Ziua Ozonului – 16 septembrie

ozonZiua de 16 septembrie a fost declarata de catre Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Ziua Internationala a Stratului de Ozon, in vederea sarbatoririi zilei de 16 septembrie 1987, cand a fost adoptat Protocolul de la Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de ozon.

Protocolul de la Montreal – Parteneriat global pentru beneficii globale
Ziua Internationala pentru Protejarea Stratului de Ozon, 16 Septembrie, celebrata in acest an, 2008, sub deviza „Protocolul de la Montreal – Parteneriatul global pentru beneficii globale” aminteste de efortul multilateral al Partilor in implementarea Protocolului de la Montreal si de rezultatele obtinute.

De fapt Protocolul a facut posibila reducerea cu 95% a substantelor, asigurand protectie stratului de ozon pentru generatiile viitoare; a demonstrat ca statele lumii pot fi unite sub un tel comun ajungind la intelegere si pot avea actiuni simultane cu beneficii globale; a contribuit la dezvoltarea consensului stiintific si mobilizarii economice si tehnologice in context sinergic cu Protocolul de la Kyoto, participand semnificativ la protejarea sistemului climatic global.

La Conferinta de la Montreal din anul trecut, cu prilejul aniversarii a 20 de ani de la incheierea Protocolului, s-au stabilit noi tinte, termene de reducere si alternative pentru hidrocarburile halogenate subliniindu-se, importanta accelerarii procesului de eliminare treptata a cestora pentru refacerea stratului de ozon si a schimbarilor climatice.

Desi Protocolul stabileste eliminarea finala a substantelor, pentru tarile dezvoltate pana in 2030 , iar pentru tarile in curs de dezvoltare pana in 2040, cercetatorii apreciaza conform studiilor, ca durata va fi redusa cu aproximativ 10 ani, fapt care va aduce beneficii stratului de ozon si sanatatii umane. Accelerandu-se procesul de eliminare, nivelul de protectie a ozonului pentru sanatatate poate ajunge la cel de din-nainte de 1980, cu cativa ani mai devreme decat termenul prevazut. Beneficiile vor include reducerea cancerului de piele, a cataractelor, a pericolelor pentru culturi agricole si a ecosistemelor naturale.
Se poate spune ca indeplinirea obiectivului general al Protocolului de la Montreal, acela de eliminare a substantelor care depreciaza stratuil de ozon, trebuie sa ofere guvernelor statelor un exemplu de consolidare a increderii si pentru noul regim international privind emisiile gazelor cu efect de sera.

Impactul agentilor frigorifici asupra mediului AGFR

Istoric, regimul juridic ANPM

Proiecte in derulare 2005

Dupa descoperirea gaurii din stratul de ozon de deasupra Antarcticii in 1985, guvernele a 120 de tari au inteles ca protejarea stratului de ozon este o urgenta si au decis semnarea Protocolului de la Montreal pentru a se angaja in lupta impotriva tuturor produselor care distrug stratul de ozon.

Anul acesta, cand se implinesc doua decenii de la adoptarea Protocolului de la Montreal, Ziua Internationala pentru Protectia Stratului de Ozon se va desfasura sub deviza „Sarbatorirea in 2007 a 20 de ani de progres”.

Ozonul este o forma alotropica a oxigenului, ceea ce inseamna ca este aceeasi substanta sub forme moleculare diferite si cu diverse proprietati. In atmosfera superioara, sub influenta radiatiilor ultraviolete, o parte din moleculele de oxigen (O2) se disociaza in oxigen atomic (O). Acesti atomi, combinati cu moleculele de oxigen formeaza molecule de ozon (O3), care absorb eficient razele ultraviolete. Ozonul are proprietati oxidante puternice. Este un gaz instabil, in functie de temperatura si presiunea aerului. Se descompune rapid in oxigen la temperaturi mai mari de 350C.

Stratul de ozon este localizat in stratosfera si constituie un filtru natural care absoarbe cea mai mare parte a radiatiilor ultraviolete, periculoase pentru organismele vii. In cantitati mici, radiatiile ultraviolete sunt benefice pentru organism (sintetizarea vitaminei D, vindecarea ranilor superficiale) insa in cantitati mari provoaca imbatranire prematura, arsuri ale pielii, cancer de piele, cataracta, boli infectioase, slabirea sistemului imunitar etc. De asemenea, actioneaza asupra structurii ADN, ducand la modificari in ecosistemele acvatice si terestre cu implicatii majore in echilibrul trofic.

Odata cu accelerarea dezvoltarii industriale, stratul de ozon a inceput sa se degradeze, prin cantitatea tot mai mare de gaze nocive produse la suprafata terestra, care ajunse in atmosfera au produs dereglari consistente in stratul de ozon.

1985 a fost anul care a atras ingrijorarea mondiala privind deprecierea stratului de ozon.

Evolutia in timp a gaurii in stratul de ozon:

evolutia gaurii de ozon

evolutia gaurii de ozon

De la descoperirea gaurii in stratul de ozon si pana in prezent, oamenii de stiinta au incercat sa gaseasca raspunsuri la intrebarile ridicate de aceasta problema globala. In primul rand s-a descoperit ca degradarea stratului de ozon este cauzata de interventia unor produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi, folosite ca refrigerenti si in spray-urile cu aerosoli. Eliberate in atmosfera, aceste substante se descompun, clorul reactionand cu moleculele de ozon, distrugandu-le.

In Romania, eforturile de scadere a emisiilor de gaze cu efect de sera sunt concretizate in doua planuri nationale de actiune, Planul National de Actiune pentru Schimbari Climatice si Programul National de Eliminare Treptata a Substantelor care Epuizeaza Stratul de Ozon.

Prin legea nr. 84 din decembrie 1993, Romania a aderat la Conventia privind protectia stratului de ozon, adoptata la Viena la 22 martie 1985 si la Protocolul privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, adoptat la Montreal, la 16 septembrie 1987. De asemenea, a acceptat Amendamentele la Protocolul de la Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, adoptate la Londra in 1993, la Copenhaga in 2001 si Montreal in 2001.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *