O traducere si adaptare dupa filmul „The storry of stuff”.

Aveti asa ceva? Eu am o obsesie pentru al meu, de fapt am o obsesie pentru toate lucrurile mele. Va intrebati vreodata de unde vin toate lucrurile pe care le cumparati si ce se intampla cu ele dupa ce le aruncati?Nu m-am putut opri din gandit, intrebandu-ma asa ceva. Si asa ca am cautat.

Ceea ce cartile spun este ca lucrurile trec printr-un sistem, de la extractie, la productie, la distributie, la consumatie, la eliminare. Toate se cheama economia materialelor. Eu am cautat putin mai mult, de fapt am petrecut 10 ani calatorind prin lume, urmarind de unde vin lucrurile si unde se duc. Si stiti ce am aflat? Asta nu este intreaga poveste. Lipsesc o gramada din aceasta explicatie.

De exemplu, asta arata bine, nici o problema. Dar adevarul este ca sistemul este in criza. Si motivul pentru care este in criza consta in linearitatea sistemului, iar noi traim intr-o lume finita si nu poti face sa functioneze un sitem liniar pe o planeta finita la nesfarsit. Cu fiecare pas, sistemul interactioneaza cu lumea reala. In lumea reala nu interactioneaza pe o foaie alba, interactioneaza in societati, culturi, economii, mediu, si de-a lungul drumului se loveste de limite. Nu vedem acest lucru aici, deoarece diagrama este incompleta.

Deci sa mergem inapoi, sa revenim asupra diagramei, sa umplem golurile, sa vedem ce lipseste.

story-of-stuff1.jpgCel mai important lucru care lipseste sunt oamenii. Oamenii, da, oamenii. Oamenii locuiesc si muncesc de-a lungul sistemului. Si unii oameni conteaza putin mai mult decat ceilalti, au un cuvant mai mult de spus. Sa incepem cu guvernul. Unii din prietenii mei au sugerat sa folosesc un tanc pentru a simboliza guvernul, din pacate este adevarat in multe tari, inclusiv in a noastra, in definitiv mai mult de jumate din taxele federale se duc acum la armata. Dar eu o sa folosesc o persoana care sa simbolizeze guvernul, deoarece eu detin adevarul viziunii valorilor, fiindca guvernul ar trebui sa fie format din oameni, pentru oameni, este de datoria guvernului sa aiba grija de noi, asta e meseria lor.

Apoi au aparut corporatiile. Motivul pentru care corporatiile par mai mari decat guvernul este din cauza faptului ca acestea chiar sunt mai mari decat guvernul.

Dintre 100 cele mai mari economii ale lumii, 51 sunt de fapt corporatii. Acestea cresc in marime si putere, observand schimbari in atitudinea guvernului, parand ingrijorati sa le mearga mai bine corporatiilor decat oamenilor.

Ok. Sa vedem ce altceva mai lipseste din aceasta imagine.

Sa incepem cu „extractia” care este un cuvant simandicos pentru exploatarea resurselor naturale, echivalentul pentru: „sa distrugem planeta„.

Ne taiem copacii, aruncam in aer muntii ca sa scoatem metale, folosim toata apa si exterminam animalele.

Aici dam de prima limita. Ramanem fara resurse. Folosim prea multe lucruri. Stiu ca este greu sa intelegem, dar este adevarul si trebuie sa ne descurcam cu el. In ultimele 3 decenii s-au folosit o treime din resursele naturale. Taiem, minam si transformam in gunoi lucrurile asa repede, ca subminam forta naturii de a sustine viata.

In U.S., unde locuiesc eu, s-au pastrat mai putin de 40% din padurile initiale, 40% din apa a devenit nepotabila. Problema nu este ca folosim prea multe lucruri, ci folosim mai mult decat trebuie. Reprezentam 5% din populatia mondiala, dar folosim 30% din resursele mondiale, creand 30% din deseuri. Daca fiecare ar consuma in ritmul SUA, am avea nevoie de 3 pana la 5 planete, si noi avem doar 1.

Raspunsul tarii mele la aceste limitari este sa le ia pe ale altora. Aceasta este a Treia Lume, ceea ce unii ar spune ca este o alta lume pentru lucrurile noastre ce nu se stie cum au ajuns pe taramul altcuiva.

Cum arata? La fel, distrugerea lumii!

75% din fauna marina este exploatata peste puterea de regenerare. 80% din padurile virgine nu mai sunt, doar in Amazon pierdem 2000 mii de copaci pe minut, asta inseamna 7 terenuri de fotbal pe minut.

In ceea ce-i priveste pe oamenii care locuiesc aici, potrivit corporatiilor, ei nu detin aceste resurse chiar daca locuiesc acolo de generatii, ei nu detin mijloacele de productie si nici nu cumpara o gramada de lucruri. In acest sistem, daca nu detii ori cumperi multe lucruri, nu ai valoare. Deci materialele sunt mutate la productie. Si acolo folosim energie pentru a face produse toxice cu resursele naturale, pentru a obtine produse contaminate.

Sunt 100 de mii de chimicale sintetice in comert. Numai jumatate au fost testate pentru impactul asupra sanatatii si nici unele dintre ele nu au fost testate pentru efectele combinarii lor asupra sanatatii, deci nu stim toate efectele asupra sanatatii mediului inconjurator, dar ceea ce stim sigur este: toxic intra, toxic iese.

Atata timp cat bagam substante toxice in sistemele de productie industriala, o sa continuam sa aducem toxine in casele noastre, la locul de munca si in scoli, si in corpurile noastre; ca B. F. R. (brominated, flame, retardants) – brominat/flacara/ratardati

3 chimicale care fac lucrurile mai rezistente la foc, dar sunt extrem de toxice, sunt neurotoxice, adica dauneaza creierului.

Oare de ce folosim asemenea chimicale? Le punem in calculatoarele noastre, plante, canapele, uneori in pernele noastre. De fapt, luam pernele noastre, le imbibam cu neurotoxine, le aducem acasa si ne punem capetele pe ele sa dormim 8 ore. Nu stiu, dar mi se pare mie ca in aceasta tara cu atat de mult potential putem gasi o cale prin care capul nostru sa nu ia foc in timp ce dormim.

Aceste toxine avanseaza pe lantul trofic si se concentreaza pe corpurile noastre.

Stiti care este cea mai toxica mancare cu nivelul cel mai ridicat de toxine? Alaptarea.

Asta inseamna ca am ajuns intr-un punct in care cei mai mici membri din societate sunt copii, care-si iau toxinele chiar de la sanul mamei.

Nu este asta cea mai incredibile violare a drepturilor?

Alaptarea trebuie sa fie cel mai fundamental act de hranire, trebuie sa fie sacru si sfant. Alaptatul este cel mai bun iar mamele trebuie incurajate sa continue sa alapteze, iar noi trebuie sa le protejam.

Corporatiile ar trebui sa ne protejeze, credeam ca au grija de noi.

Si bineinteles, cei mai multi oameni care suporta cele mai mari daune de la produsele toxice sunt muncitorii. Multe femei in perioada reproducerii au lucrat cu toxine reproductive si multe altele.

Am sa va intreb eu… Ce fel de femei, intr-o asemenea stare, si-ar lua o astfel de slujba unde se lucreaza cu astfel de substante cu exceptia femeilor cu nici o optiune?

Asta este „frumusetea” sistemului, eroziune mediului local economic aici, asigura o constanta de provizii pentru oamenii fara nici o alta optiune.

Global, 200 de oameni pe zi se muta din medii in care se aflau de generatii, in orase, multi locuind in ghetouri, cautand de munca indiferent cat de toxic ar fi mediul in care lucreaza.

Deci dupa cum vedeti, nu numai resursele se risipesc de-a lungul sistemului, ci si oamenii, intregi comunitati dispar.

Da, toxic intra, toxic iese.

Multe toxine parasesc fabrica in produse, dar si mai multe ca reziduri si poluare. Si este foarte multa poluare. In U. S., industria noastra admite ca produce 4. 000. 000. 000 de produse chimice pe an. Probabil este mult mai mult, dar doar atat recunosc. Asta este inca o limita, deoarece cine vrea sa respire 4. 000. 000. 000 de subtante toxice pe an?

Si ce fac? Muta fabricile murdare in apa sau sa polueze tinuturile altora, dar surpriza, multa poluare vine direct inapoi la noi purtata de vant.

Deci ce se intampla dupa ce toate aceste resurse naturale se transforma in produse? Pai se muta aici, la distributie.

Distributie inseamna a vinde toate acele produse contaminate cel mai repede posibil. Secretul este pastrarea unui pret mic pentru ca oamenii sa cumpere.

Cum pastreaza preturile scazute?

Ei bine, nu platesc muncitorii prea bine si mereu incearca sa scape de asigurarile acestora.

Totul implica exteriorizarea preturilor, ceea ce inseamna ca adevaratul cost al fabricarii produselor nu este cuprins in pret, cu alte cuvinte, noi nu platim lucrurile pe care le cumparam.

M-am gandit mult la asta zilele trecute, mergeam spre serviciu si vroiam sa ascult stirile, si am intrat intr-un magazin audio si am gasit acest dragut radio cu numai 4. 99 de centi. Si stateam la coada sa platesc acest radio si ma intrebam cum pot acesti 4. 99 centi acoperi costurile fabricarii acestui radio din mainile mele?

Metalul era probabil din Irak, plasticul produs in China si poate totul fusese asamblat in Mexic. 4. 99 centi nu acopera nici chiria de pe locul ocupat pe raft pana ce am venit eu, nici o parte din salariul angajatului care m-a ajutat sa-l aleg, nici multiplele croaziere si transporturi ale radioului.

Asa mi-am dat seama, eu nu am platit pentru radio, deci cine a platit?

Ei bine, acesti oameni au platit pentru pierderea spatiului cu resurse naturale, acestia au platit pentru pierderea aerului curat, marind posibilitatile imbolnavirii de astm, cancer; copiii din Congo au platit cu viitorul lor, 30% din copii au renuntat la scoala pentru a mina pentru metalul ce nu trebuie noua la fabricarea unor radiouri ieftine.

Acesti oameni au platit acoperindu-si singuri asigurarea de sanatate sau lipsindu-se de ea.

De-a lungul acestui sistem, oamenii au intrat in el pentru ca eu sa dau 4.99 centi pe un radio si nici o contributie a acestora nu apare in vreo carte de conturi. La asta m-am referit prin faptul ca fabricile exteriorizeaza costurile. Si asta ne duce la era de aur a consumului, inima sistemului, motorul care ne conduce este atat de important, incat protectia acestei ere a devenit prioritate pentru acestia doi.

De aceea, dupa 11 septembrie cand tara noastra era in soc, presedintele Bush ne-ar fi putut sugera sa strangem putin cureaua, sa ne rugam, sa speram, nu, el a zis: „sa cumparam” . Am devenit o natie de consumatori. Prioritatea noastra a fost in a fi consumatori, nu mame, profesori, farmacisti, ci consumatori.

Principala insusire cu care valoarea ne este masurata si demonstrata consta cu cat contribuim la aceasta era, cat consumam.

Si cumparam, cumparam, cumparam!

Pastram materialele intr-o continua curgere, si curg!

Ghici ce procent, din totalul materialelor trecute prin acest sistem, este inca in productie 6 luni dupa data punerii in vanzare in America de Nord. 50%? 20%?

Nu, 1%. Cu alte cuvinte, 99% din lucrurile care le extragem, minam, procesam, transportam sunt gunoi in timp de 6 luni.

Dar cum putem conduce o planeta cu acest nivel de materiale?

Nu a fost intotdeauna asa. Americanul obisnuit consuma azi dublu fata de acum 50 de ani. Intrebati-va bunica. In zilele ei, gospodarirea economica era o valoare. Cum s-a intamplat asta? Ei bine, nu s-a intamplat din senin, ci a fost conceput.

La scurt timp dupa al II-lea razboi mondial, acesti tipi si-au dat seama cum sa intareasca economia, analistul Victor Lebeau a conturat solutia care a devenit norma pentru tot sistemul. El a spus: ” enorma noastra economie productiva cere sa facem consumul felul nostru de a fi, sa trasformam cumpararea si folosirea bunurilor in ritualuri unde cautam satisfactia spirituala, satisfactia propriului ego, in consum. Trebuie consumate lucruri, arse, inlocuite si aruncate cu o rata in acceleratie constanta„.

Consilierul economic al presedintelui Eisenhower a spus ca economia americana are ca scop producerea mai multor bunuri de consum. Mai multe? Principalul nostru scop? Nu de a asigura conditii de sanatate, educatie, transport sigur, sustinere si justitie? Bunuri de consum?

Cum ne-au convins sa fim asa entuziasmati de acest program? Doua din cele mai eficiente strategii sunt:

– planificarea nefolositoare, este o alta expresie pentru „crearea pentru prosti

– planificarea observata

Asta inseamna ca se fac produse nefolositoare de care trebuie scapat cat mai repede cu putinta, pentru ca apoi sa cumperi altul. Este evident la produsele de plastic, paharele de cafea, dar acum este si mai clar: mopuri, DVD-uri, aparate foto, gratare, orice, chiar si calculatoare.

Ati observat ca acum cand cumparati un calculator, tehnologia este asa rapida, incat peste cativa ani acelasi calculator este un impediment in comunicare? Eu am fost curioasa si am deschis un asemenea calculator ca sa vad ce este in interior si am descoperit ca piesele care se schimba in fiecare an este o piesa micuta dintr-un colt, dar nu poti schimba doar acea piesa, pentru ca fiecare versiune noua are o forma diferita, asa ca trebuie sa arunci tot calculatorul si sa cumperi unul nou.

Am citit Designul industriei generale din 1950, cand planurile chiar iti captau interesul, unde designeri cu mintile deschise discutau cat de repede pot face lucrurile sa se rupa intrucat lasa consumatorului suficienta incredere pentru a cumpara un altul.

Dar lucrurile nu se pot strica asa repede incat sa pastreze aceasta era sa curga.

Mai este, de altfel, si planificarea observata, care ne convinge sa aruncam lucruri perfect folositoare.

Cum face asta?

Ei bine, schimba felul de a arata al lucrurilor. Daca ti-ai cumparat cateva lucruri acum cativa ani, toata lumea o sa-ti zica ca nu ai contribuit recent la aceasta era. Si cum felul in care ne demonstram valoarea contribuie la aceasta era, poate fi umilitor.

Daca as avea pe biroul meu acelasi calculator de acum 5 ani, si colega mea de munca tocmai si-a luat unul nou, are un monitor stralucitor ce se asorteaza cu telefonul, chiar si cu stiloul, ea arata de parca ar conduce o nava spatiala, iar eu arat de parca am o masina de spalat pe birou. Moda este si ea un exemplu.

V-ati intrebat de ce se tot schimba tocurile la pantofii femeilor? Nu datorita unei decizii „care toc e mai bun pentru sanatate?”, ci pentru ca daca porti tocuri subtiri intr-un an cu tocuri groase, arata ca nu ai contribuit la era de consum si asta nu te face valoroasa in ochii celorlalti.

Ce te retine sa-ti cumperi pantofi noi? Reclamele si televiziunea joaca un rol mare.

Fiecare din noi, U.S. este tinta a 300 de reclame pe zi. Noi vedem intr-un an, mai multe reclame decat vedeau oameniii acum 50 de ani intr-o viata. Si daca stai sa te gandesti, care e scopul reclamei daca nu sa ne faca nefericiti cu ceea ce avem?

De 300 de ori pe zi ni se spune ca parul sau pielea nu sunt cum trebuie, asemenea si mobila, si masina, noi nu suntem cum trebuie, dar totul va fi bine daca mergem la cumparaturi.

Media a contribuit de asemenea la toate astea. Deci singura parte a economiei pe care noi o vedem este cumpararea; – extragerea, producerea si eliminarea se intampla in afara campului nostru vizual.

In U.S. avem mai multe lucruri ca niciodata, dar bucuria noastra nationala este in cadere. Bucuria noastra nationala este undeva in 1950, in acelasi timp cand nebunia consumului a explodat. Interesanta coincidenta. Cred ca stiu de ce. Avem mai multe lucruri, dar mai putin timp pentru acele lucruri care ne fac fericiti intr-adevar; prieteni, familie, recreere; muncim mai mult ca niciodata.

Unii analisti spun ca avem mai putin timp de recreere de la societatea feudala incoace. Si stiti care sunt activitatile din timpul nostru de receere? Sa privim la televizor si sa facem cumparaturi.

