Miercuri, de la ora 11.00, Sala Mihail Kogalniceanu a Consiliului Judetean Tulcea a gazduit o sedinta a Adunarii Generale a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a Infrastructurii de Deseuri Menajere Tulcea
S-au discutat, in cadrul sedintei, detalii referitoare la proiectul „Sistem de Management Integrat al Deseurilor in Judetul Tulcea”. Pentru realizarea investitiilor din proiect se va solicita finantarea din Fondul European de Dezvoltare Regionala, in valoare totala de peste 30 milioane de euro, din care peste 24 milioane euro sunt costuri eligibile. Acesta este, conform celor delcarate la finalul anului trecut de presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Horia Teodorescu, cel mai important proiect pentru judetul Tulcea pe anul in curs (atat ca valoare, cat si ca efecte benefice pentru judet).
Astfel, in unanimitatea celor prezenti, au fost aprobati indicatorii tehnico-economici, a fost aprobat planul tarifar al proiectului, precum si studiul de fezabilitate.
In cadrul sedintei Adunarii Generale a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a Infrastructurii de Deseuri Menajere Tulcea a fost aprobat un document de pozitie privind modul de implementare a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deseurilor in Judetul Tulcea”. Conform documentului aprobat, Consiliul Judetean Tulcea va initia si va derula procedurile de licitatie din cadrul proiectului in vederea achizitionarii contractelor de executie pentru depozitul si statia de tratare mecano-biologica de la Mihai Bravu precum si inchiderea depozitelor neconforme de la Macin, Sulina si Isaccea.
De asemenea, Consiliul Judetean Tulcea va derula procedura de licitatie pentru incheierea contractelor de achizitii pentru echipamentul de colectare a deseurilor.
„Celula de criza” pentru gestionarea deseurilor
„Suntem intr-un stadiu destul de avansat in ceea ce priveste acest proiect. Am constituit o „celula de criza“ care se intruneste, de doua ori pe saptamana si analizeaza pasii facuti. Aceasta echipa a fost constituita pentru a grabi intocmirea si trimiterea documentatiilor de licitatie pentru subproiectele din proiectul mare de gestionare a deseurilor“, explica presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Horia Teodorescu.
La momentul de fata documentele au fost trimise catre Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) pentru verificare, astfel incat pe viitor sa nu mai apara acele „corectii“ financiare cu care Consiliul
s-a mai confruntat pe proiecte mai vechi.
Pana la finalul lunii august incep licitatiile
Sursa citata a mai precizat ca pana la sfarsitul lunii august trebuie sa treaca de ANRMAP si sa fie publicate efectiv toate licitatiile pentru proiect (pentru cele zece subproiecte care constituie proiectul mare).
„Nu mai avem decat doi ani in care sa avem receptia finala, suntem putini intarziati. Trebuie sa fim mai expeditivi in intocmirea licitatiilor, pot aparea contestatii care pot aduce alte intarzieri. Suntem pe drumul cel bun, am schimbat ritmul de lucru, iar oamenii care au fost responsabilizati pe aceste subproiecte au intrat efectiv in treaba“, spune Teodorescu.
Acum se asteapta acordul de mediu de la Galati, urmand ca primele licitatii pentru subproiecte sa demareze in doua – trei saptamani.
„Trebuie sa fim constienti ca suntem in Uniunea Europeana si nimeni nu mai accepta un sistem al deseurilor care sa nu fie coerent, mai ales intr-o zona cum e Delta“, mai spune Teodorescu.
Acesta mai precizat ca eficienta viitorului acestui proiect de management al deseurilor fara municipiul Tulcea, care reprezinta peste 40% din populatia judetului, ar fi avut de suferit.
„Cred ca toata lumea trebuie sa stie ca nu este un proiect al lui Teodorescu, nici al lui Hogea, este o investitie benefica pentru toti locuitorii judetului“.