% din emisiile de dioxid de carbon la nivelul UE. 70% din energie este folosita la incalzirea locuintei, 14% pentru incalzirea apei, iar 12% pentru iluminat si aparatura electrica.

> 10% din emisiile de CO2 in Europa provin de la automobile.

> Populatia europeana reprezinta 7% din populatia Globului, dar foloseste 20% din resursele mondiale.

Sfaturi

Incercati cateva solutii simple

> Redu temperatura din locuinta cu un grad sub nivelul obisnuit si poti avea o factura cu pana la 7% mai mica. Fixeaza termostatul la 17 grade in timpul noptii sau cand pleci de-acasa.

> Un dus te ajuta sa economisesti o treime din cantitatea de apa folosita in cada. Totodata, se consuma de patru ori mai putina energie pentru incalzirea apei.

> Incalzeste doar atata apa cat ai nevoie.

> Dezgheata regulat frigiderul; economisesti 30a din energie, pentru ca motorul frigiderului functioneaza mai bine.

> Stinge lumina cand iesi dintr-o incapere.

> Scoate de sub tensiune aparatura electrocasnica pentru ca in standby consuma 40% electricitate.

> Scoate incarcatorul si mobilul din priza dupa incarcare. Altfel, 95% din energie se pierde.

> Cumpara aparatura electronica din categoria de consum A·.

> Nu lasa apa sa curga pe durata spalarii pe dinti sau in timpul barbieritului, pentru ca intr-un interval de cinci minute se pierd pana la 20 de litri de apa.

> Apeleaza la propriile sacose, in loc sa primesti pungile din farmacii, din magazine.

> Sorteaza deseurile.

> Evita recipientele din aluminiu. Nu impacheta sandviciurile in folii de aluminiu.

> Utilizarea oalelor sub presiune salveaza 20a din energie.

> Foloseste un fier de calcat cu termostat si cu aburi – poti salva 10a energie.

> Curatand si schimband la timp punga aspiratorului poti economisi 10a energie.

> Foloseste foile de hartie pe ambele fete.

In cartea sa, „Un adevar incomod”, Al Gore, laureatul Premiului Nobel pentru Pace din acest an, prezinta si alte sugestii mai putin obisnuite:

> cumpara lucruri durabile.

> precicleaza – redu cantitatea de deseuri inca dinainte de a cumpara.

> consuma mai putina carne. Mai putina carne inseamna o dieta mai sanatoasa si mai putine emisii de carbon produse de animale.

> Redu cantitatea de recipiente de unica folosinta. Anual, americanii arunca 25 de miliarde de pahare de unica folosinta.

> Cumpara din apropiere. Astfel contribui la reducerea poluarii cu produse de transport.

Se poate si altfel

Idei pentru un stil de viata in armonie cu natura

Idei americane. Potrivit revistei americane „Time”, exista si alte moduri simple de a salva energie, bani si de a reduce impactul asupra mediului.

„Inverziti-va” casa. In loc sa porniti aerul conditionat, deschideti o fereastra. Vara puteti evita folosirea excesiva a aerului conditionat daca tineti ferestrele inchise, cu jaluzelele trase, pana se insereaza. Favorizati circulatia aerului in incaperi prin ventilarea naturala.
Folositi transportul in comun.

Transportul contribuie cu 14% la nivelul global al poluarii. Se estimeaza ca numai in SUA transportul public economiseste 5,3 miliarde de litri de combustibil anual, a carui ardere ar produce 1,4 milioane de tone de dioxid de carbon.

Platiti on-line. Potrivit unui studiu realizat de Javelin Strategy&Research, daca fiecare familie din SUA si-ar plati taxele on-line, cantitatea de gunoi s-ar reduce cu 1,45 miliarde de tone pe an, iar emisiile de gaze poluante s-ar reduce cu 1,9 milioane de tone anual. Din pacate, in Romania sectorul platilor on-line nu este suficient de dezvoltat.

Evitati pungile din plastic! In fiecare an, sunt distribuite peste 500 de miliarde de pungi din plastic. Doar 3% dintre ele sunt reciclate.
Inchideti computerul. Potrivit Departamentului american al energiei, 75% din totalul curentului electric consumat in casa se datoreaza aparaturii electronice si electrocasnice lasate in standby.

Un computer consuma in medie intre 60 si 250 de wati pe zi, fara a include monitorul. In SUA, un computer care functioneaza patru ore zilnic, iar apoi este inchis poate aduce o economie de 70 de dolari pe an. Doar un computer!

Verificati-va masina. Consumul de combustibil poate fi imbunatatit cu 4a sau chiar mai mult daca schimbati uleiul la timp. Inlocuirea filtrului la instalatia de aer conditionat al masinii asigura un consum de carburant cu 10a mai mic. Iar daca schimbati pneurile uzate puteti reduce consumul cu 3%, releva „Time”.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *