Valoarea tranzactiilor cu certificate de emisii de dioxid de carbon a ajuns la 60 de miliarde de dolari in 2007, aproximativ 40,5 miliarde de euro. Valoarea este cu 80% mai mare fata de 2006, potrivit firmei de consultanta Point Carbon din Oslo, citata de Reuters.
Motivul cresterii este ingrijorarea companiilor in privinta reglementarilor din domeniu. Aceasta piata a emisiilor de CO2 permite statelor si companiilor sa indeplineasca obiectivele de emisie asumate prin protocolul de la Kyoto sau impuse de reglemetarile Uniunii Europene. Cresterea de la 33 miliarde de dolari in 2006 la 60 de miliarde de dolari a venit fara a fi puse la socoteala Statele Unite ale Americii, care sunt cel mai mare poluator din lume si care nu a reglementat pana in prezent piata emisiilor de dioxid de carbon.
Totusi, zece state din estul SUA vor sa inceapa din 2009 tranzactiile cu acest tip de certificate, iar bancile si bursele din SUA s-au implicat in pregatirea pentru reglementarea pietei americane.
Volumul de emisii de gaze tranzactionate a urcat anul trecut cu 64%, la 2,7 miliarde de tone. Aproximativ doua treimi din volumul certificatelor de emisii tranzactionate anul trecut a avut loc in cadrul schemei de tranzactionare a certificatelor de emisii a Uniunii Europene (UE). S-au comercializat, astfel, 1,6 miliarde de tone de emisii de CO2, valoarea totala fiind de 41 miliarde de dolari.
Scopul sistemului de tranzactionare este reducerea emisiilor de gaz prin fortarea producatorilor sa isi modernizeze echipamentele si sa acorde mai multa atentie problemelor de mediu. Acestora le este impusa cumpararea de certificate de emisii la pretul pietei pentru fiecare tona de CO2 aruncata in aer si care depaseste cota alocata, ceea ce duce la un pret mai mare al produselor lor fata de producatorii „verzi”. Acestia isi pot vinde, la randul lor, cotele de certificate de emisii, beneficiind astfel de un avantaj economic. Comisia Europeana a redus in toamna lui 2007 cu 20% cota de certificate de emisii a Romaniei, ceea ce va duce, in cazul in care decizia va fi mentinuta, la majorari ale tarifelor pentru energia electrica, termica, cresteri ale preturilor in industria cimentului, precum si la concedierea a 20.000 de angajati ai sistemului energetic, potrivit unui document guvernamental.
Sursa: Jurnalul National