Oamenii de stiinta chinezi sustin ca sunt capabili sa controleze vremea. Dar sa fie geoingineria mai mult decat un vis? Si, 
daca e asa, ar trebui sa fim ingrijorati?
Zapada ce a cazut in Beijing pe 1 noiembrie 2009 timp de 11 ore a fost cea mai timpurie si cea mai abundenta din ultimii ani. A fost produsa de om, dupa cum pretinde China. La sfarsitul lui octombrie, pamantul arabil din deja uscatul nord al Chinei suferea mult din cauza secetei. Astfel ca, in noaptea de 31 octombrie, meteorologii chinezi au lansat 186 de rachete explozive incarcate cu chimicale pentru a „insamanta” norii si pentru a incuraja ninsoarea. „Nu vom pierde nici o sansa la precipitatiile artificiale din moment ce Beijing sufera din cauza secetei prelungite”, a declarat Zhang Qiang, seful Biroului de Modificare a Vremii din Beijing.
Statele Unite au incercat o asemenea insamantare a norilor pentru a creste fluxul de apa din muntii Sierra Nevada in California inca din 1950, dar in vest se pastreaza dispretul stiintific larg raspandit la asemenea incercari de a controla vremea. Chimicalele proiectate spre cer, de obicei gheata uscata (dioxid de carbon inghetat) sau iodura de argint, ar trebui sa furnizeze o suprafata pentru vaporii de apa ce vor forma ploaia lichida. Dar exista putine dovezi ca metoda aceasta merge – la urma urmelor, de unde stiu cercetatorii care fac studiul ca nu ar fi plouat oricum?
Asemenea indoieli nu au oprit China sa sustina ca stapaneste norii. Oficiali spun ca cerul albastru care a luminat parada recenta din Beijing pentru a sarbatori 60 de ani de comunism a fost rezultatul a 18 avioane de insamantare a norilor si a 432 de rachete explozive imprastiate pentru a goli cerul de ploaie. Anul trecut, mai mult de 1000 de rachete au fost lansate pentru a asigura o noapte fara precipitatii la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.
„Numai cateva tari din lume ar putea obtine o asemenea modificare a vremii la scara larga, ca prin magie”, a declarat dupa parada din octombrie Cui Lianqing, un meteorolog cu experienta din fortele aeriene chineze.
Magie sau nu, exista un interes crescand in asemenea incercari de a carmui in mod deliberat vremea, si la o scara mult mai larga. La inceputul anului 2010, un grup al expertilor in schimbarile climei se vor intalni in California pentru a planui cum se poate actiona pentru a preveni incalzirea globala, si cine este cel mai indreptatit sa o faca. Ideile, dintre care unele similare cu insamantarea norilor, ce implica proiectarea de cantitati masive de chimicale in atmosfera, pot suna exagerat, dar ele accelereaza agenda in timp ce creste pesimismul in legatura cu un curs probabil al incalzirii globale.
In acelasi timp creste si preocuparea daca asemenea tehnici, cunoscute sub numele de geoinginerie, ar putea fi dezvoltate si eliberate de catre o singura natiune, sau chiar un individ bogat, fara aprobarea generala internationala. „Ce se va intampla daca Richard Branson (sef al imperiului de afaceri Virgin) decide ca doreste cu adevarat sa salveze planeta?” intreaba un expert in domeniu. Daca precum China considera ca poate face sa mearga insamantarea norilor, atunci cum ramane cu geoingineria?
„Daca schimbarea climei ia o intorsatura urata, atunci multe tari vor incepe sa se indrepte catre masuri disperate,” declara David Victor, expert in politica energiei la Universitatea Stanford si membru senior in comisia Relatiilor Externe. „Logica ne indica un risc important de geoinginerie unilaterala. Spre deosebire de controlul emisiior, care cere o actiune colectiva, majoritatea natiunilor dezvoltate ar putea realiza sisteme de geoinginerie pe cont propriu.”
Victor este un analist politic de categorie grea, dar una dintre cele mai impresionante fapte academice ar putea fi sa introduca pe furis numele celui mai iubit agent secret din lume in paginile sobre ale revistei Oxford de economie politica. „Geoingineria poate ca nu necesita un efort colectiv international pentru a avea impact asupra climatului,” a scris el intr-un articol publicat anul trecut. „Un gradinar indemanatic si singuratic, care si-a luat singur sarcina de protector al planetei, lucrand cu o mica fractiune din contul din banca al lui Bill Gates, ar putea sa avanseze destul de mult cu geoingineria. Filme despre viitor – ca cele din seria Bond – ar putea sa incorporeze cu placere dilema ingineriei planetare unilaterale.”