In U.S. petrecem de 3-4 ori mai mult timp la cumparaturi decat vecinii nostri din Europa. Suntem in aceasta ridicola situatie, mergem la munca, poate chiar doua locuri de munca, ajungem acasa, ne trantim in fotoliu si ne uitam la televizor. Iar reclamele iti spun ca esti nasol, asa ca pleci la mall si cumperi ca sa te simti mai bine. Apoi mergi la serviciu ca sa poti sa platesti ce tocmai ai cumparat, mergi iar acasa, te asezi la televizor care iti zice sa mergi la mall sa cumperi alte lucruri, cand am putea doar sa ne oprim.

Si la sfarsit, ce se intampla cu toate aceste lucruri pe care le cumparam?

La acest nivel de consum nu au cum sa nu aiba loc in casele noastre, desi casele sunt mai mari ca in ’70, totul ajunge la gunoi. Si asta ne duce la eliminare.

Aceasta este partea economiei pe care o stim cel mai bine, deoarece trebuie sa ne caram singuri gunoiul. Fiecare din noi, in U.S. , facem 4,5 LBS gunoi pe zi, de doua ori mai mult decat acum 30 de ani. Acest gunoi ajunge intr-o groapa sau daca avem noroc, intai este incinerat si apoi aruncat in groapa, oricum, se polueaza aerul, pamantul, apa, si nu uitati de schimbarea climei. Incinerarea este foarte rea.

Va amintiti acele toxine de la etapa de productie? Ei bine, arderea gunoiului elibereaza toxinele in aer, si mai rau, produc supertoxine ca dioxina, o substanta foarte toxica. In incineratoare este sursa numarul 1 a dioxinei. Asta inseamna ca noi am putea sa oprim sursa numarul 1 a dioxinei, cea mai toxica substanta, doar oprindu-ne sa mai ardem gunoiul. Sa ne oprim azi.

Unele companii nu vor sa aiba de-a face cu groapa de gunoi sau cu incinerarea, asa ca le arunca aici.

Ce e cu reciclarea? Reciclarea ajuta? Da, reciclarea ajuta, reciclarea reduce gunoiul, da, da, da, toti ar trebui sa reciclam. Dar reciclarea nu este suficienta, reciclarea nu va fi niciodata de ajuns din cateva motive.

Primul: ceea ce iese de la noi din casa este doar varful aisbergului, pentru fiecare cos de gunoi pe care-l lasi pe trotuar, 70 de cosuri de gunoi raman in amonte doar ca sa faca gunoiul care l-ai pus tu pe bordura.

Chiar daca am putea recicla 100% din deseul care iese din casa, nu ajunge la miezul problemei. De asemenea, foarte mult gunoi nu poate fi reciclat. Fie ca contine prea multe toxine sau a fost conceput de la inceput pentru a nu fi reciclabil. Ca cele cutii de suc, cu straturi de metal, hartie si plastic, toate puse la un loc si nu pot fi separate prin reciclare.

Deci vedeti, este un sistem in criza, de-a lungul drumului dam peste limite, de la schimbarea climei pana la fericirea in declin; chiar nu functioneaza.

Partea buna la o asa problema este ca sunt asa multe puncte de interventie. Exista oameni, aici, salvand paduri, si aici, lucrand la o productie curata, oameni muncind la dreptul de autor, la comert cinstit si consum cu constiinta, blocand incineratoarele de gunoi.

Cel mai important, primim inapoi propriul guvern care chiar este pentru si langa oameni.

Toata aceasta munca este importanta. Lucrurile vor incepe sa mearga cand vom vedea legaturile, cand vom vedea ansamblul, cand oamenii se unesc de-a lungul sistemului, vom putea recupera si transforma acest sistem liniar in ceva nou. Un sistem care nu risipeste resurse ori oameni.

Pentru ca ceea ce trebuie aruncat este acea gandire demodata, risipitoare, avem o noua gandire care se bazeaza pe sustinere si echitate, chimie verde, zero risipa, productie cu ciclu inchis, energie regeneratoare, economii locale de trai, deja se intampla.

Unii zic ca este nerealizabil, prea idealist pentru a putea sa se intample, dar eu zic ca cei nerealisti sunt aceia care continua cu pactul cel vechi.

Vechea cale nu doar s-a intamplat, nu e gravitatea cu care trebuie sa traim, oamenii au creat-o, iar noi suntem oameni de asemenea, deci hai sa cream ceva nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here