“Rabla” pentru centrale termice

0
76
“Rabla” pentru centrale termice

Autoritatile romane impreuna cu furnizorii de gaze lucreaza la un program de tip “Rabla” prin care consumatorii casnici isi vor putea inlocui aparatele de incalzire pentru eficientizarea consumului, a anuntat presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Nicolae Gavrilet.

Potrivit acestuia, programul ar putea intra in vigoare din vara sau toamna anului viitor, asa incat de iarna viitoare o parte dintre consumatori sa aiba in dotare aparate performante cu consum redus.

„Este foarte important ca acel consumator sa aiba aparate consumatoare de energie performante si nu unele fara niciun randament sau randament din 1927 cand, de exemplu , intr-o parte a Transilvaniei s-a introdus utilizarea gazele naturale si s-a ramas cu sobele de tuci din vremea respectiva si atunci noi sa venim acum sa platim si aceasta lipsa de eficienta”, a declarat, joi, presedintele ANRE, Nicolae Gavrilet.

El a precizat ca programul de inlocuire a centralelor vechi va fi realizat printr-un parteneriat intre furnizori si consumatori.

Consumatorii de energie electrica si gaze naturale care au un salariu minim pe economie ar putea intra in categoria consumatorilor vulnerabili.

“Consumatorul vulnerabil va fi stabilit printr-o procedura a Ministerului Muncii si Protectiei Sociale. Conform directivelor europene si programelor sociale, consumatorul vulnerabil este acea persoana care are un venit pe cap de membru de familie foarte mic, sau are diverse boli si nu poate plati factura. Se discuta despre salariul minim pe economie pe cap de membru al unei familii. Toate lumea care se va incadra va primi ajutor”, a mentionat Havrilet.

Lansarea programului vine in contextul in care de anul viitor incepe liberalizarea preturilor la gazele naturale pentru consumatorii casnici. Conform calendarului stabilit cu FMI, prima scumpire va fi la 1 iulie 2013, de 8%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here