Geoingineria unilaterala ii ingrijoreaza pe experti din doua motive. Primul, efectele secundare masive: ce scaderi s-ar putea inregistra in cantitatea de precipitatii in lume, de exemplu. Al doilea, odata inceputa, geoingineria probabil ca va trebui continuata, intrucat stoparea ei ar putea cauza o schimbare brusca a climei. „Unul dintre multele pericole in ceea ce priveste geoingineria unilaterala, este acela ca, odata inceputa intr-o tara, devine foarte greu de oprit,” spune Victor. „Indepartarea unei masti de incalzire, chiar daca este o masca defecta, ar expune planeta unei rapide si probabil periculoase incalziri.”
Intr-o lume in care actiunea asupra incalzirii globale a creat noi piete de carbon in valoare de miliarde de lire sterline, statele nu sunt singurii jucatori. Geoingineria va cere investitii si sectorul privat deja a observat cateva oportunitati. Doua companii au iesit in fata cu un plan de afaceri bazat pe poluarea cu fier a marii si apoi vanzarea de compensatii de carbon bazandu-se pe extra-poluarea ce se presupune a fi fost absorbita de algele care s-au proliferat. In noua lor carte, Superfreakonomics, Steven Levitt si Stephen Dubner vorbesc aprobator despre Nathan Myhrvold, fostul sef al departamentului tehnologic al Microsoft, a carui companie, Intellectual Ventures, explora posibilitatea de a pompa mari cantitati de praf de sulf in stratosfera pamantului printr-un furtun brevetat, lung de 18 mile (aproape 30 de km lungime) mentinut sus de catre baloane de heliu.
Acesta este momentul in care majoritatea oamenilor vor da din cap dezaprobator, spunand ca intreaga idee stupida nu se va materializa niciodata si vor reveni la integramele lor. Ei ar putea avea dreptate, dar povestea incalzirii globale are o tendinta de a depasi majoritatea incercarilor de a-i anticipa traiectoria. In urma cu doar cativa ani, oamenii de stiinta si politicienii au discutat despre cum sa se evite o crestere de 2° Celsius in temperatura globala. Cu toate acestea, expertii recent adunati la o conferinta a Universitatii Oxford au discutat deschis despre o probabila crestere de 4°, care, fara o actiune urgenta si improbabila, ar putea avea loc in timpul vietii multora dintre noi.
In urma cu o decada, un mic grup de avocati a discutat despre un proiect ce nu s-a materializat, numit izolare de carbon, care ar putea vedea emisiile de carbon din centrale electrice blocate sub pamant. Acesta nu a obtinut aprobarea majoritatii, fiind considerat prea scump si nefunctional la scara mare. Redenumit captarea si depozitarea carbonului, proiectul este acum principala politica energetica in tari ca Marea Britanie, in ciuda faptului ca este inca neconfirmat, iar perceptia asupra lui nu s-a schimbat: prea scump si nefunctional la scara mare. In octombrie, Agentia Internationala de Energie spune ca in lume ar trebui sa se construiasca 100 de centrale electrice de captura a carbonului, toate de mari dimensiuni, pana in 2020, si inca 850 pana in 2030.
Daca povestea geoingineriei urmeaza o curba similara, atunci cat de mult va dura pana cand natiuni care au cel mai mult de pierdut – sau sunt primele care accepta ca scaderile cerute din emisia masiva sunt imposibile – se vor indrepta catre optiunea aceasta care in prezent este de neconceput? Guvernul SUA, sub presedintele George W Bush, a facut deja lobby pe langa Consiliul Interguvernamental asupra Schimbarii Climatice (IPCC) pentru a promova cercetarea in geoinginerie ca o „asigurare”.
Atunci cand, recent, Royal Society a desfasurat o investigatie asupra optiunilor, membrii seniori se asteptau in sinea lor ca intregul concept sa fie eliminat ca un nonsens. In loc de aceasta, societatea, prima academie stiintifica a Marii Britanii, a concluzionat in septembrie ca metodele de a bloca soarele „ar putea fi solutii de rezerva folositoare intr-un interval scurt de timp, in cazul in care ar fi necesare reductii rapide in temperatura globala.” Societatea a subliniat faptul ca reducerile de emisii sunt solutia, dar a recomandat cercetarea internationala si dezvoltarea tehnicilor de geoinginerie mult mai „promitatoare”.
„Eu cred ca geoingineria va fi luata mult mai in serios in urmatoarea decada,” spune Victor, „dar nu vom fi in pozitia de a lansa sistemele o vreme. Majoritatea natiunilor vor decide ca este necesar numai daca avem nesansa ca incalzirea sa se desfasoare si daca esuam lamentabil in a controla emisiile. Eu pariez pe o sansa de 1/5 ca noi sa folosim asemenea sisteme in urmatorii 40 de ani.”
