24 de companii austriece, specializate în energie regenerabilă, vor sonda piaţa din România
Romania ar putea pierde investitii in energia regenerabila de cinci miliarde euro

Romania ar putea pierde investitii in energia regenerabila de cel putin cinci miliarde de euro prin aplicarea modificarilor pe care Autoritatea Nationala pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) intentioneaza sa le aduca Legii privind promovarea regenerabilelor, potrivit unui comunicat al Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana (AREE).
Membrii AREE, asociatie care cuprinde 91 de firme cu interese in industria eoliana, considera ca aceasta masura nu respecta intentiile initiale de incurajare a investitiilor in energia regenerabila si nici spiritul Directivei Europene in domeniu.
“Schimbarile pe care ANRE le vrea in Legea 220 /2008, care are ca scop stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, vor face imposibila exploatarea potentialului imens al Romaniei din domeniul eolian. Companiile membre ale asociatiei, care au in plan investitii de circa cinci miliarde de euro in perioada 2011-2013, pot ajunge sa stopeze proiectele din cauza lipsei de predictibilitate si, implicit, de finantare”, a declarat directorul executiv al Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana, Dana Duica.
Prin modificarile postate pe site-ul institutiei, ANRE introduce monitorizarea producatorilor si reducerea numarului de certificate verzi. Potrivit AREE, schimbarea schemei suport poate aparea mult prea devreme pentru o industrie aflata la inceputurile ei in Romania.
“Acest fapt va induce o incertitudine ce determina nebancabilitatea proiectelor regenerabile. Neavand o baza solida de calcul pentru planul de finantare, bancile nu vor putea acorda imprumuturi. Companiile membre al AREE considera absolut necesara indicarea unei date realiste inainte de care nu se vor opera modificari ale schemei”, se mentioneaza in comunicat.
Mai mult, reprezentantul AREE atrage atentia ca, desi procesul birocratic este greoi si lung si in prezent, ANRE vrea sa oblige companiile sa notifice individual capacitatile de peste 125 MW, fapt ce pericliteaza realizarea numeroaselor proiecte mari.
“Niciun alt stat membru nu mai aplica aceasta prevedere”, a spus acesta.
In plus, ANRE intentioneaza schimbarea regulilor privind accesul prioritar si dispecerizarea in retea a energiei electrice din surse regenerabile, luand in calcul un “acces garantat” in loc de “acces prioritar si dispecerizare cu prioritate”, prevedere care, potrivit asociatiei, nu respecta nici litera si spiritul legii 220/2008 si nici Directiva Europeana 29/2009.
“Sunt cruciale pentru investitiile din domeniu eliminarea definitiei de acces garantat si aplicarea accesului prioritar si a dispecerizarii cu prioritate a tuturor producatorilor de energie verde”, a adaugat Dana Duica.
Asociatia Romana pentru Energie Eoliana a fost infiintata in 2008 si face parte din European Wind Energy Association. Misiunea sa este de a promova beneficiile energiei eoliene, care suplineste cu succes sursele clasice de producere a electricitatii. Din AREE fac parte atat producatori si dezvoltatori de proiecte eoliene, dar si consultanti, case de avocatura sau banci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here