Chilii pentru lilieci

0
479

Maicutele de la Manastirea Bistrita – Valcea au obligatia de a tine departe de bliturile si de zgomotul turistilor liliecii pesterii Sfantului Grigorie Decapolitul.
chilii pentru lilieci
Pe langa datoria de a participa la slujbe, maicile Manastirii Bistrita – Valcea mai au o obligatie, inca nescrisa, aceea de a tine departe de bliturile si zgomotul turistilor liliecii Pesterii Sfantului Grigorie Decapolitul (Pestera Liliecilor). Intelegerea a fost facuta cu administratia Parcului National Buila – Vanurarita, ai carui specialisti se ocupa de monitorizarea speciilor protejate de lege atunci cand coloniile se strang pe plafoanele pesterii pentru hibernare. Galeriile sapate de apa prin calcar sunt ferite de lumina si, mai ales, de curiozitat ile oamenilor care vor sa traga in poza zburatoarele nocturne. Lumina care le-ar intra brusc in ochi ar provoca accidente stupide. „Se lovesc de pereti, cad si mor”, explica maica Sebastiana posibilul sfarsit al liliecilor batuti fara voie de ghinion.

Manastirea a intrat intr-un adevarat circuit turistic, copiii vin mai mult sa vada animalele cu aripi, iar credinciosii sa bata o metanie intr-una din cele doua capele pe care le gazduieste, de sute de ani, pestera.
lilieci
Liliecii, tinuti sub cheie

Pentru a proteja locul si pentru a pastra linistea si intunericul atat de necesare liliecilor, pestera a fost incuiata, iar accesul se face doar pentru grupurile organizate, insa nu mai mari de zece persoane.

„Cei de la Parc nu sunt de acord cu intrarea mai multor persoane. Nici accesul in galeriile unde se adapostesc liliecii nu este permis. Se sperie si incep sa zboare”, spune maica Sebastiana, ferind lampa de peretii pesterii pentru a nu le crea disconfortul vederii niciunei urme de lumina. Intrarea in pestera, un exercitiu solicitant de mersul piticului, este deja un drum cunoscut pentru maicile care, in sezonul turistic, fac pe ghizii in singura pestera care are lacasuri de cult si o rezervatie naturala, protejata prin lege. „Pe langa lilieci, mai sunt si alte animalute, organisme. Traiesc asa, intr-un ecosistem. Unii sunt solitari, altii traiesc numai in grup”, povesteste maica despre locul in care merge „de cate ori este nevoie”.

Traiul pe-ntuneric

Electrificarea a inlesnit oficierea slujbelor in pestera si vizitele turistilor, dar becurile trebuie stinse repede. Liliecii traiesc orbeste in doua galerii, din care se aude un chitcait continuu. Semnaleaza un deranj evident facut de curiosii care, cu ochii pe pereti, vor sa-i vada zburand. Maica vorbeste in timp ce liliacul ii planeaza deasupra capului, cautand intunericul si linistea.
maicutele sunt ghizii pesterii
Chitcaitul se aude intens dincolo de zona ingradita cu „Trecerea oprita. Rezervatie naturala”, iar pe fereastra pesterii, o deschizatura ampla spre Cheile inguste ale Bistritei, zboara cateva exemplare. „Pleaca atunci cand se lasa seara. Intra pe fereastra si merg direct la ei in galerie”, explica ea, trasand cu mana drumul obisnuit al liliecilor de intoarcere acasa. Desi de monitorizare si de studiile stiintifice se ocupa biologii de la Parcul National din Horezu, maicile stiu bine cand liliecii nu trebuie nicidecum deranjati. „Incepe acusi perioada lor de hibernare. Nu mai ies pana la primavara. Se prind intre ei si stau asa toata iarna”, zice maica Sebastiana, cea care se ocupa de bunul mers al lucrurilor in pestera.

Pestera cu ultrasunete

Perioada de hibernare incepe in functie de vreme. Astfel, daca timpul mai lasa vant caldut pe afara, abia la sfarsitul lunii noiembrie liliecii se adapostesc de temperaturile scazute, iar din luna mai pana la sfarsitul lui iulie sunt in perioada de maternitate. Autoritatile care se ocupa de partea stiintifica a acestei lumi muncesc intr-un birou la Ocolul Silvic din Horezu. Deruleaza programe de cercetare, fac proiecte turistice si supun analizelor fauna locului.

Cei din administratia Parcului si specialistii de la Institutul de Speologie din Bucuresti vin sa-i viziteze pe liliecii pesterii doar pentru masuratori si alte expertize, iar in restul timpului lasa treburile pe mana manastirii. „Am facut un parteneriat cu manastirea pentru ingrijirea pesterii. Noi ne ocupam de partea stiintifica, iar maicile de bisericile de acolo si de grupurile de turisti. Biologii fac periodic observatii, masuratori si inregistrari de ultrasunete, iar de intretinere se ocupa echipele de voluntari, pasionati de specii si de protejarea habitatului”, spune Monica Huidu, biolog al Parcului National.

Pentru studii, animalele sunt incadrate in specii in functie de modul in care se agata de tavan, forma aripilor sau alte elemente de „fizionomie”. „Sunt mai cunoscuti prin denumirile populare date de specialisti: liliacul cu picioare lungi, liliac cu nasul in forma de potcoava. Pentru oameni, aceste diferente sunt insesizabile”, explica administratorul.

HABITAT IN BEZNA

Risc crescut de accidente

Traficul turistic este aproape interzis in timpul in care liliecii sunt in perioada de maternitate. Pentru a-i feri de accidente, maicile scot din circuitul turistic pestera si nu mai tin slujbe la cele doua capele din grota. „Puii se tin de spatele mamelor, se agata cumva, iar daca ele se sperie, exista riscul ca puii sa cada si sa moara. De aceea trebuie evitata deranjarea lor”, explica Monica Huidu pericolele la care sunt expusi nou-nascutii dintr-o colonie. Cele doua luni de „maternitate” sunt respectate intocmai si este un moment in care speciile pot fi contorizate. „Literatura de specialitate a consemnat vreo noua specii in urma cu douazeci si ceva de ani. Acum, daca mai sunt vreo trei, patru. La ultima monitorizare, specialistii au observat cam 600 de exemplare intr-o colonie.

Habitatul este in progres, dar au fost si momente cand se numarau 30- 40 de exemplare pe specie”, spune Florin Stoican, presedinte al asociatiei care a infiintat Parcul National Buila – Vanurarita. „Locuitorii” constanti din pestera sunt greu de identificat, deoarece specialistilor le este greu sa stabileasca daca sunt chiriasi „de-o zi” care se adapostesc de lumina soarelui sau daca locul este pentru ei un fel de „acasa”.

Poza din altar

Maicile Manastirii Bistrita – Valcea nu se pricep la fauna din interiorul stancilor. Semnaleaza orice comportament ciudat al liliecilor si-l transmit mai departe, catre Parcul National. „A fost o intamplare inedita acum cateva zile. Ne-a sunat o maica sa ne spuna ca un exemplar a ajuns pe unul din peretii capelei, l-a fotografiat si ne-a intrebat cum il poate ajuta sa ajunga inapoi in colonie. Pana am ajuns noi cu raspunsul, ne-a anuntat ca disparuse. A plecat singur”, povesteste amuzat Florin Stoican.

La sfarsit de saptamana, atunci cand „navalesc” turistii, maicile fac schimb de ture pentru a-i insoti pe cararile abrupte care duc spre pestera. „E chiar obositor sa urci de cateva ori pe zi, cu fiecare grup care vine. Atunci, mergem pe rand, stam de dimineata pana la pranz si asteptam turistii”, adauga maica, oprita langa capela de piatra peste care se zaresc padurile Bistritei.

CARTE DE OASPETI

Turistii lasa autografe pe icoanele pictate

Deschisa fara oprelisti vizitatorilor in perioada comunista, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul a suferit deteriorari de imagine, ascunse acum de cheia usii de la intrare. Asta ar putea fi si explicatia disparitiilor unor specii de lilieci care si-au facut adapost printre Cheile Bistritei. Nazbatiosii au lasat „autografe” pe icoanele pictate pe peretii celor doua capele, Ovidenia si Sfintii Arhangheli, si si-au consemnat fara voie prezenta ca intr-o carte de oaspeti. Rodica, Niculae, Gabor sau Ionica au facut loc pe fetele sfintilor pentru o semnatura, dar si pentru „am trecut pe aici, iunie ’48”. Decizia de a fi incuiata si vizitata doar la cerere a venit din partea ambelor parti implicate in gestionarea resurselor din interior. „In perioada in care nu a fost electrificat, turistii foloseau lumanari pentru a vedea pestera, iar liliecii nu suporta fumul. E mai bine ca este incuiata”, este de parere Florin Stoican.

Sursa: Evenimentul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.