Contractele de energie ar putea fi secretizate

Preturile si cantitatile de energie, contractate pe piata centralizata a contractelor bilaterale (PCCB), din cadrul platformei de tranzactionare OPCOM, vor fi confidentiale, conform noului cod comercial al pietei angro de energie electrica, informeaza NewsIn.

Documentul este initiat de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).

Potrivit unui articol din acest proiect, aflat in dezbatere publica si postat pe site-ul ANRE, „partile contractante, cantitatile de energie si pretul din fiecare contract negociat direct reprezinta informatii confidentiale”.

Conform site-ului OPCOM, preturile la care s-au incheiat contracte, pe PCCB, au fost facute publice, incepand de pe 9 februarie 2007. Pe de alta parte, din documentul de discutie privind noul cod dispare capitolul de productie prioritara.

Potrivit proiectului de cod comercial, producatorii de centrale eoliene vor fi nevoiti sa plateasca dezechilibrele care ar urma sa apara in productia de energie, in functie de intensitatea vantului. Decontarea pe piata de echilibrare, realizata in prezent de OPCOM, va fi facuta pe viitor de Transelectrica, se mai arata in proiectul ANRE.
Sursa: Ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *