Salonta are potential eolian comparabil cu al Dobrogei. Primaria a decis sa-l valorifice.
Firmele care exploateaza potentialul eolian au avut o jumatate de an la dispozitie pentru a face o oferta Primariei Salonta, care concesioneaza nu mai putin de 1000 de hectare de teren pentru a construi un parc eolian. Cu toate acestea, la licitatia care a avut loc recent s-a prezentat doar o firma. Conditii in care licitatia nu a fost adjudecata. „O noua runda de licitatie va avea loc pe 30 decembrie”, spune Patricia Ivanciuc, secretarul Primariei Salonta. Saptamana trecuta inca o firma s-a interesat de conditiile in care se organizeaza licitatia, dar nu a cumparat caietul de sarcini.
De altfel, numai achizitionarea caietului de sarcini presupune un efort financiar de 100 de milioane de lei vechi, deci se presupune ca cei care fac acest pas au intentii serioase, a adaugat secreatarul Primariei Salonta. Obiectul concesiunii il constituie predarea-primirea in concesiune a suprafetelor de teren, in vederea valorificarii potentialului eolian pe teritoriul administrativ al municipiului Salonta.
Zona cu potential eolian este formata din doua parcele distincte, o parcela cu o suprafata de 308,78 hectare, iar cea de-a doua cu suprafata de 600,54 hectare, terenuri care fac parte din islazul comunal al municipiului Salonta. Ideea construirii unui parc eolian la Salonta a aparut in urma ofertei facute de potentiali investitori, care au prezentat oferte la Primaria Salonta inca in urma cu un an.
Cifra de afaceri peste un milion
„Municipalitatea nu a facut studii despre potentialul eolian din zona, fiindca un asemenea studiu este deosebit de costisitor, dar exista un studiu al Institutului National de Meteorologie si al Universitatii Oradea. Zona cu potential eolian este formata din zona Makkay-Zug cu o suprafata de 308 hectare si zona Baia Veche, cu o suprafata de aproximativ 600 hectare, terenuri care fac parte din islazul comunal. Noi nu vom concesiona cele 900 de hectare, ci doar terenul din jurul morilor de vant. Nu dorim sa schimbam destinatia terenului”, spune Patricia Ivanciuc, secretarul Primariei Salonta. Conform Patriciei Ivanciuc, se considera eligibil ofertantul care are o cifra de afaceri pe ultimii trei ani mai mare de un milion de euro. Fiindca investitia este una de proportii, consilierii municipali din Salonta au acordat o perioada de sase luni pentru elaborarea ofertei. Ofertantul a avut dreptul sa studieze amplasamentul si sa faca toate demersurile necesare in vederea culegerii de date necesare pentru dimensionarea parcului eolian. Pe 30 decembrie este aproape sigur ca va fi cunoscut viitorul investitor in parcul eolian. Aceasta fiindca, de aceasta data chiar daca se prezinta doar o firma, licitatia poate fi adjudecata.
Bihorul, cu potential
Una dintre primele incercari de realizare a unui parc eolian a apartinut, in urma cu trei ani, primarului de Cristior, Nicolae Onica. Este si cazul altui proiect eolian la Auseu-Borod, acolo unde urmau sa fie amplasate centrale eoliene in 19 puncte. Compania Eoliana, reprezentata de fostul viceprimar al Oradiei, Constantin Jurca, ar urma sa realizeze investitia de la Borod si aceasta firma, impreuna cu o alta din Spania sunt dornice sa investeasca si la Salonta. Criza economica a blocat insa aceste initiative.
Bancile nu au dat credite celor dornici sa investeasca in energia verde. Electrica studiaza posibilitatea de a produce energie si din resurse regenerabile si ar putea participa la construirea unor astfel de parcuri, cu generatoare ce insumeaza o putere instalata de 150 – 200 MW, pentru care ar fi nevoie de o investitie de 200 de milioane de euro. Bihorul este printre judetele unde compania ar putea investi.