Apele Romane: Apele Dunarii nu sunt poluate

Specialistii de la „Apele Romane” afirma ca in prezent masuratorile facute in zona Bazias arata ca apele Dunarii se incadreaza in parametrii normali de calitate, dar urmeaza ca testele sa fie facute la interval de patru ore, in asteptarea unor eventuale urmari ale accidentului din Ungaria.

„Administratia Nationala -Apele Romane-, prin Administratia Bazinala de Apa Jiu – Sistemul de Gospodarire a Apelor Mehedinti, monitorizeaza in permanenta calitatea apei in sectiunea Bazias. Astfel, masuratorile de calitate efectuate din patru in patru ore arata ca valorile indicatorilor generali fizico-chimici – indicatori generali, metale grele – precum si indicatorii biologici, se incadreaza in valorile normale pentru aceasta sectiune”, informeaza ANAR astazi printr-un comunicat.

Echipa care se ocupa de realizarea masuratorilor este formata din specialsti ai ANAR, dar si din biologi si chimisti.

Specialistii ANAR afirma ca, in situatia in care parametrii de calitate „vor inregistra depasiri fata de limitele admisibile”, vor fi puse in aplicare planurile de prevenire si combatere a poluarilor accidentale, conform carora cei care se alimenteaza cu apa din Dunare vor fi anuntati sa nu o mai foloseasca.

In 4 octombrie, intre 600.000 si 700.000 demetri cubi de noroi rosu toxic s-au deversat dintr-un rezervor fisurat al uzinei din Ajka, exploatata de grupul ungar MAL, poluand o suprafata de 40 de kilometri patrati si distrugand ecosistemul raurilor Torna si Marcal. Acesta a ajuns sub o forma diluata in Raba, afluentul direct al Dunarii, apoi chiar in fluviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *