Suprafata acoperita de gheata din Oceanul Arctic si-a redus dimensiunea la un nivel record anul trecut, o situatie care continua sa se inrautateasca din cauza incalzirii globale, potrivit cercetatorilor de la Centrul national de cercetari stiintifice (CNRS) din Franta, citati de AFP.

RECORD. “Vara lui 2007 a fost marcata de o retragere majora a banchizei, un lucru la care nu ne asteptam”, a subliniat in cursul unei conferinte de presa Jean-Claude Gascard, director al departamentului de cercetari din cadrul CNRS si coordonator al programului european Damocles de observare a Arcticii. In septembrie 2007, suprafata permanent inghetata, numita gheata perena, se mai intindea abia pe 4,13 milioane de kilometri patrati. Este vorba de o diminuare cu 23% fata de recordul anterior, inregistrat in 2005, de 5,3 milioane de kilometri patrati, a subliniat Gascard. De obicei, suprafata acoperita de gheata variaza in fiecare an, in functie de anotimp, fiind mai mare iarna si mai restransa vara. Specialistul a mai amintit ca, in ultimii 20 de ani, gheturile de la de la Polul Nord s-au retras cu 40%, ca grosimea medie a acestora a scazut la jumatate, de la 3 la 1,5 metri, ca suprafata permanent inghetata s-a diminuat, iar perioada de formare a gheturilor s-a marit. In plus, “viteza de deriva a gheturilor este de 2 – 3 ori mai rapida decat inainte”, a subliniat acesta. Astfel, nava Tara, care tocmai a efectuat o traversare a Oceanului Arctic prinsa in gheturi, “a circulat cu o viteza de doua ori mai mare decat au anticipat cercetatorii si de trei ori mai mare decat prevedeau modelele matematice”. Tara a efectuat traversarea in 16 luni, fata de nava Fram a exploratorului norvegian Fridtjof Nansen, care, la sfarsitul secolului al XIX-lea, a facut acelasi lucru in trei ani. “Anul 2008 se anunta critic pe toate planurile”, a spus cercetatorul, estimand ca “in vara ar putea sa mai dispara gheata de pe o suprafata de un milion de kilometri patrati”.

FACTORI. In zona arctica, clima se incalzeste de doua ori mai rapid decat media globala, iar topirea gheturilor, care reflecta radiatiile solare contribuie la accelerarea incalzirii globale. Gheturile arctice sunt supuse unei cresteri de flux de caldura din cauza curentilor oceanici – apele Pacificului de Nord – si atmosferici. In plus, de cativa ani, cercetatorii au remarcat aparitia “ceturilor arctice”, nori de poluare care provoaca o crestere a temperaturii in timpul iernii. Aceste ceturi provin de la surse de poluare “interne”, exploatarile de gaze si petrol din Rusia si nordul Scandinaviei, dar si “externe” (America de Nord, Europa, Asia de Sud-Est). La toate acestea se adauga traficul maritim, care degaja “funingine si oxid de azot”.

Sursa: Jurnalul National

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here