Dintre toate obstacolele aparente ale geoingineriei, costul nu pare a fi unul dintre acestea. In comparatie cu toate costurile pentru energia regenerabila si reducerea treptata combustibililor fosili, cea mai ieftina optiune de geoinginerie vine cu o eticheta de pret de doar cateva miliarde de doari, probabil 1% din cat ar costa evitarea incalzirii globale prin reducerile de emisii.
Alan Robock, un expert in vulcani si clima la Universitatea Rutgers din New Jersey, a aruncat o privire la cat de mult ar putea costa una dintre cele mai discutate optiuni de geoinginerie, aceea de a imita efectul de racire al unei eruptii vulcanice umpland straturile inalte ale atmosferei cu compusi cu sulf, compusi ce reflecta lumina.
Eruptia vulcanului Pinatubo din Filipine in 1991 a aruncat atat de mult praf sulfuros stralucitor in atmosfera incat temperatura de-a lungul unui Pamant aflat in umbra a scazut un an mai tarziu cu aproximativ 0.5° Celsius. Explozia din 1815 din Muntele Tambora din Indonezia a provocat faimosul „an fara vara” si a distrus recoltele de-a lungul regiunilor nordice incluzand Europa, partea de nord-est a Statelor Unite si Canada.
Robock a calculat costul probabil al tehnologiei necesare pentru a depozita un milion de tone de sulf in stratosfera in fiecare an, o cantitate echivalenta cu o eruptie a muntelui Pinatubo la fiecare patru maxim opt ani, cantitate pe care oamenii de stiinta o considera suficienta pentru a anula incalzirea globala cauzata de o continua crestere in emisii de carbon.
Cea mai ieftina optiune ar fi sa folosim aeronave gigantice de altitudine medie ce pot fi realimentate, asa cum este KC-10 Extender din forta aeriana a SUA, umplut cu dioxid de sulf sau cu sulfura de hidrogen in forma gazoasa. Ar fi o operatiune contra cronometru, cu noua aeronave care sa zboare, fiecare, de trei ori pe zi. Intr-o noua lucrare din revista Geophysical Research Letters, Robock si colegii sai spun ca operatiunea ar fi posibila in schimbul a „cateva miliarde” de dolari pe an. Rezultatele l-au fortat pe Robock sa revizuiasca o lista de 20 de obiectii la geoinginerie pe care a publicat-o anul trecut. „Se dovedeste ca nu costul este impedimentul principal”.
Noua lista a lui Robock include 17 motive pentru care geoingineria este o idee proasta. Aruncarea de sulf in atmosfera ar putea intarzia circuitul de apa al lumii si ar putea face mai mult rau caderilor de precipitatii decat incalzirea globala pe care aspira sa o opreasca. Si deoarece tehnicile care se concentreaza pe blocarea luminii soarelui nu fac nimic pentru a opri poluarea cu dioxid de carbon de la masini, de la fabrici si de la centrale electrice, ele nu pot sa raspunda nici la amenintarea mijita a acidificarii oceanelor. Suprafata oceanului lumii se transforma treptat in acid pe masura ce excesul de carbon se dizolva in apele lui. Recifurile de corali deja par a fi condamnate si multe crustacee ar putea urma. Alterarea atmosferei ar putea de asemenea slabi puterea solara si s-ar putea inregistra un regres in munca depusa pentru inchiderea gaurii din stratul de ozon.
Cu un asemenea catalog de dezastre potentiale ce parca asteapta sa se dezlantuie, ar trebui sa existe o lege impotriva geoingineriei? Regulile internationale sunt neclare in privinta acestui punct. Singurul context international care acopera in mod direct multe tehnici de geoinginerie, Conventia de Modificare a Mediului din 1976, desemnata sa opreasca natiunile aflate in razboi sa se mai amestece una in clima celeilalte, nu a fost niciodata testat. Legea din 1982 a Natiunilor Unite asupra Conventiei Maritime si tratatul asupra spatiului extraterestru din 1967 ar putea fi folosite pentru a regla activitatile si experimentele in acele spatii comune, dar emisiile in atmosfera sunt si mai problematice din punct de vedere legal, intrucat natiunile au suveranitate asupra propriului spatiu aerian.
