Afinele si coacazele negre sunt deseori confundate, gustul si aromele celor doua fructe salbatice fiind extrem de asemanatoare. Insa, singura caracteristica comuna ambelor este aceea ca sunt bace (boabe) de dimensiuni aproape identice, proprietatile lor fiind insa diferite, dupa cum arata unele studii.
In timp ce in SUA afinul de cultura (Vaccinium Corymbosum) este foarte raspandit, iar coacazul negru (Ribes Nigrum) este aproape necunoscut, in Europa se cultiva in special coacazul. In ultima perioada in Europa afinul castiga teren in fata coacazului, mai ales datorita unei campanii de marketing foarte agresiv realizat in favoarea afinului de cultura.
Multi pomicultori din Polonia si Ungaria si-au defrisat plantatiile, uneori chiar de sute de hectare de coacaz, pentru a planta afin. Acesta a fost rezultatul cresterii pretului afinelor pe piata si a reclamele care se fac acestora, cererea pe piata crescand astfel de la an la an. Aceasta activitate a pomicultorilor tinde sa fie o exagerare, deoarece coacazele negre se dovedesc cu mult superioare afinelor in ceea ce priveste continutul lor in vitamine, minerale si antociani si flavonoizi, dupa cum se poate observa si in studiul comparativ de mai jos.
CONTINUTUL IN PRINCIPALE SUBSTANTE MINERALE ALE COACAZELOR NEGRE COMPARATIV CU AFINELE DE CULTURA SI AFINELE DE PADURE | ||||
Calciu mg/kg | 310 | 280 | 80 | 210 |
Magneziu mg/kg | 130 | 150 | 58 | 80 |
Potasiu mg/kg | 2800 | 2400 | 910 | 990 |
Sodiu mg/kg | <10 | <10 | <10 | <10 |
Fosfor mg/kg | 400 | 470 | 120 | 180 |
Cupru mg/kg | 0,97 | 0,66 | 0,42 | 0,77 |
Fier mg/kg | 3,3 | 4,5 | 3 | 3,6 |
Mangan mg/kg | 1,7 | 1,7 | 4,6 | 47 |
Zinc mg/kg | 3,7 | 1,8 | 0,81 | 1,4 |
Se observa cu usurinta din tabel faptul ca soiurile de coacaz negru Ben Ard si Ben Rua au fructe cu calitati deosebite, cu continut mai mare de minerale la unitatea de greutate comparativ cu afinele de cultura sau cu cele de padure. Continutul in potasiu al coacazelor este mult superior afinelor. Studiul comparativ a fost facut de laboratoarele Hill Laboratories in Noua Zeelanda la data de 18 iulie 2007.
CONTINUTUL IN PRINCIPALE VITAMINE ALE COACAZELOR NEGRE COMPARATIV CU AFINELE DE CULTURA SI AFINELE DE PADURE | ||||
Vitamina A in U.I./kg | 2300 | 2400 | 85 | 1000 |
Vitamina B1 ( Tiamina) mg/kg | 0,8 | 0,78 | 0,2 | 0,2 |
Vitamina B2 ( Riboflavina ) mg/kg | 0,2 | 0,2 | 0,2 | 0,2 |
Vitamina PP ( Niacina ) mg/kg | 3 | 3 | 3 | 4 |
Vitamina C ( Acid ascorbic ) mg/kg | 2500 | 2300 | 220 | 250 |
Din tabel se observa faptul ca o cantitate mare de Vitamina A si o cantitate foarte mare de Vitamina C o contin coacazele, mult superioara celei a afinelor, continutul coacazelor in Vitamina A fiind pe locul 3 , iar cel in Vitamina C fiind pe locul 1 in topul tuturor fructelor.
Sursa: http://www.coacaznegru.com, http://www.hill-labs.co.nz