Agricultura ecologica ia amploare nu doar in ferme ci si in curtea gospodarilor de i la sate. Chiar daca nu produce cantitati insemnate, taranul roman opteaza pentru produsele sanatoase crescute in solul bogat asa cum a invatat de la bunici si strabuni, doar cu apa si ingrasaminte naturale. Din acest punct de vedere sanatatea este asigurata, unde mai pui ca te si poti mandri cu produsele rar intalnite, considerate uneori adevarate minuni ale naturii. In satul aradean Barzava, in gospodaria lui Nicolae Jimon, cresc castraveti giganti. Cel mai mare dintre curcubitaceele din curtea aradeanului are aproape 4 kilograme si jumatate. Are aspectul unui dovleac, insa gustul de castravete este concludent. Pentru a te mandri cu un asemenea produs propriu trebuie sa tii cont de mai multi factori. In primul rand este vorba despre seminte, care au fost aduse de aradeanul pasionat de agricultura tocmai de peste ocean, din Statele Unite. Planta legumicola nu a avut probleme de adaptare, solul i-a fost prielnic iar Nicolae s-a ingrijit ca nici un strop de chimicale sa nu atinga castravetii sai, ajutati la crestere doar cu ingrasaminte naturale. Nicolae Jimon nu vinde castravetii giganti si spune ca i-a cultivat din pasiune, doar pentru uz propriu. Consatenii sunt curiosi insa si trec des pragul agricultorului pentru a se mira de o asemenea minunatie nemaivazuta pana acum in Barzava. Aradeanul se mandreste nu doar cu giganticii castraveti. In gospodaria sa are de toate, de la cele mai rare soiuri de piersici, arbusti fructiferi adusi din diverse colturi de lume, pana la catina si alte plante cu proprietati medicinale.