Mai degraba decat prin legi si tratate, multi experti argumenteaza ca singurul si cel mai bun mod de a impiedica tari sau companii sa intre pe directia aceasta este sa se avante in ea si sa inceapa o cercetare serioasa. „Modul de a imblanzi cele mai rele forme de geoinginerie unilaterala este sa promovam mai mult cercetarea, mai ales in ceea ce priveste efectele secundare”, spune David Victor . „Unul dintre cele mai mari pericole este ca unii guvernanti vor incerca sa creeze un tabu din geoingineriei. Un tabu ar putea opri cercetarea, dar nu ii va opri pe talharii hotarati. Acest scenariu probabil ca ar fi cel mai rau, deoarece talharii nu-si vor abandona eforturile si noi ceilalti nu vom fi facut suficiente cercetari pentru a sti la ce ne putem astepta”.
Mike MacCracken, cercetatorul coordonator al Institutului de Clima din Washington, organizeaza intalnirea din California din primavara urmatoare, ceea ce tinteste catre intelegerea unor linii principale. El spune ca geoingineria unilaterala la scara larga nu este foarte plauzibila, si principala sa grija este corectitudinea fata de generatiile viitoare. Odata inceputa de catre oricine, o tentativa de geoinginerie probabil ca va trebui continuata de catre toti ceilalti deoarece ar oferi o masca la incalzirea globala, masca ce ar fi periculos de inlaturat. „Poate ca acesta este modul in care ar trebui regandite grijile unilaterale; aceasta generatie ar putea decide sa ia doar cateva masuri slabe impotriva oricarui tip de emisii, in esenta fortand urmatoarea generatie sa invoce geoingineria pentru a salva mult din ceea ce oricine considera a fi benefic si unic in legatura cu pamantul”.
Cititi printre randurile majoritatii rapoartelor stiintifice asupra geoingineriei si apare o ipoteza tacita ca ideea suna atat de extrem incat doar discutarea ei va refocaliza eforturile asupra reducerilor de emisii. Dar daca reversul este adevarat? Daca un program de cercetare sponsorizat puternic, si articole precum acesta, promoveaza ideea oamenilor care au prea putin interes in a trece la o lume cu un nivel scazut de carbon?
„Cunoasterea este greu de ascuns”, spune Robock. „Ar fi grozav daca oamenii nu ar sti cum sa construiasca bombe nucleare, dar stiu. Avem nevoie sa cercetam si sa dezbatem consecintele si apoi sa folosim politica si influenta pentru a-i informa pe oameni asupra a ceea ce s-ar putea intampla”.
Cinci moduri extreme de a invinge schimbarea de clima
De la vulcani virtuali la oglinzi in spatiu, stiinta exploreaza noi moduri de a para incalzirea globala.
Aerosoli stratosferici
Imita efectele de racire ale unei eruptii vulcanice pulverizand compusi de sulf stralucitori in straturile inalte ale atmosferei. Relativ ieftin si usor de facut, totusi va cere un efort continuu pe masura ce chimicalele vor cadea treptat inapoi pe pamant. Posibile efecte secundare includ schimbari in circuitul apei pe glob si in caderile de precipitatii. Nu va opri acumularea de CO2 si efectele ulterioare ce includ acidificarea oceanului.
Plauzibilitate: 7/10
Fertilizarea oceanului
Aruncarea de fier in apa ca sa sporeasca inmultirea planctonului si dizolvarea de dioxid de carbon din atmosfera. Greu de realizat la scara suficient de mare si ar putea sa contravina cu legile internationale de poluare a oceanelor. Indoielile asupra adancimii la care ar ajunge planctonul au ridicat intrebari despre durabilitatea solutiei.
Plauzibilitate: 5/10
Albirea norilor
Flote de vase insirate de-a lungul oceanelor lumii ar putea pulveriza apa de mare spre cer, apa care sa se evapore si sa lase in urma cristale de sare stralucitoare pentru a lumina norii, care vor reflecta apoi lumina inapoi in spatiu. Ar putea fi oprita oricand, dar ar putea sa intervina in programul normal al vantului si al caderilor de precipitatii. Nu s-ar adresa acidificarii oceanului.
Plauzibilitate: 6/10
Oglinzile in spatiu
Parand a fi importat direct de la Hollywood, un paravan de soare urias in spatiu ar putea bloca soarele. Mai degraba ar fi o colectie de milioane sau trilioane de oglinzi mici decat un gigantic parasolar orbital. Foarte scump si ar cere o serioasa constructie de rachete pentru a face posibile atatea lansari, ceea ar putea cauza probleme cu stratul de ozon.
Plauzibilitate: 2/10
Inghitirea carbonului
Copacii arificiali ar putea absorbi dioxidul de carbon din aer folosind un proces chimic. Din punct de vedere tehnic este posibil, dar este foarte scump la scara suficient de mare. Carbonul captat tot va trebui eliminat cumva. Este una din putinele optiuni ce ar putea da ceasul inapoi si reduce nivelurile de carbon din atmosfera.
Plauzibilitate: 4/10
