Ai fost calcat de hoti, atacat de cativa indivizi cu ceafa lata sau ai fost prins intr-un incendiu, fara multe sanse de a te salva singur. In oricare dintre situatii, un caine antrenat pentru astfel de situatii este cu siguranta salvatorul.
Hotul a tasnit pe langa cladire. Trebuia sa scape de urmaritori. Cu ochi de profesionist, a cercetat fiecare colt, cautand o cale de intrare. A dat ocol constructiei, masurand din priviri ferestrele si usile dublate de gratii. Nu merge, si-a zis nervos, si a traversat curtea acoperita cu iarba inalta si deasa. In cele din urma, a ranjit satisfacut. Dosind in buzunar prada, s-a indreptat spre o anexa greu de dibuit si s-a ascuns in spatele zidului, convins de izbanda… In mai putin de doua minute, Max a fost pe urmele lui. I-a simtit mirosul inca de la gard, pe care l-a sarit cu agilitatea specifica rasei, de Ciobanesc german. Pas cu pas, cainele a urmat traseul infractorului, oprindu-se la fereastra, usa, tufis, amusinand fiecare centimetru de curte si scrutand cu privirea imprejurimile. Fara sa se grabeasca, animalul s-a apropiat pe nesimtite de hot. Cand a stiut ca e la o aruncatura de bat, s-a oprit o clipa sa calculeze timpul de miscare, apoi l-a insfacat pe individ, imobilizandu-l, dar fara sa-i lase macar o zgarietura.
24 de caini salvatori in Craiova
Aplauze furtunoase, felicitari inflacarate, pusti agitandu-se admirativ pe langa Max, incercand sa-l mangaie pe cap, pe-o ureche. De pe podiumul instalat in curtea Gruplui Scolar Agricol Malu Mare, partener la organizarea acestei activitati alaturi de Inspectoratul Scolar Judetean Dolj si Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta, presedintele Centrului de Educare Canina Craiova (CEdC), Liviu Ionescu, a anuntat incheierea primei demonstratii, din cadrul actiunii organizate ieri cu ocazia Zilei Mondiale a Cainilor de Salvare. In careu, ceilalti participanti s-au aliniat langa stapani, asteptand calmi si cu simturile treze comenzile acestora. Dintre cei 24 de caini inscrisi pana astazi in CEdC (dintre care doi sunt comunitari), la demonstratia de ieri au participat sase caini de salvare din Craiova, bine antrenati pentru situatii deosebite: de salvare de sub daramaturi, din teren accidentat, de salvare montana, marina, din medii toxice si incendii. Alaturi de Max „cel mare”, specialistul numarul unu in actiuni „de urma”, au fost prezentati pe rand publicului toti concurentii: Puf, un splendid Golden retriever, Tora, un Labrador auriu campion, cu multe actiuni de salvare in palmares, Max, din rasa Rottweiler, folosit adesea in politie, in actiuni de paza si aparare, dar, in acelasi timp, un caine iubit de copii si ideal pentru protejarea acestora, Zaris, un Ciobanesc caucazian care, desi pui, impresioneaza prin statura si indemanare, Skip, un Cocker spaniel, deopotriva de dragalas si experimentat salvator, si Max „mezinul”, tot un Ciobanesc german, cel mai indicat pentru actiunile de cautare, de salvare, de aparare, dar si pentru insotirea persoanelor nevazatoare si cu dizabilitati.
Din 2010, progam national canin
Spre incantarea numerosilor elevi veniti din tot judetul pentru a participa activ la actiunile de ieri, programul a continuat cu alte cateva demonstratii – scenarii de salvare puse in practica de vajnicile patrupede si stapanii lor, membri ai CEdC. Izolati la etajul unei cladiri mistuite de flacari, neinfricatii pompieri si cainii lor au fost nevoiti sa se salveze unii pe altii, coborand cu corzile zidul incendiat. Alaturi, cei doi Max – rottweilerul si ciobanescul – si-au aratat iscusinta in a tine piept atacatorilor agresivi.
In cea de-a doua parte a zilei, s-au organizat concursuri: cel mai frumos desen cu tema „Copilul si cainele”, cel mai tanar salvator si cea mai frumoasa poezie cu titlul „Prietenul meu, cainele”. A urmat o parada a modei canine si, desigur, ziua s-a incheiat cu premierea castigatorilor.
Asa cum a declarat presedintele CEdC, Liviu Ionescu, manifestarea de ieri a fost un program-pilot, urmand ca, din 2010, acest gen de actiuni sa se desfasoare in toate orasele Romaniei, in care exista centre de educare canina.
„Actiunea de astazi (ieri – n.r.) a fost organizata cu si pentru copii, deoarece, din punctul nostru de vedere, este mult mai interesant un program interactiv cu acestia, decat o simpla defilare in parc”, a declarat Liviu Ionescu. „In acest fel se intelege mult mai bine mesajul pe care vrem sa il transmitem: constientizarea de catre tineri a faptului ca aportul cainilor in diferite situatii de urgenta sau in programe de terapie este net superior programelor medicale. Craiova este singurul oras din tara care deruleaza acest program in scoli, licee, gradinite. Centrul nostru va trimite inregistrarile Organizatiei Mondiale a Cainilor de Salvare – IRO -, care va selectiona din cele peste 70 de tari participante cele mai bune programe, urmand ca acestea sa fie mediatizate international. Daca ne vom numara printre castigatori, de anul viitor vom gazdui aici euroobservatori”, a mai spus Liviu Ionescu.
Educati-va patrupedele sa va salveze!
Nu exista nici o conditie in a-ti inscrie cainele in programe de salvare. Se accepta orice rasa, chiar si caini comunitari. Important este ca animalul dumneavoastra sa treaca niste teste psiho-canine. Apoi, intr-un interval cuprins intre sase luni si un an, el va deveni cel mai sigur companion, un aparator indraznet si un salvator iscusit. Nu aveti altceva de facut decat sa il inscrieti la Centrul de Educare Canina Craiova. Relatii: www.sardog.ro.
Sursa: Gazeta de Sud