Chinezii vor garantii pentru investitiile din energie, precum de la reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda sau Tarnita

Chinezii vor garantii pentru investitiile din energie, precum de la reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda sau Tarnita  Citeste mai mult: adev.ro/n2ybdl
Chinezii vor garantii pentru investitiile din energie, precum de la reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda sau Tarnita

„Toata lumea a inteles ca nu putem astepta ca Guvernul Romaniei sa emita garantii suverane, pentru ca are acorduri incheiate cu FMI, Comisia Europeana, Banca Mondiala. Au inteles lucrul asta si se lucreaza intens, dar nu numai de astazi, de o perioada de timp, la identificarea unor solutii alternative. Si aici discutam si de garantii pe care le pot asigura companiile implicate in proiect, garantii bancare care pot fi implicate, fonduri de investitii. Urmarim cu interes finalizarea negocierilor pe care Marea Britanie le poarta cu Comisia Europeana in ceea ce priveste un mecanism de garantare a diferentei de pret, cautam solutii pentru a da posibilitatea investitorilor mari in energia electrica sa poata incheia contracte pe termen lung cu marii utilizatori de energie electrica.

Se tot discuta si, incet-incet, se contureaza un pachet serios de garantii, asa incat orice investitor care se gandeste sa aloce sume de miliarde de dolari sau de euro intr-un proiect de investitii in energie sa aiba o minima garantie ca, odata finalizata investitia, energia produsa acolo se vinde la un pret care sa poata garanta ca-si recupereaza investitia si un minim, foarte minim profit“, a spus Dragnea, aflat intr-o vizita oficiala in China.
El s-a aratat optimist si a aratat ca spera ca vor fi identificate solutii.
Reactoarele 3 si 4, proiect de 6,4 miliarde de euro
„Domnul vicepremier a prezentat interesul major al Chinei pentru realizarea proiectelor discutate pana acum cu partea chineza: reactorul 3 si 4 de la Cernavoda, la care suntem destul de avansati, despre realizarea grupului energetic nou de la Rovinari de 500 de MW – aici suntem aproape de finalizare, practic miercuri va veni o delegatie in Romania pentru discutiile finale inaintea semnarii. Tot in domeniul termo, (am vorbit-n.r.) despre modernizarea grupului termocentralei Midia Deva“, a spus Dragnea la finalul intrevederii avute cu vicepremierul chinez, Zhang Gaoli.
Investitii hidro
El a adaugat ca Guvernul de la Beijing este interesat si de constructia unor proiecte hidroenergetice. „In domeniul hidroelectric, (Gaoli-n.r.) si-a exprimat interesul pentru cele doua proiecte importante ale noastre, Tarnita-Lapustesti si hidrocentrala de la Turnu Magurele-Nicopole pe care o construim cu partenerii nostri din Bulgaria. Avea informatiile corecte ale stadiului fiecarui proiect. Am constatat impreuna ca discutiile sunt avansate, am stabilit si care sunt micile piedici pe care trebuie sa le rezolvam, sa le inlaturam si sunt posibilitati in ceea ce priveste si finantarea proiectelor respective si asigurarea unor garantii, nu neaparat garantii financiare din partea romana, astfel incat investitorii chinezi sa aiba siguranta ca proietele sunt fezabile si sunt profitabile“ a mai spus Dragnea.
Vicepremierul Liviu Dragnea se afla, in perioada 20-26 martie, in vizita de lucru in China, el fiind si coordonatorul Comitetului interministerial pentru monitorizarea indeplinirii angajamentelor semnate Romania cu China in toamna anului trecut.
Problema garantiilor
Proiectul reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda a fost initiat in timpul lui Ceausescu iar construirea celor doua unitati costa 6,4 miliarde de euro. Romania a investit deja un miliard de euro in apa grea si in constructiile deja existente pe platforma, astfel ca restul lucrarilor tot ar costa peste 5 miliarde de euro. Insa pretul energiei pe bursa de specialitate OPCOM a scazut anul trecut cu o treime, pana la 160-170 de lei/MWh. La acest nivel, insa, realizarea reactoarelor nu este profitabila. Romania vrea sa preia modelul impus de Marea Britanie cu centrala de la Hinkley Point. Mai exact, statul ar trebui sa garanteze doar diferenta intre pretul obtinut din vanzarea energiei si un anumit nivel de referinta. Numai ca, din cauza costurilor mari ale investitiei, diferenta ar trebui sa fie susbstantiala. Comisia Europeana a anuntat lunile trecute ca proiectul britanic incalca regulile ajutorului de stat, din cauza faptului ca subventiile totalizeaza 17,6 miliarde de lire sterline iar profitul pe care l-ar realiza Electricite de France ar fi excesiv.
Constantin Nita, ministrul Economiei, declara recent, pe cand ocupa fotoliul de ministru delegat pentru Energie, ca doreste reintroducerea contractelor directe pe mai multi ani pentru achizitia de energie. Astfel, marii producatori de energie, precum Nuclearelectrica, ar avea o sursa garantata de venit, in timp ce marii consumatori industriali, precum Alro sau ArcelorMittal, ar avea energie la preturi fara mari fluctuatii. In cazul celor doua unitati atomice, partenerul chinez il constituie compania China General Nuclear Power Corp.
Proiectul centralei de acumulare prin pompaj de la Tarnita costa 1,2 miliarde de euro. Deja mai multi producatori interni au aderat la proiect, pe langa Hidroelectrica: Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara si Electrica. Actionarii Romgaz amanat votul pentru acest proiect. Statul roman poarta negocieri pentru atragerea chinezilor de la Sinohydro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *