Amenzi de peste 3 miliarde lei vechi aplicate de Garda de Mediu Olt

0
60
Amenzi de peste 3 miliarde lei vechi aplicate de Garda de Mediu Olt
Amenzi de peste 3 miliarde lei vechi aplicate de Garda de Mediu Olt

Desi s-au scurs numai cinci luni din acest an, Garda Financiara Olt a incasat de pe urma amenzilor aplicate pentru diverse incalcari ale normelor legale in vigoare peste 3 miliarde lei vechi. Cea mai mare parte a sumei este reprezentata de amenzi date topitoriilor de aluminiu din judet. Iar acest lucru a fost sesizat si de oficialii institutiei, care pregatesc surprize patronilor unor asemenea afaceri.

Reprezentantii Comisariatului Judetean Olt al Garzii de Mediu Olt au organizat, miercuri – 5 iunie, o conferinta de presa cu dublu rol: prezentarea bilantului activitatii de la inceputul anului pana in prezent si, respectiv, iesirea la rampa a noului director al institutiei, Catalin Rotea, aflat de doua luni in functie. Secondat de purtatorul de cuvant al institutiei, Aura Mandache, si Florin Homorean, fost director al institutiei, Rotea a inventariat actiunile institutiei, punctand asupra cuantumului amenzilor aplicate in cele cinci luni ale anului curent: 303.500 lei. “Interesul nostru nu este sa facem inspectii neaparat sau sa aplicam amenzi in dreapta si-n stanga, important este ca agentii economici si primariile sa-si faca treaba astfel incat, impreuna, sa contribuim in a avea un mediu mai putin poluant.

Nu putem sa schimbam totul dintr-o data, dar, daca fiecare isi face treaba, putem face ceva”, a afirmat noul sef al Garzii de Mediu Olt, Catalin Rotea, care a mai spus ca, in cursul acestei luni, se vor intensifica controalele la sediile topitoriilor de aluminiu ca urmare a deficientelor alarmante sesizate in ultimul timp. La randul sau, Florin Homorean, comisar in cadrul aceleiasi institutii, a precizat ca cea mai mare parte a neregulilor sunt inregistrate la firmele care se ocupa cu instalatii de topire si turnare a deseurilor din aluminiu (topitorii, n.a.). Acestea sunt urmate indeaproape de nerespectarea regimului legal de gestionare a deseurilor in sensul ca agentii economici fie nu le colecteaza separate, cum prevede legea, fie nu tin evidenta deseurilor produse in incinta unitatilor, fie chiar nu completeaza formularele de incarcare/descarcare a deseurilor. Alte abateri sunt poluarile accidentale, dar si cele descoperite in urma sesizarilor cetatenilor la numarul de telefon unic 112.

Noul sef al Garzii de Mediu Olt are 29 de ani si este absolvent al facultatilor de Stiinte Economice si Drept din cadrul Universitatii din Craiova. Din 2006 pana in 2011 a lucrat ca director regional de vanzari la o firma privata, iar din 2011 pana in urma cu doua luni cand si-a adjudecat concursul pentru sefia institutiei a fost administrator la propria firma. Rotea este, totodata, secretar general al PNL Olt, iar la alegerile locale din vara anului trecut a castigat un mandat de consilier judetean. Catalin Rotea l-a inlocuit la conducerea Garzii de Mediu Olt pe Gheorghe Neacsa (fost director al SC Consloc Imobiliare Slatina, n.a.), ce a ramas in cadrul institutiei pe un post de comisar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here