Mai multe exemplare protejate de lege au fost gasite in capcanele din rezervatie
braconaj de capre negre
Fenomenul din Parcul National Defileul Jiului este cu atat mai alarmant cu cat braconierii nu se mai tem nici de anii de inchisoare pe care ii risca.

Sute de capcane pentru prinderea animalelor salbatice, in special a capriorilor si caprelor negre, au fost puse de catre braconieri in Parcul National Defileul Jiului.

Descoperirea a fost facuta acum doua zile, in urma unei misiuni de patrulare prin parc, iar numarul extrem de mare de laturi gasite i-au facut pe padurari sa ceara ajutorul jandarmilor montani din Parang, pentru a-i prinde pe braconieri.

“Am mai descoperit capcane sau laturi ,cum mai sunt numite de braconieri, dar niciodata asa de multe ca acum. Majoritatea sunt proaspete, in sensul ca au fost intinse recent de catre braconieri. Vom scotoci zona si in perioada urmatoare impreuna cu jandarmii montani. Demaram actiuni de amploare”, a declarat Dan Rosca, ranger in Parcul National Defileul Jiului.

Capra neagra este protejata prin lege
capra neagra

Capcane in puncte-cheie

In urma sesizarii paznicilor rezervatiei, jandarmii montani hunedoreni au efectuat ieri-dimineata o actiune de prindere a braconierilor, dar si pentru inlaturarea capcanelor. Impreuna cu patru rangeri, jandarmii au descoperit si inlaturat cateva zeci de capcane intr-o singura ora, doar din zona Polatiste a rezervatiei. “Pe o suprafata de circa o suta de metri patrati am gasit o multime de capcane.

Toate au fost puse in locuri strategice, adica pe potecile pe care caprele negre, animalele salbatice in general, coboara. Nu au alta ruta, iar pe fiecare poteca erau cate doua sau trei capcane puse in punctele-cheie in care aproape sigur se prindea un animal. De impuscat nu pot sa impuste pentru ca se face zgomot si cu acest lat se poate rezolva toata treaba.

De asemenea si perioada este aleasa bine, pentru ca toamna caprele coboara de pe piscuri in desisul padurii pentru a ierna. Aici au hrana si trec prin aceste locuri, iar acest lucru este cunoscut si de braconieri. Daca sunt prinsi asupra faptului, braconierii risca inchisoarea pana la sapte ani”, spune Roland Eduard Mihut, ranger in Defileul Jiului.

Intre trei si sapte ani de inchisoare

“Intr-una dintre capcane erau oasele unui ied, probabil care a murit chinuit de stransoarea latului si apoi a fost devorat de caini. In alta capcana am gasit oasele unei capre. Aceasta s-a prins recent in lat si cred ca a fost mancata de caini. Aceste animale nu se pot elibera odata prinse, fata de vulpe, spre exemplu, care-si roade piciorul si se elibereaza”, spune unul dintre jandarmii montani.

“Braconajele sunt foarte frecvente, iar braconierii sunt greu de prins deoarece zona e greu de supravegheat fiind o suprafata foarte mare, iar daca suntem vazuti in zona nu or sa mai vina. Daca sunt prinsi, risca o pedeapsa intre 3 si 7 ani de inchisoare”, a declarat Valentin Szabo, comandantul postului de Jandarmi montani Parang.

Parcul National Defileul Jiului a fost infiintat in anul 2005, iar zona este deosebit de salbatica cu o flora si fauna foarte bogate.

Maidanezii au redus dezastrul

Braconierii, desi au intins sute de capcane, nu au reusit sa prinda foarte multe animale din cauza unei haite de caini fara stapan care stau de ceva timp in padure. Cainii au fost atrasi de animalele prinse in lat, iar daca au avut hrana, au ramas in zona intesata de capcane.

Zgomotul lor a speriat caprele negre, tinandu-le departe de capcane. Totusi, ieri in zonele unde a avut loc razia, au fost gasite mai multe capcane in care s-au prins capre salbatice si chiar iezi.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.